Volumul bilingv (română şi ebraică) al Adinei Rosenkranz-Herscovici a văzut lumina tiparului, după o lungă gestaţie, la o dată apropiată de comemorarea a cincizeci şi doi de ani de la moartea timpurie a tatălui ei. Scrierea autoarei este nu numai o lucrare perfect documentată despre viaţa şi activitatea părintelui său, ci şi un gest de supremă iubire, recunoştinţă şi admiraţie a fiicei faţă de el.
Rar mi-a fost dat să citesc o carte şi să am sentimentul că între paginile ei bat la unison inimile oamenilor care l-au cunoscut pe erou, sau ale căror drumuri s-au încrucişat cu al său şi, datorită lui, s-au simţit ocrotiţi, apăraţi, salvaţi, redându-li-se libertatea şi chiar viata.
Rar mi-a fost dat să mă implic atât de emoţional în subiect şi în dezvoltarea lui, să pătrund cu intensitate afectivă în toate cotloanele unei existenţe de excepţie până în a-l vedea aievea, de parcă ar fi revenit pe pământ, pe acest om fără pereche.
L-am cunoscut pe când eram o copilă, căci veneam adesea în casa lui, dar abia acum realizez că acele întâlniri au fost un privilegiu.
Titlul, hipocoristicul „Dadu”, este numele eroului principal al cărţii, avocatul bucureştean David Rosenkranz care, asemenea seniorului medieval Bayard, ar putea fi înnobilat cu titlul de „cavalerul făr’de frică şi prihană”. A fost unul dintre cei mai străluciţi, talentaţi şi apreciaţi pledanţi în anii 30-60, până la emigrarea sa în Israel. Dar nu numai atât. Avea stofă de conducător şi această calitate coroborată cu inteligenţa, bunătatea, cultura, filantropia şi umanismul său l-a adus de tânăr în fruntea obştei evreieşti.
A deţinut numeroase funcţii printre care cea de Preşedinte al Studenţilor Evrei şi, apoi, de Secretar General al reprezentanţei Uniunii Evreilor din România sub preşedinţia doctorului Filderman pe care l-a secondat timp de douăzeci de ani în toate activităţile de combatere a antisemitismului şi de apărare a drepturilor cetăţeneşti ale evreilor.
În Uniunea Comunităţilor Evreieşti din Vechiul Regat a fost Vice-Preşedinte, iar ulterior Secretar General al Federaţiei Uniunilor de Comunităţi din România. În acest post, a contribuit la ajutorarea păturilor sărace, la promovarea intereselor culturale, de asistenţă socială şi spitalicească, susţinând cu fondurile organizaţiei pe studenţii evrei.
În vremuri de restrişte, spre fala lui, a reuşit să încadreze în şcoli evreieşti pe elevii şi profesorii scoşi, din motive naţionaliste, din instituţiile de învăţământ ale statului. Şi să scutească de muncă forţată anumite categorii sociale. Radu Lecca, împuternicitul Guvernului în problema evreiască, a cerut deportarea sa în Transnistria, din fericire împiedicată prin intervenţia lui Mihail Antonescu. Dadu nu a ezitat să plece totuşi în Transnistria şi nu o dată, ci de trei ori, pentru a repatria, cu riscul pedepsei capitale, 700 de evrei deportaţi, copii orfani şi deţinuţi ai lagărului de la Vapniarka-Grosilovo.
Am tresărit la gândul că la Vapniarka, l-a salvat poate şi pe socrul meu, Sergiu Brătescu, a cărui amintire sfântă o păstrez cu respect ştiind ce suferinţe a îndurat în acel iad.
După terminarea războiului, cu intenţia de a colabora la organizarea emigrării evreilor în Israel, avocatul Rosenkranz s-a raliat Comitetului Central Evreiesc. În 1948, reprezentanţii UER au fost scoşi din CDE, inclusiv Dadu,ca şi reprezentantii grupărilor sioniste. Până la dizolvarea CDE în 1953, au rămas in conducerea acestuia doar membrii PMR. Din 1948, Dadu a apărat numai la bară interesele populaţiei evreieşti, în special pe conducătorii grupărilor sioniste, în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti, militare şi civile.
Cartea a fost concepută de autoare ca un captivant melanj de genuri literare, memorialistic, confesiv, liric, documentar. Volumul debutează cu propriile cuvinte ale avocatului David Rosenkranz, aşa cum apar ele în mărturia sa depusă la Yad Vashem. Şi se încheie cu amintirile din copilărie ale fiicei, Adina. Astfel, Dadu este prezentat în intimitate, în viaţa de familie, ca un tată bun şi protector ce-şi adora copila.
Între cele două părţi, română şi ebraică, autoarea a inserat fotografii din viaţa privată şi cea socială a juristului. Finalul conţine câteva poezii dedicate părintelui său mult iubit.
Excelent redactat, volumul dezvăluie treptat toate faţetele personalităţii lui Dadu. De pildă, prin intermediul unui eseu scris de cumnatul său, Ely Lazar. Acesta relatează povestea Şefului Tribunalului Rabinic al cărui fiu acuzat de sionism a fost apărat cu demnitate şi mândrie evreiască de avocatul Rosenkranz. Naraţiunea subliniază de asemenea câteva din trăsăturile sale de caracter, responsabilitatea, dinamismul, umanitatea fundamentală.
Orfan de tată de la 12 ani, după studii strălucite de drept, Dadu devenit avocat şi-a ajutat fraţii să studieze, a făcut aranjamente financiare pentru a-şi mărita surorile, invita la restaurante, la Operă, la teatru, dădea ultimul ban din casă pentru familie.
Tot în primul capitol e rezumat un episod autentic consemnat de I. Peltz în „Israel însângerat”, ulterior reluat în întregime ca fragment, sub motto-ul „Omenia e prima dintre virtuţi” (Vauvenargues). În perioada când evreii erau scoşi la muncă obligatorie, în speţă la curăţatul zăpezii, Dadu, avocat-ofiţer, tip de intelectual evreu, firav, purtând ochelari cu rama groasă, a înfruntat un ofiţer german, politicos dar cu fermitate şi curaj, cu siguranţă de sine şi elocvenţă. A fost gata să ia asupra lui pedeapsa prin biciuire şi a izbutit şă obţină anularea ei.
Sosit în Israel, Dadu şi-a deschis un birou unde s-a ocupat cu cererile de despăgubiri din Germania. În paralel, a luptat pentru recunoaşterea diplomelor juriştilor nou veniţi. Ca şef al delegaţiei care s-a adresat ministrului justiţiei în favoarea lor, a obţinut organizarea de cursuri pentru ca avocaţii să fie introduşi în câmpul legislaţiei şi procedurilor din instanţele israeliene.
Partea a doua cuprinde câteva mărturii despre faptele avocatului Dadu Rosenkranz pentru ajutorarea semenilor săi. Avocatul Shmaya Avni despre pledoaria plină de curaj şi căldură prin care l-a achitat de acuzaţia de sionism. Dr. Teodor Iancu despre salvarea orfanilor din Transnistria şi înflăcărarea cu care apăra iudaismul român şi lupta împotriva persecuţiilor rasiale. Foarte emoţionanta povestire a orfanului Fima a cărui familie a fost în întregime ucisă, dar prin strădaniile, determinarea şi curajul lui Dadu a ajuns în Ţara Sfântă. Relatarea lui Joseph Halevy, fiul Marelui Rabin dr. Meyer Halevy, stă mărturiei curajului, iubirii de neam şi de dreptate a avocatului Rosenkranz care a dat în vileag denunţul de trădare comis de rabinul Rosen (nu doctor în drept cum se pretindea şi rabin doar graţie unui certificat!) trădare ce ar fi însemnat temniţa pentru Halevy. Un alt exemplu e oferit de jurnalistul Anton Celaru a cărui mamă a fost salvată prin pledoaria avocatului Rosenkranz.
Volumul emană căldură, e scris cu talent, se citeşte cu plăcere şi interes, păstrând în centrul său pe OM-ul Dadu, zugrăvit prin faptele sale ca un profesionist desăvârşit, un iubitor al semenilor săi care, la rândul lor, l-au iubit şi respectat.
În ultima vreme, am remarcat o adevărată sete a cititorilor pentru cărţile autobiografice, ceea ce se explică, poate, prin nevoia de modele de notorietate, cultură, educaţie, etică, de asimilare a ştiinţei relaţionării cu oamenii şi a obţinerii succesului. Şi poate, mai presus de orice, de tipare ale bunătăţii. Foarte bine alese, motto-urile fiecărui capitol din cartea „Dadu” se leagă tocmai de acest subiect. Amintesc doar unul „Nu recunosc alt semn al superiorităţii decât bunătatea” (Beethoven).
Un astfel de model a fost avocatul David Rosenkranz care a sădit şi în sufletul unicei sale moştenitoare, Adina R. H., seminţele inteligenţei, culturii, talentului, omeniei. Şi iată, prezenta carte, dedicată lui, e rodul pârguit al recunoştinţei!
CF. „Dadu”, Editura Betapress, lector Etgard Bittel, consilier editorial şi tehnoredactare George Roca.
––––––––––
Magdalena BRĂTESCU
Bucureşti, 1 noiembrie 2017