„Pălăria florentină”, comedie în cinci acte și cuplete, a fost reprezentată pentru prima oară la Palais Royal din Paris în 1851. Succesul răsunător echivala cu „cel mai puternic hohot de râs din secolul al XIX-lea”. Se povestește că s-au jucat trei sute de spectacole, dar și că, la unul dintre ele, un domn a murit cu adevărat de râs în sală! Ceea ce era cât pe aci să mi se întâmple și mie vizionând montarea de excepție a maestrului Silviu Purcărete.
Datorită acestei farse, capodoperă a genului, Labiche a devenit membru al Academiei Franceze. Autorul cerea o distribuție alcătuită din 11 femei, 6 bărbați și figuranți. Regizorul român a folosit aproape în întregime echipa de actori a Teatrului Național din Iași. Decorul lui Dragoș Buhagiar, colaborator permanent al lui Purcărete, susține întreaga montare și concepție scenică. Panourile sunt instalate, mișcate și rearanjate de doi mașiniști muți (Emil Coșeru și Cosmin Maxim), personaje adăugate, de un comic clovneresc bine măsurat, care au propria lor evoluție, până la street dance! Ei sunt liantul tuturor scenelor acționând în proscenium, din trapa sufleorului, manipulând decorurile până la transformarea lor într-un labirint ludic, pentru ca în finalul fericit să se prăbușească toate…
Precizez că pe plan scenografic și costumele își aduc contribuția lor. Nu numai ca reconstituire a unei epoci și a diferitelor clase sociale, (țăranii nimeriți la Paris pentru nuntă, dar și aristocrații din casa baronesei). Culoarea aurie a mătăsurilor, dantelele de la jabouri și manșete, perucile albe ciufulite, toate încântă și amuză.
Sinoptic, piesa nu strălucește. Chiar în ziua nunții sale cu Hélène (Andreea Boboc), fiica grădinarului Nonancourt (Călin Chirilă), Fadinard (Ionuț Cornilă), un tânăr rentier, intră într-o încurcătură care-l implică în alte încurcături. Calul său mănâncă pălăria din pai de Florența a unei dame, Anaïs Beauperthuis (Diana Chirilă) care se plimba în pădurea Vincennes cu amantul său, un ofițer (Mihai Bendeac). Temându-se de soțul ei gelos și violent (Doru Aftanasiu), femeia pretinde să i se găsească o pălărie identică. Căutările îl poartă pe Fadinard la modista Claire (Haruna Condurache), întâmplător fosta lui amantă, apoi la baroneasa de Champigny (Pușa Darie) care-l ia drept un tenor italian și, în cele din urmă, chiar la încornoratul bărbat gelos al trădătoarei Anaïs. În tot acest timp, Fadinard e urmărit de alaiul de nuntă, condus de viitorul socru care amenință permanent cu anularea nunții. Lui i se alătură și nepotul Bobin (Horia Veriveș) și unchiul lui Fadinard, Vézinet (Constantin Pușcașu), surd ca o cizmă.
Montarea maestrului Purcărete are tot ce trebuie ca să râzi în hohote: ritm rapid, frenezie, senzația că fiecare dintre personaje trece prin propriul său coșmar vesel care frizează drama. Toți actorii dovedesc virtuozitate scenică și mult umor burlesc. Pe scenă se crează haos, se trag palme răsunătoare, iar personajele par bizare unul pentru celălalt, dacă nu chiar nebune.
Plăcerea teatrului se mariază cu cea a muzicii originale, semnată de Vasile Șirli (director muzical la Disneyland, Paris) și dirijată de Dragoș Mihai Cohal. Actorii cântă solo și în cor pe mai multe voci, cel mai ades și dansează (coregraf Florin Fieroiu). Este irezistibil solo-ul „Pălărie, pălărie”, interpretat de Fadinard în stil popular românesc, acompaniat la pian (Dragoș Mihai Cohal și Carmen Irina Cohal) în ritm drăcesc și cu figurația dansând ca la petrecerile câmpenești.
Alaiul de nuntași sunt sarea și piperul spectacolului, invitații exprimând stări de spirit și implicându-se emoțional în desfășurarea dandanalelor. Mărșăluiesc, joacă hora, sunt îmbrăcați și machiați pentru a stârni râsul.
Farsa „Pălăria florentină”, în aparență scrisă doar pentru a amuza, este în fapt o comedie de moravuri în care se împletesc câteva povești de amor, licite sau ilicite. Longevitatea ei se datorează comicului de moravuri, situație și limbaj, quiproquo-urilor, trădărilor care crează drame și iubirii dintre doi tineri, iubire care trece prin peripeții, e gata să se destrame și învinge de abia în ultima scenă.
Montarea lui Silviu Purcărete este debordantă de inteligență artistică, originalitate, fantezie comică, de imprevizibil, ritm și culoare, de muzică și mișcare, într-un cuvânt genială. Un eveniment teatral!
–––––––––––
Magdalena BRĂTESCU
Iași – Rehovot (Israel)
iunie 2020