Visul înmugurit
Noaptea se așterne ca o mătase fină
peste visul abia înmugurit
sub pleoapele grele de dor
se deschide parcă o altă lume
în care soarele apune la picioarele îngerilor
iubirea sfâșie cea mai dură piatră
vântul îndoielii se risipește în eter
o lume în care înveți zborul
răcoarea oscilează între ieri și mâine
Iacrimile irișilor par nestemate
balize de timp renasc și în mijlocul furtunilor
ca în vara care a plecat
lăsând diamantele să străluciască
o lume în care
tăcerile nu pot fi auzite
de către cei fără sentimente
unde pașii te poartă
prin liniști autumnale pline de chemare
fără să ne atribuie vreo vină
o lume în care clipa uită să se zbată
între ieri și mâine
o lume în care crepusculul vieții este o simfonie a biruinței.
———————————
Maria CĂLINESCU
19 noiembrie 2019
(Imagine internet)