Sunt robul iubirii
Sunt robul iubirii
cu miros de iasomie
și gust de trandafiri !
Sunt robul iubirii
unei oaze de cleștar
învelită-n nuferi albi
ce strâng la piept
pentru culcuș de seară
iubiri de mult uitate
de prinți și de regine
ce doar luna …și nufărul le știe !
Năluca lor în noapte
plutește peste ape
Iar salcia la mal …
ascultă a lor șoapte!
O broască-n stufăriș
le cântă la țambal
iar la chitară ,un greier mic
o acompaniază formând un grup hilar !
Dar răsăritul, cu o rază
Destramă vraja de pe lac
Doar nufărul rămâne
Tot el… imaculat ,
îndrăgostit ca mine,
de vise ș-amintiri
cu miros de iasomie
și gust de trandafiri !
–––––––––––
Mariana Zorița PURICE
22 iunie, 2018