Când soarele se pierde- n asfinţit
Când soarele se pierde- n asfințit
Iar inserarea lin coboară,
Doar frunzele foșnesc în vânt
Si- n murmur lin mai plâng izvoare.
Din depărtări îmi pare cu tristețe
Venind un cântec de demult,
Cel fredonau flăcăi și fete
Ce se- întorceau acasă de la câmp.
O rază blândă mă- înfioară
Privind cu dor spre asfințit,
Aş vrea ca soarele să nu apună
Si pentru o clipă să- l opresc din drum.
Iar mantia- i de raze să o pună
Cărare de lumină- n calea ta,
Să regăsești iubite drumul
Ce te- aducea la poarta mea.
Să ascultăm iar doina cea de dor
Pe- al nostru mioritic plai ,
Să nu mai pleci și să- mi rămâi
Atât cât stelele- n cer vor străluci!
Cu gândul la tine
Cu gândul la tine mai mult ca niciodată ,
Am retrăit iubite o clipă minunată
Căldura şi frumosul aş vrea să îi păstrez ,
Cu linişte în suflet acolo s-o aşez .
Chiar dacă e – norat şi- a început să plouă ,
Stropi de ploaie- mi par că- s lacrimă de rouă
Pe care doar cu tine ades o scuturam,
Când florile în zori cu drag le sărutam .
Simţeam şi eu şi tu cum inimile- n piept,
Băteau atât de tare făcându- mă să aştept
O tandră îmbrăţişare urmată de- un sărut,
Ce în iubirea noastră erau un început.
Când mă gândesc la tine şi în singurătate,
O lacrimă a tristeţii sub pleoapă mi se zbate
În piept inima bate cu dor iarăşi te cheamă
Dorind iar să te am trezeşte- n suflet teamă.
Închid o clipă ochii să te păstrez în gând
Şi îi deschid apoi zărindu- te zâmbind
Parcă ai auzit cum te chemam în şoapte,
La fel ca la- început nimic nu ne desparte.
Privim cu drag spre cerul ce s- a înseninat
Şi-un curcubeu se-întinde atât de minunat
În caldă îmbrăţişare simt că îmi este bine,
Mă scald în ochii tăi cu dor şi drag de tine!
——————————-
Maria HOTEA
16 august, 2018