Rogvaiv incolor!
Am obosit să împart durerea la același numitor
ce răspunde la apelativul eului
să chinui silabele numelui pictându-le cu absența albastrului dintre culori
iar prenumele să fie o cadră care se visează tablou
Am obosit să fiu o ecuație cu atât de multe cunoscute( de ceilalți)
plimbate de la a la zero
în rezultatul invers proporțional cu ceea ce știu că nu sunt
Am obosit să tot adun scăderi
și să împart plusurile la mese copioase
care picură din pocal savoarea vinului trezit din beție
Am obosit să caut drumuri în hățișurile fără lizieră,
să mă lovesc de bezna fundăturilor cu lumini stinse în felinare
amorțite pe alei grăbite de prea mulți pași trecători
Am obosit să fiu interpretare în gesturi banale
când a fi este sinonim cu imaginea
deformată de oglinda concluziilor
unor judecăți de valoare
scrise în erate sfidătoare
Am obosit să dau de mâncare corbilor
când porumbeii îmi ciugulesc din palmă
semințe sacerdotale de suflet
răsărite din primăveri cu raiuri la tâmplă
Am obosit să privesc umbrele când trec prin mine în proiecții de Rogvaiv fără contur…
Știu…numai iadul are o culoare certă.
—————————–
Mariana GRIGORE
18 aprilie 2019