Lumina Sfântului Crăciun
E iarnă grea și-i ger cumplit,
iar pașii îi simt c-au obosit
sub ei zăpada parcă geme,
dorul de casă părintească
prinde să mă cheme!
Pământul tot a amorțit,
omătul vântul la troienit
privirea o pierd în depărtare,
totul în jur este pustiu
în prag de înserare.
Arar zăresc câte-o lumină,
simt sufletul cum îmi suspină
văd poartă casei zăvorâtă,
iar în ogradă văd numai ninsoarea
ce-n dalb covor e așternută.
Spre ușa casei mă îndrept,
o clipă stau și parcă aștept
cu mâna clanța o ating
în casă întru și aș vrea s-o strig
pe mama și-n brațe să o strâng.
Dar în odaie văd un țol pe pat
și perinele cum măicuța le-așezat
pe un perete sub ștergar este icoană
și candelă pe care o aprindea
cu mâna tremurând măicuța iarnă!
Tabloul mamei îl privesc,
de chipu-i blând îmi amintesc
sub pleoape lacrimile izvorăsc
îmi curg ușor pe gene,
apoi pe față îmi șiroiesc.
S-a înnoptat și numai gândul,
se întrece călător cu vântul
mă văd din nou copila ce-n Ajun,
îl aștepta la geamul înghețat
cu un colind pe moș Crăciun!
………………………………………
Afară noaptea e târzie,
iar sufletu întristat ar vrea să știe
că-n cer cu îngerii măicuța mea colindă,
că S-a Născut Iisus Cel Blând
în seara Sfântă de Crăciun
Lumina Lui să mă pătrundă!
——————————-
Maria HOTEA
10 decembrie, 2018