Credinţa, dincolo de noi
Dincolo de raza lunii,
Măi timidă-n zi apusă,
A fost raza soarelui…
Dar de frig, a fost cam dusă…
Dincolo de clipa serii,
Peste vârf de culmi din munţi,
Am privit pe-aripa rece
Vântul toamnei dintre punţi.
Dincolo de clipa nopţii,
În curând, ea răsărind,
Observat-am clipa sfântă
Din credinţa-mi retrăind.
Dincolo de noi, privirea
Ce nu vede c-altădat-
Lasă inima s-asculte
Al tăcerii cânt…uitat…
Dincolo de raţiune,
Mai puternic ca-n trecut
E-al credinţei glas şi-i sigur
Despre ce s-a petrecut.
Dincolo de firea vremii,
Noi suntem precum am fost:
Suflete umane-n lumea,
Ce se-arată cu folos,
Despre existenţa firii,
Care,-n fiecare clipă,
Cu credinţă omul paşnic
Stă prea demn, pe-a lui aripă.
Ce-ar putea să fie-n timpuri,
Fără limite şi-n loc,
Decât un răgaz de-odihnă
Şi-un gând vechi, reprins de toc?
Ce-ar putea să ne mai spună,
Când iertarea-l învrăjbeşte
Pe un veritabil om?
Asta, Domnul îşi doreşte.
Noi să fim precum credinţa:
Din dureri, iar renăscând,
Cum nimic nu ne opreşte
S-ascultăm de Domnul sfânt!
Toţi să fim cum suntem astfel:
Pretutindeni, cam la fel,
Cu credinţă, deşi unii
Ne-ar cam diferi niţel.
Ce nimic, oriunde-n lume,
Se observă ne-nţeles,
Totul e un strop din toate,
Cum un strop eu am ales.
Să nu vrem alese trepte!
Căci din treptele urcate,
Noi voim să fie-n lume,
Câte-un strop cam de la toate!
Cum nimic a fost acel
Moşnegel „prea gârbovit”,
Universul-i deget mic
Din ce-au vrut toţi şi …
… nimic nu au găsit…-
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
23 septembrie, 2018