Mi-e dor de tine,
iar dorul vine,
în întuneric, în noapte,
și mi se-așează pe pleoape!
Și-atunci când vine,
prind aripi de păsări în zbor,
ajung cu gândul la nor,
și zbor între cer și pământ,
ca frunza de toamnă în vânt!
Zbor ca o frunză roșcată,
puțin complicată,
ce se desprinde de creangă,
și zboară prin lume,
aleargă,
doar cu o spaimă în gând,
de-a nu cădea pe pământ!
Zbor ca o frunză-nvechită,
dar respectată, iubită,
ce se înalță in zări,
fără prea multe-așteptări!
Zbor ca o frunză zurlie,
care, fără să știe,
se va desprinde din vie,
cu fața destinsă, hazlie,
și se așează pe-un strugur,
cu gândul său mic, însă, sigur,
că se va naște un mugur!
Zbor ca o frunză uscată
cu fir de aur brodată,
care, cu modestie,
scrie in zbor poezie!
Când dorul vine,
o mie de zboruri în mine,
mă poartă-ntre cer și pământ
ca frunza de toamnă în vânt,
mă țin de un vers și-un cuvânt,
și mi-e o frică de moarte
de zboruri în van și deșarte!
03.10.2018
———————————–
Marilena Ion CRISTEA
Ploiești