Când Psihanaliza s-a născut, nu s-a găsit nimeni pe pamânt
lipsit de conflicte interne şi-ndeajuns de curajos
s-o ducă-n braţe la biserică să fie botezată
şi, prin aceasta, în rândul lumii acceptată.
Plină de mânie şi dorinţă de răzbunare
Psihanaliza a cutreierat pământul
făcând Subconştientul lumii de ruşine
c-ascunde lucruri imorale—
colosale!
Dezvăluite lumii, Complexul lui Oedip s-a ruşinat
şi chinuit de remuşcări s-a mutilat,
instinctele primitive s-au ofilit,
plăcerile s-au aruncat de la fereastră şi au murit.
Id s-a simţit profund vinovat şi-a expiat.
Conflictele interne s-au otrăvit,
nemaiavând oxigen, anxietatea s-a sufocat,
nevrozele care mai erau în viaţă nu s-au mai putut exprima
şi s-au îmbolnăvit,
mecanismele de apărare nu şi-au mai găsit rostul
şi au dezertat,
necesitatea de control a impulsurilor instinctuale a dispărut,
privat de rolul său de ajustare a Id-ului,
Ego s-a resorbit,
catharsis n-a mai existat,
efortul de autocunoaştere a încetat.
Lipsită de energie psihică şi busola realităţii,
arta şi-a pierdut înfăţişarea,
ştiinţa şi-a pierdut vigoarea.
.
În vacuumul mental-emoţional creat
Superego, îmbrăcat în costumul ideologiei noi,
ornat cu valori morale cârpite,
a păşit pe scena lumii cu autoritate
omagiind gândirea postmodernă care l-a format
şi—în repetate rânduri—
modelul radical de schimbare socială pe care el l-a admirat.
A vorbit de rău adevărul, judecata, logica,
a amintit de propria-i conştiinţă, care îi este supusă,
şi a afirmat că este timpul ca lumea să se lase condusă—
de el.
Lumea l-a aplaudat şi i-a cerut să treacă la treabă—
degrabă!
Căci problemele lumii sunt colosale şi trebuie rezolvate
cu autoritate.
.
Din arsenalul său strategic, Superego a ales cu grijă
metodele pe care el le-a găsit eficiente
şi morale—blamarea altuia, defăimarea, înşelăciunea,
simulacrul, cinismul, minciuna.
Sfidarea legii, denigrarea tradiţiei, conflictul, violenţa
au devenit cotidiene,
atacul asupra valorilor morale s-a înteţit,
lipsa de speranţă a înghiţit pământul
şi tot ce era adevărat a murit.
Pământul s-a îmbolnăvit de depresie.
.
Lipsit de speranţă în vindecarea de sine,
Pământul a cerut delfinilor să îl trateze.
Cuprinşi de empatie pentru Pământul lor,
delfinii au declarat,
aşa cum natura i-a înzestrat,
că îl iubesc din inima, îl adoră,
că dragostea lor pentru el şi adevăr
este cât infinitul de mare,
că fără grandoarea şi întelepciunea lui
Universul ar fi oarecare.
.
Pământul s-a simţit iubit, respectat—
s-a vindecat.
A decretat dragostea noua lege a pământului şi terapie,
jurând că istoria lumii nu se va mai repeta,
că niciunei fiinţe umane care nu iubeşte pe semenii săi
şi nu iubeşte adevărul,
el nu-i va conferi cetăţenie pe pământ
şi nici drept de încondeiere în registrul eternităţii sfânt.
*
Marian P Belciug – O afirmație personală despre morală, credință și poezie.
Cred cu convingere că o viață trăită demn trebuie să includă evidența dorinței permanente de a dobândi un nivel ridicat de competență și productivitate în profesia sau meseria pe care persoana o alege, de a demonstra respect și generozitate, de a fi semnificativ altora, de a avea integritate. Experiențele personale în care aceste aspirații și eforturi se manifestă constituie adesea și calea prin care persoana dobândește cunoașterea de sine și cunoașterea sensului vieții.
Am trăit, studiat și contribuit profesional și social în câteva țări din lume. Bogăția experiențelor academice, de muncă și viața pe care le-am avut, varietatea experiențelor sociale și culturale pe care le-am trăit, măsura implicării mele emoționale în acele experiențe și – într-o manieră definitorie – transformarea în planul credinței care, prin grația lui Dumnezeu, mi-a fost dăruită au avut un efect semnificativ asupra mea ca persoană, clinician și educator. Poezia, deși m-a fascinat în anii adolescenței, nu a mai avut loc în bagajul preocupărilor mele clinice și academice din ultimii zeci de ani, dar perioada de acum a vieții a creat pentru mine un loc de expresie a delectării pe care am găsit-o odinioară în literatură și scris. Totuși, dorința în sine, prezentă acum, de a scrie poezie vine, probabil, din plăcerea pe care am trăit-o legată de disciplina și rigoarea de gândire pe care activitatea clinică mi-a cerut-o de-a lungul anilor și – în egală măsură – din fascinația enunțurilor de gândire subtile și a expresivității mijloacelor figurative ale limbajului pe care poezia, ca modalitate a literaturii o îngăduie. În privința poeziei, cred cu tărie că ea trebuie să comunice un aspect de valoare al gândirii, simțirii și vieții și că acesta, invariabil, trebuie să aibă la bază o dăruire intelectuală și afectivă superioară a poetului. Când asta se petrece, poezia comunică și mai mult generozitatea și respectul pe care poetul le acordă cititorului.
În completarea prezentării mele ca persoană, adaug câteva aspecte ale identității mele sociale și profesionale, și anume: am terminat școala generală și liceul în Ploiești, la Școală Nr. 8 și – respectiv – Liceul Ion Luca Caragiale. Curând după încheierea studiilor în Psihologie la Universitatea din București am plecat din țară împreună cu soția mea, Marie. Experiența academică și profesională pe care am avut-o de la plecarea din țară include, printre altele, titlul de Doctor (DPhil, Psychology) la University of Pretoria (South Africa), Senior Researcher (Developmental Psychology, Electroencephalography) la Institute for Behavioural Sciences of the University of South Africa, Post-doctoral Fellow in Clinical Neuropsychology and Rehabilitation la McMaster University (Canada), Clinical Neuropsychologist la Hamilton Health Sciences (Canada), Assistant Clinical Professor of Psychiatry (part-time) la Faculty of Health Sciences, McMaster University (Canada). Sunt retras din activitatea profesională.
Citesc cu plăcere contribuțiile pe care colaboratorii revistei Logos si Agape le fac și admir talentul lor și nivelul calitativ al contribuțiilor care apar în revistă.
dr. Marian P Belciug, Canada, 26.07.2023