Sonetul plângerii… Te cheamă!
Privește, Doamne! Tot pământul plânge,
Iar Cerul Tău, ascuns de ceață, lasă
Zidirea Ta sub lacrimi mari ce-apasă
Poporu-ntreg ce-ncet acum se frânge
Sub greu potop ce rupe gard și casă
Și drum și pod în calea sa distruge,
Iar vieți cu mii prin virus pier în sânge
Și lasă-n urmă doar săracă masă…
Permis-ai celui rău s-aleagă calea
Prin care toți pierduți de-a Ta credință
Să plâng-acum, cuprinși de toată jalea.
Iertați să fie toți cu-a Ta sentință,
De s-au smerit și plâng pe toată valea
Spre a-și spăla trădarea prin căință!
Rondelul tristei veri
Se pleacă-adânc către pământ
Tulpini de flori și lan de grâu,
Ce-și plâng frumosul lor veșmânt
Căzut spre poale de sub brâu.
Par despletite în frământ
De parcă-ar fi în plin desfrâu.
Așa se pleacă la pământ
Tulpini de flori și lan de grâu…
Le-apasă grindina-n mormânt
Și vânt le rupe, n-are frâu,
Iar ploaia le tot duce-n râu,
Puhoi de apă greu de-nfrânt…
Ce-mbibă-n goană sfânt pământ.
Sonetul iertării
De-atâtea ori promis-am să alung
Anume triste gânduri ce mă dor,
Să nu mai cad uitat în umbra lor,
Să simt durerea surdă când mă-mpung.
Mă tot târăsc greoi când vreau să zbor
Și mă sucesc prin vise îndelung,
Încerc să scriu și-atunci mă simt că-s ciung
Ori pana-mi e închisă sub zăvor…
Mi-am îndreptat privirea către cer
Și mi-am adus aminte c-am uitat
Să merg cu gând smerit la EL să cer
Iertare, sprijin, cum mereu mi-a dat.
O, Doamne, iartă-mi, vin la Tine, sper
Să ștergi pe cât Te rog și-acest păcat!
Rondel de iertare, Maicii Domnului
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară!
Treci cu vederea ale noastre greșeli,
Căci multe păcate ne împresoară
Și în suflet purtăm prea multe-ndoieli!
Darurile tale, sfântă comoară,
Să le primim, ne spală tu de sminteli!
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară,
Treci cu vederea ale noastre greșeli!
Nu ne lăsa îndoiți de povară,
Lipsiți de credință și-n gânduri rebeli,
Ne iartă de-a noastre mulțimi de țicneli
Și slavă-ți cântăm din zori până-n seară,
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară!
Sonetul speranței
O țara mea bogată, prea săracă,
Cu bravi oșteni trecuți în mii morminte,
La fel și Domni viteji, cu braț și minte,
Mai poți ierta dușmani ce dur te-atacă?
Prin vorbe mari și false rău cuvinte
Rostite prin tribune doar să placă,
Ei mult condamnă, corbi cu minte-opacă,
Te vând mereu, n-au milă, dar au ținte!
Robiți de bani, vânduți la diavol, lașii
Nici nu-și mai văd părinți ori frați sau nașii
Și nu trec prag spre cele sfinte taine,
Dar vor onor, măriri și scumpe haine!
Doar Domnul poate lor s-arate pașii,
Să-ndrume minți, să ierte toți vrăjmașii…
Rondel pandemic
Ne mor bunici, părinți și frați
E Țara în degringoladă,
Cu virus suntem atacați
Și-avem Guvern în debandadă…
Suntem cu toții-mpovărați
Și grav loviți sub escaladă,
Ne mor bunici, părinți și frați
E Țara în degringoladă…
În case stăm, suntem forțați
Prin Ordonanțe la grămadă,
Iar ei, ”aleși”, nu vor să vadă
Că și la măști suntem furați,
Că mor bunici, părinți și frați…