Sub pașii noștri
Sub pașii noștri sunt atâtea frunze,
Le simt durerea până și în gând,
Le-aș săruta, dar n-am atâtea buze,
Și nici atâtea lacrimi nu mai sunt!
Le simt prezența undeva, în talpă,
Ce-n liniște se-așează pe asfalt,
Și-atunci când le atinge, parcă, saltă,
Într-un balans fantastic și înalt!
Pe o alee răsturnată, parcă,
Privim de sus spre cerul arămiu,
Plutim prin ceruri cu-o albastră arcă,
Iar între noi e un copac pustiu!
Și-n timp ce plouă peste noi cu frunze,
Simt cum tăcerea singură și tristă,
Cu vălul tras, printre lumini difuze,
Se-ndepărtează-n lume, fantezistă!
Pășim prin frunze într-o altă toamnă,
Cu crengile aprinse de iubire,
In anotimpul care ne condamnă,
La zile lungi de sinceră trăire!
———————————–
Marilena Ion CRISTEA
Ploiești
(Imagine sursă internet)