În zorii dimineții
pe-un fir de gând în vis,
Aud chemarea ta
din dorul meu nestins
Pe valurile vieții
ai apărut când nu sperăm
Și-n suflet trist la iubire
adesea mai visam.
Ai răsărit precum o floare
în dulce primăvară
Trezind în trupul meu
fiori ce încă mă înfioară
Din timpuri pierdute în uitate
a renăscut iubirea,
Chiar dacă e târziu,
eu îți revăd și-acum privirea
Tristețea iarăși îmi inundă
întreaga mea ființă,
Deschide răni adânci
și-o umbră de căință
Doar în visele din noapte
cu tine pot să fiu,
Iubirea pentru tine
răscolește-n sufletul pustiu.
Mă pierd în amintiri
precum petale-n adieri,
Povestea de iubire
revine din calde primăveri
Din clipele trăite
rămâne o umbră ce dispare,
Când lacrimi se preling
și dorul iar mă doare!
În suflete purtăm iubirea
Am înțeles că orice clipă -n viață-i trecătoare,
Eu o trăiesc chiar dacă sufletul îmi plânge
Știu însă că după ploaie un curcubeu apare,
Iar inima din piept iubirea doar o strânge.
În clipa următoare nu știu ce-o să se petreacă,
Dar am speranța-n suflet și mă încred în mine
Că tot ce este scris în viață toate or să treacă,
Iar inima dacă n-o mângâi,pierd starea de bine.
Dacă nu ști pe cel de lângă tine să-l respecți,
Gândind numai la ziua ce-o să vină temătoare
Alergi pe drumuri fără rost însă nimic nu înveți
Și-ntr-un târziu percepi că ești în viață călătoare.
Destinul ți se pare în toate numai o povară,
Ce îți stârnește în suflet trist adeseori furtună
Și uiți că-n timp o rază de speranță o să apară,
Iar tot ce-a fost va trece și va fi iar vreme bună.
Prea des uităm de frumusețea ce ne înconjoară,
Doar adunăm în suflet și în gând numai tristețea
Iar sufletele așteaptă o mângâiere când le doare,
Ne-amintim târziu că-n timp ne pierdem tinerețea.
Dar ani care i-am pierdut nicicând ei nu se întorc,
În suflete purtăm iubirea ca pe-un diamant neșlefuit
Răzbat din ea doar raze de lumină ca și-un arc,
Ce ne înalta și-ntr-un târziu ne pierdem în zenit!
Ești liliacu-n floare
În viață mea și-n visul meu ești liliacu-n floare
Mă faci să simt parfumul tău în dulce îmbrățișare,
Tu liniște îmi dai în clipe când galeș îmi zâmbești
Pulsează sângele prin vene căci simt că mă iubești.
E-atâta bucurie-n suflet când lângă mine ești
Mă pierd în ochii tăi senini atunci când mă privești,
Ființa mea se contopește cu trupul tău mereu dorit
Plutesc precum petalele ce cad din iliacul înflorit!
Mă pierd în adieri de vânt când simt al tău dulce sărut
Ca florile de liliac sunt clipele ce-n doi le-am petrecut,
Aș vrea să-mi fi o ramură ce florile iubirii-mi dăruiești
Și-n suflet cu dor mult pentru eternitate îmi înflorești.
Ninsori cu albele-ți petale în suflet să le port mereu
Cât suntem tineri din priviri iubirea să ți-o simt doar eu,
Să-ți cânt în nopțile târzii sub străluciri de stele argintii
Dorințele să le împlinim atât cât ele -n noapte vor lucii.
Spre zorii dimineții să-ți reverși al tău parfum dulceag
Fiorii din iubire calzi să-i simțim cu același dor și drag ,
Să ne îmbrățișăm și să privim un răsărit de soare
Când roua dimineții se așează lin pe fiecare floare!
Iubite aminte îți mai aduci?
În gând aduc iar amintirea sublimă
dintr-o vara de început,
Când ne îmbrățișa iubirea
și între macii înfloriți ne-am rătăcit
Visători priveam pierduți în larg de zare
un azur de neîntrecut,
Stol de păsări călătoare
se îndreptau în zbor spre răsărit.
Clipele păreau eterne
când pe buze-ți dam dulce sărutul,
În priviri aveam sclipirea unui soare cald
și blând în asfințit
Auzeam în lan de grâu doar macii
ce îi alinta-n adiere vântul,
Iar în sufletele noastre
se aprindeau dorințele necontenit.
Mai aud și-acum un fâlfâit de aripi
ce-l făceau cocorii-n zbor,
Pe când vara caldă se grăbea să plece
luându-i locul toamna
Te priveam cu dragoste
și-n tandre mângâieri simțeam un dor,
Când pe cerul nopții albastre
apăreau în taină stelele și luna.
Pe tâmplele înserării se întindea
un curcubeu în pastel de culori,
Clipele erau sublime iar în leagănul iubirii
sentimente pure trăiam
Peste noi ningea
cu strălucirea din aștrii nopții până în zori,
În razele argintii de lună
cu fluturii amândoi îmbrățișați fericiți valsam!
Mi-au lăsat în suflet sângerând
un dor ce din iubire s-a aprins
Și-n amintiri de odinioară
plâng doar macii cu lacrimă de rouă
Fără de voie cu nostalgie
din iubire sufletul mi l-au cuprins,
Tresare-n cântecul șoptit de o vioară,
când pe cer e lună nouă !
Inima suspină și-un freamăt de vânt
aud ce se pierde-n depărtări,
Eram tineri și pe buze
ne înfloreau din iubire surâsuri dulci,
Nostalgia toamnei îmi amintește
de trăirile ce-au fost parcă ieri,
Priveam cum macii înfloreau…
iubite aminte îți mai aduci?
——————————-
Maria HOTEA
Mai 2020