Prin lacrimi și zâmbet,
se împletește iubirea,
cu seninul cerului
ea îți luminează privirea
și-n foșnet de frunze
se-aude a ei chemare,
iar prin murmur de buze
suspinu-i este alinare.
Când nori albicioși
se risipesc în depărtare,
chinuită de dor
mă pierd în lungă așteptare
chiar și vântul hoinar
printre ramuri e adormit,
iar sufletul fără iubire
îmi este neîmplinit.
În ore de tăcere se nasc
cu gândul vise rebele,
ce taina unei iubiri
se destramă ușor în ele
mă trezesc cu ochii înlăcrimați
sub pleoapele tremurânde,
ascund în sufletul întristat
dureri ce-mi sunt absurde.
Și cine să mă înțeleagă
când lin se lasă inserarea,
iar sufletul meu liniște n-are
simt cum îl cuprinde disperarea
tristețea îmi fură somnul
și doar cu gândul hoinăresc
iar cu strălucirea stelelor
sfioase iarăși mă învelesc!
În zbor spre înalt cu gândul
doar în vis retrăiesc,
iubirea ce-n taina nopții albastre
cu drag o găsesc
îmi mângâie față iar
cu blândețe doar luna,
dintre nori când răsare
cu aura-i divină!
Viața
Viața o simt că-mi este
cea mai grea povară…
iar că-n lume toate
se întâmplă cu un rost
și se mai spune că
greșelile n-or să dispară
dacă-ți dorești ceva,
toate-n viață au un cost!
Acel ceva, mai are șanse
să devină realitate?
dacă unele lucruri
se întâmplă fără voia ta
care e acela ce îmi spune
ca nu am dreptate
când am simțit că viața
cu mine e nedreaptă!
Viața este frumoasă,
cu clipe bune dar și rele
mi-am impus un optimism,
am vrut și încă vreau,
să trec cu bine peste tot
chiar și în clipe grele
dar nu-mi iese de fiecare dată
și pe gânduri stau.
De multe ori,
îmi joacă în cap întrebări simple
dar cărora, niciodată
nu le-am găsit răspuns,
de ce ne naștem,de ce murim,
de ce sunt zilele grele
dar am uitat… toate au un rost
și cred ca este deajuns.
Se spune-n viață că ne axam
prea mult pe partea tristă
și nu mai suntem în stare
să vedem partea ce e frumoasă,
până la urmă,știe cineva
dacă în clipe fericirea există
sau cum e să fi supărată
precum e ploaia rece, furtunoasă?
Nici eu nu cred dar hai să credem
că toate au un rost…
grămada de tristețe să o transformăm
în stropi de fericire,
durerea să o transformăm în speranțe,
găsindu-le un adăpost
mâhnirea să o transformam în bunătate
și lacrimile în iubire
Până la urmă… toate au un rost
în viața noastră trecătoare
așa ne trece fiecare zi doar cu dorințe
și trăiri calde și blânde
fără să realizăm că ne găsim alinarea
în clipele amăgitoare
și totuși întrebările rămân fără răspuns
ce gândul le cuprinde!
O viață are omul
O viață are omul
și doar o singură iubire,
la anii bătrâneții trăind-o,
cu dor din amintire
și tot ce e frumos din ea,
păstrează-n gând,
căci anii ce-au trecut…
s-au perindat pe rând.
Nimic nu are preț în viață,
atât cât tu trăiești,
decât să ști că-n suflet,
păstrezi tot ce iubești
în clipă de pe urmă,
iubirea o s-o ții de mână
și drumul ți-l urmezi iubind,
spre veșnică lumină.
Doar te împaci cu tine
că timpul ce-a trecut,
l-ai petrecut cu drag în ani,
cu cine ți-a plăcut
destinul ți-a menit ca-n viață,
numai tu să alegi
și-n anii trecători,
din roadele iubirii să culegi.
Să nu îți pară rău nicicând
de tot ce-ai înfăptuit,
doar cu speranța-n inima
și cu iubire ai trăit
și n-ai lăsat în urmă
lacrimi calde ce-au durut,
de-ai omis ceva-n iubire…
păreri de rău tu ai avut!
Când viața-i trecătoare
și prin timp călător ești,
tu nu uita ca din iubire,
iubire doar să dăruiești
să-ți pară anii clipe ce trec
și nu se întorc nicicând,
magia lor tu să n-o uiți,
să o păstrezi în gând!
——————————-
Maria HOTEA
Martie 2020