RUGĂ
O, Doamne- ajută-mă să dăinui,
Să nu mă bat cu pumnu-n piept,
Atunci când pasul, dintr-o mie,
Îmi este doar o dată, drept…
ÎMPĂRŢEALA
Pâinea
ne-a fost dăruită…
Dar –
era una,
era mică,
şi trebuia împărţită
în prea multe
felii,
şi dacă s-ar fi putut,
să rămână
ceva
şi pentru mâine…
Urmăream împărţeala
înfriguraţi,
aşteptându-ne rândul
la cei câţiva dumicaţi
la care râvnea,
costeliv,
şi un câine,
cu ochii lui întrebători
şi blânzi,
dându-ne târcoale
la fiecare.
Cu toţii eram
la fel de flămânzi
şi nimeni
n-a rămas fără parte.
Numai mama,
tot socotind şi iar socotind,
s-a retras tiptil
deoparte,
păstrând în căuşul palmelor
doar aroma
şi căldura pâinii rotunde…
MAME ŞI… PĂSĂRI
Căldura cuibului şi
puii de pasăre
nu-i jindui.
Vieţi, – vieţii,
– asta e legea –
ce-o mamă
poate
dărui.
Puii de ieri
sunt astăzi păsări
şi pasărea
ce-o vezi
zburând
curând
o să-si alinte
puii
şi-o să-i deprindă
cum să zboare
ferindu-i zilnic,
grijulie,
să n-aibă laturi la picioare.
Dar-
cuibul
va rămâne gol
şi mama
singură –
şi poate
din când în când
se va abate
câte un pui
ca să trezească
o amintire
şi încă una;
şi timpul
se va scurge-ntr-una
şi alţi pui
vor veni pe lume –
şi alte cuiburi
vor fi goaleş
şi mamele
întotdeauna
vor strânge
şi vor plânge lacrimi.
Puţine doar
de bucurie.
Dar multe de tristeţi
şi jale…
NE RABDĂ
Ne iubim ori ne urâm,
înălţăm rugi spre Dumnezeu
spre Isus,
Allah, ori Budha
ni-i asemenea făptura
ca si lacrima
şi truda,
ca şi pâinea, ca şi apa.
Ne iubim
ori, ne urâm
laolaltă
vieţuim
că n-avem un alt tărâm,
un alt soare, un alt cer,
alte legi de a ne naşte,
de-a iubi
ori trece-n moarte.
Asta e tărâmul nostru!
Trecem toţi
prin pânza vremii.
După noi,
vor trece alţii
ca prieteni ori duşmani.
Universului
nu-i pasă,
cine-s şi ce urme lasă:
frumuseţi, ruine, lacrimi
Cel de Sus
ne crede
„Oameni”
şi ne rabdă-n
cârca Lui,
aşteptând că poate, poate
va primi cumva, răsplata
de la „oameni” o minune
care să se cheme –
„Pace” –
TOLERANŢĂ
Eu
nu sunt tu.
Tu
nu eşti el.
Unu-i cu îndrăzneala de vultur
altul-
cu blândeţe
de porumbel.
Plămada ne-a fost trecută prin acelaşi tipar;
sugem din seva
unui singur pământ
din deşertul
încins la Cercul Polar; inimile ni-s
asemenea la puls şi contur…
Peste toţi însă, cerul
este tulbure,
sur
şi suntem inundaţi de apele urii.
Eu
Nu sunt ca tine, tu
nu esti ca el,
dar ne aflăm împreună
pe orbita
aceluiaşi carusel
căutând salvare
pe tărâmurile
toleranţei…
–––––––––-
Maria Găitan-Mozes, născută la 15 iunie 1928 în satul Vărzăreştii Noi – Basarabia. Studii de pregătire pedagogică la Chişinău şi Bucureşti. Profesia: educatoare în învăţământul preşcolar. Absolventă a Şcolii de literatură „Mihai Eminescu”. Activitate alternativă: pedagogică, cultural-artistică şi literară. Publică proză şi poezie în diferite ziare şi reviste şi în mod deosebit în cele destinate copiilor. Pentru preşcolari a publicat la editura Ion Creangă cartea „Jocuri, jucării, copii…”, realizând şi scenarii la „Anima-film”. Prezentă în antologiile speciale pentru preşcolari cu un număr apreciabil de poezii, unele prevăzute şi recomandate în metodica învăţământului preşcolar. În 1977 se stabileşte cu familia în Israel. Colaborează cu poezie şi proză la „Ultima oră”, „Tribuna Magazin”, „Orient Expres”, revista „Izvoare” şi „Punct”, editat în cadrul cenaclului din care face parte. Periodic publică poezii în revista „Semnalul” din Canada. Prezentă în diversele antologii colective printre care „Iarna verde”, în ebraică, traduceri de Andrei Fischof, „Arborele memoriei” şi „Poezia pădurii”, realizate de editura „Orion” – Bucureşti. (George Roca, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia)