Sufletul meu
În linişte văd cum inserarea se întinde-n zare
Privesc în jur şi las gândul să- mi zboare,
De ce oare nu e totul cum mi- ar plăcea
Precum sufletul şi inima mea ar vrea!
Mă întreb de ce lumea nu simte ce simt eu,
De ce răutatea şi invidia alungă frumosul mereu?
Lumina şi bunătatea le-aş împărţi să pot tuturor
Ei să- şi găsească liniştea şi mulţumirea în sufletul lor.
Adieri de vânt să aducă senin şi dragoste pe pământ
Să alung tristeţea, egoismul din fapte prin cuvânt,
Viaţa să nu fie grea căci ştiu cum e să ai parte de ea
Trăiesc şi împrejur văd lacrima ce-o naşte durerea!
Dar nu pot oricât aş dori şi cât inima mea ar oferi
Ştiu că de una singură toate acestea nu le pot opri,
Totuşi trăiesc printre suflete ce vorbesc frumos..
Deşi nu îi cunosc simt asta din glasul lor duios.
Tristeţea sau fericirea lor şi eu cu sufletul o trăiesc
Necazuri şi bucurii cu ei mereu alături le împărţesc,
E darul meu să simt câte un suflet că trăieşte fericirea
Dar melancolia mă cuprinde aducându-mi mâhnirea.
Fiindcă ştiu şi simt durere peste tot şi nedreptate
Aş vrea atât de mult să le opresc şi să fac dreptate,
Scriu versuri să alin al vostru dor şi să va mângâie
Pun sufletul meu lângă al vostru şi- le aştern în poezie!
——————————-
Maria HOTEA
2 august, 2018