Mariana DUMITRIU: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

OBICEIURI STRĂMOŞEŞTI     

 

După sfântul moş Andrei,

Copiii mai mititei

La un loc se sfătuiesc,

Pe-ndelete plănuiesc,

De unde-or să-nceapă satul

Când pornesc cu colindatul,

Cine va  „târâi” sacul

Când vor pune-n el colacul,

Cine va fi căpitanul

Care strânge gologanul.

 

Clopoţeii lustruiesc

Şi buhaiul pregătesc,

Ursul, capra o repară,

Zi de iarnă, până-n seară.

 

Împreună se adună,

Toba bate, tălăngi sună.

Nici buhaiul nu se lasă,

Că l-au uns cu borş de casă.

Fac o hărmălaie, frate,

Târziu, către miez de noapte,

De toţi câinii îi stârnesc

Şi babele necăjesc.

 

Până-n seara de Ajun,

Când vestesc Sfântul Crăciun,

Cu colinde din bătrâni,

Cum se cântă la români.

 

 

NOI SUNTEM COLINDĂTORI

 

Noi suntem colindători.

De cu seară până-n zori,

Pe la case cu copii

Ducem numai bucurii.

 

Hai, sculaţi copii, sculaţi,

La ferestre v-adunaţi,

Să vedeţi cum vine-n prag

Moş Crăciun cel bun şi drag.

 

Moşul are-n sacul lui,

Fel de fel de jucării.

Haideţi, să cântăm în cor,

La mulţi ani şi voie bună

Tuturor!

 

 

ÎNGERAŞ, DRAG ÎNGERAŞ

 

Îngeraş, coboară lin

Lângă patul meu,

Somn uşor tu să-mi aduci

De la Dumnezeu.

 

Să adorm la sânul tău

Dulce, drăgăstos,

Până-n zori, când m-oi trezi

Dintr-un vis frumos.

 

Înger, îngeraşul meu,

Tu păzeşte-mă de rău

Şi-mi arată calea bună

Către Dumnezeu.

 

 

NOAPTEA SFÂNTĂ

 

Pacea din ceruri coboară

Peste satul prins de seară,

Tot e alb şi străluceşte

Şi Crăciunul îl vesteşte.

 

Un colind din depărtare

Slăveşte noaptea cea mare,

Când pe lume a venit

Mesia, Isus cel sfânt.

 

A venit să ne-ocrotească

Cu puterea lui cerească.

Haideţi să-L sărbătorim

Şi în case să-L primim.

 

 

BUNĂ SEARA LA FEREASTRĂ

(culeasă şi prelucrată din comuna Grajduri, judeţul Iaşi)

 

Bună seara la fereastră,

La boieri, la dumneavoastră,

Adunaţi cu toţi în casă,

Cu bucatele pe masă.

Pe masă sunt păhărele,

Parcă-s două păsărele.

Da-n fundul paharului

E sângele Domnului,

Viaţa gospodarului.

 

Şi la anul, când venim,

Mai frumoşi să vă găsim,

Mese pline de bucate,

Pentru toţi şi pentru toate.

Să trăiţi, să înfloriţi,

Colinda s-o mai primiţi,

Pe noi să ne dăruiţi

Cu colac şi gologani,

La anul şi la mulţi ani.

Hopuri, hopuri, hopurele,

La mulţi ani, cu floricele!

Hopuri, hopuri, hopurate,

La mulţi ani, cu sănătate!

–––––––––

Mariana DUMITRIU

Craciun 2019

Timișoara

 

 

Lasă un răspuns