NU E COLȚIȘOR SĂ NU FIE DUMNEZEI
… nu e colțișor să nu fie dumnezei
și musai, se trebuie să te fii cum ei …
musai !!
aproape că nu mai e loc de DUMNEZEU …
dar din bunătatea lui nici nu ne vede,
ne știe oricum,
și ne lasă în această joacă prostească,
copii nu mai știu alte jocuri
decât de-a războiul și de-a omorâtul de oameni,
știu de sute de mii de vieți preț pe victorie,
ori de-a prostobrăzniciilor …
am văzut câțiva la o serbare,
nu le sta-n fire să nu fie copii …
aceeași fâstâceală, aceeași stare de a se învăța
unul cu celălalt,
același gest de întâmpinare a diplomei, a medaliei …
lăsam timpul să cadă peste ei
cu nerăbdarea de a se termina odată totul
și să ajungă-n lumea lor …
cu pistoale, mitraliere, tunuri tancuri,
godzile și răngi cu hoți ce spărgeau bănci …
cu plata spuneam în mii de vieți, cu bilioane,
și catralioane,
cine ești tu să-i întrebi de cratimă ?
și ne mirăm cum uite-așa îmi se scrie î-mi,
și uite-așa tema se scrie fără enunț,
și uite-așa socotelile acasă se fac prin calculator …
și când te gândești că nemurirea este TOTUMUL
pe care niciodată nu-l atingi,
dar în care te ești …
în care exiști !
hmm,
să te aștepte cineva în dincolo de tine
fără să ți-o spună,
dar tu să fi tânjit asta o viață întreagă …
te uită ce joc !
Poemul din mine este o sursă din Lumină
care mereu se întoarce în lumina-lumină
ducându-mă acolo de informație,
eu însă,
să mă rămân aci …
aci unde câteodată în zaț îmi vorbește Universul,
iar eu …
eu !
deși știu atât de puțin, să văd totuși atât de multe …
iată-mi izvorul !
toate simțămintele mi se trăiesc în vers
și cât mi-a trebuit să înțeleg ce joc mi-i carnea,
și sângele … și osul ce joc …
hmm, sigur versul m-ar fi mâncat !
așa că mi-l deșir din mine,
unde DUMNEZEU mi-a ascuns Marele Ghem
și firul se duce, și se duce, și se duce …
poate se și dezlână, nu știu
dar știu că firul acesta mi-i trăirea ce mi-o trăiești tu,
citindu-mă la cafea, sau la versul de seară, la Orologiu,
dar mi te rog să te fii ușor atent
orice rană m-ar putea nemuri,
de ce să nu mă mai păstrezi …
hei !
și ține-mi minte:
nu te speria de negurile din sufletul meu
de acolo mă țâșnesc lumină
și mă devin Lumină …
ne-am întâlnit pentru că ni s-a fost dat să ne-ntâlnim,
Profesorul Nemoianu se lăsa-n durut din căderea
unui episcop, erudit și profesor … din convertit !
și Profesorul Nemoianu mi-a dat din trăindu-i durut,
respirul îmi cere pieptului azimut …
dar mai întâi s-a fost Cuvântul,
dar mai întâi s-au fost toate ce s-au devenit
golul s-a ajuns Facere !
ex nihilo nihil ?
aș !
cât zvârcol în noapte până să se treacă-n zi
când ți-i mai ușor zici,
dar visul de noapte-i vis,
îl vezi și nu e nimic,
dar vine gândul: eu sunt !
și când ți-nchipui că peste tot dumnezei …
dar dumnezeii aceștia cad într-un timp
și va veni un alt Nemoianu,
care să ducă el durutul căderii lor …
expresia fundamentală a libertății !
da Doamne,
m-ai făcut să înțeleg asta,
m-ai făcut să lupt pentru asta chiar dacă
am renunțat să mai lupt pentru mine …
am stat ascuns cu capu de struț în nisip
și struțul acela n-a zis nimic atunci când au
zmuls pene și carne din el,
i-a transmis liniștea nisipului că scriu …
trecut-au anii !
spunea Luceafărul
și anii mi-au trecut,
mi-au spart clepsidra și-aici au greșit,
nisipul mi s-a pus pe vorbit …
din octombrie 2013 mi s-a deschis Unda
și m-am lăsat purtat,
mai la-nceputuri firav …
deodată, nu știu cum,
s-a venit Mărțișor și ne-am pornit ODISEIC,
se știuse din-napoie de timp
Albiile ni s-au împlinit !
––––––––––––
Marin BEȘCUCĂ
18 iunie, 2018