CONCEPTELE SACRE DE FEMEIE ȘI BĂRBAT, VICTIMELE UNEI SOCIETĂȚI PROXENETO-CRIMINALE DECADENTE
Antropologic vorbind, bărbatul și femeia sunt definite în mod eronat drept produse culturale ale epocii contemporane. Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra fenomenului ca atare, problema trebuie abordată, în mod evident, din mai multe puncte de vedere, ce vizează atât perspectiva corectitudinii non-politice postmoderne, cât și cea educațională, de asemeni, unghiul optic mentalist, teologic, medical și, nu în ultimul rând, conștiința specifică a fiecărui individ în parte. Să le luăm în dezbatere succintă, așadar, pe toate, în ordine cronologică.
Filozofia decadentă a postmodernității a formulat o nouă concepție despre noțiunea actuală de Ființă umană, transformând, atât femeia, cât și bărbatul, în simple produse de consum comunitar, vectori alcătuiți exclusiv din carne și hormoni, fără spirit critic de analiză și dimensionare corectă a unei situații date, numai buni de râșnit în malaxorul unei industrii pornografico-infracționale pentru care au fost, decenii la rând, „instruiți” prin intermediul feluritelor manipulări publice. Cu alte cuvinte, prăbușirea, într-un timp foarte scurt, a Omului din stadiul înalt de Persoană, în cel inferior de obiect vandabil, reprezină una dintre tarele societății consumeriste contemporane, o societate care limitează, în mod voit, libertatea individului de a se situa pe un nivel superior de evoluție spiritual-cognitivă. Corectitudinea non-politică postmodernă a devenit, iată, după cum lesne se poate observa, un obstacol concludent în ceea ce privește devenirea și cunoașterea de sine a Ființei umane create de Dumnezeu.
În tot acest marasm al prezentului, educația deține, la rândul său, unul dintre rolurile fundamentale în sfera Cetății, în evoluția sau, dimpotrivă, în decadența dirijată a oricărei societăți istorice. La ora actuală, accentul deplasat cu intenție, de pe axul dezvoltării superioare a Persoanei pe cel al analfabetizării și sexualizării ei forțate (de la cele mai fragede vârste, când discernământul sexual al copilului respectiv nu este conturat încă), semnifică forma cea mai cruntă și rapidă de sclavizare a Omului de către zeul proxeneto-criminal al momentului. Faptul că fiziologia masculină și cea feminină sunt exploatate la nivelul cel mai josnic și violent cu putință, în epoca tehnologiilor avansate ale secolului XXI, reprezintă, de fapt, un eșec total al Ființei umane în fața propriilor sale încercări de a interveni în planul divin. Needucarea, la nivel familial și școlar, a faptului că bărbatul trebuie să respecte, din toate punctele de vedere, fata/femeia, ci, dimpotrivă, inducerea, prin diverse metode persuasive, a exacerbării instinctului primar, care transformă individul, din ființă creatoare, în sclavul propriilor sale patimi, și animalizarea, astfel, voită, a sferei umanului prin modificarea comportamental-agresivă a sexului masculin față de cel feminin, sunt baze perfecte către nașterea unui nou model comunitar, anume acela al unei societăți incapabile a se controla singură și, prin urmare, asupra căreia se poate institui, în orice moment, un soi de monitorizare generală. Lipsa de cultură a indivizilor îngustează, însă, enorm capacitatea de viziune asupra propriei lor stări existențiale degradate, fapt ce oferă acces liber și neîngrădit exploatatorilor globali spre a-i supune cu ușurință, pentru satisfacerea intereselor infracționale de grup.
Din punctul de vedere a întregului complex de mentalități existente, în momentul de față, pe palierele societale, individul profund abrutizat al actualității se definește drept o rezultantă mentalistă milenară, asupra căreia a „lucrat”, la nivel de experiment concret, fiecare epocă istorică în parte. Amprenta de tip epistemologic a costat extrem de mult umanitatea, de-a lungul propriei sale existențe îndelungate. Altfel spus, dacă Antichitatea și, mai târziu, Renașterea au pus accentul pe corp și pe satisfacerea plăcerilor lui efemere și perverse, nașterea creștinismului, cu două mii de ani în urmă, a venit să abroge această latură hedonistă, incriminându-i consecințele negative devastatoare asupra trupului și asupra spiritului, propovăduind o lume bazată pe forța constructivă și luminoasă a Iubirii. Faptul că există, iată, și în secolul XXI, noțiunea de sclavaj al femeii prin prostituție și proxenetism, dar și mentalități patologice masculine de genul că femeia nu este altceva decât locul de refulare a bărbatului sau că „militarii f…t și ei, ca orice bărbat” (îmi cer scuze pentru acest exemplu periculos și negativ din presa românească, dar el intră în discursul bulversant și manipulatoriu al actualității) ori că soția îndeplinește acest rol, liber consfințit, doar pentru satisfacerea nevoilor fiziologice ale soțului, iar exemplele pot continua, la nesfârșit, pe această latură insalubră moral, ei bine, toate acestea la un loc demonstrează, din unghi mentalist, un diagnostic de o gravitate maximă al societății românești și globale, anume, că gradul de anulare a respectului față de demnitatea și libertatea Persoanei în sine – respectiv, a femeii de către bărbat -, dar și anularea conceptului de moralitate general-comunitară sunt cvasidominante, iată, în cultura națională de tip masculin a prezentului.
Spectrul teologic prezintă rolul fundamental în indicarea unui fapt deosebit de important, de altfel, în tot acest context al analizei fenomenologice, un fapt care anulează, definitiv, sclavia umană în raport cu propria persoană și cu grupul, anume, acela că păcatul este echivalent cu pierderea libertății de sine a Ființei umane. A fi liber ca Persoană, spunea Părintele Dumitru Stăniloae, făcând apel la exemplul Fecioarei Maria (prima ființă umană din istorie cu adevărat liberă, după categorisirea teologului occidental Marc-Antoine Costa de Beauregard), înseamnă a nu-ți pierde sensul existenței, a nu fi robul propriilor patimi și plăceri egoiste, a te îndepărta de superficialitatea materialității trecătoare, redevenind, din obiect de consum, subiect de sine stătător, deloc ușor manipulabil. Sigur că mulți, din ignoranță vădită, aruncă învățătura funciară a Ortodoxiei și a Părintelui Stăniloae în derizoriu, închipuind-o ca fiind una tributară epocii medievale. Completamente eronat, deoarece gândirea teologului Dumitru Stăniloae propune exact antidotul sclaviei prin conceptele și principiile sale puternice, anume, Libertatea totală a Persoanei și, implicit modelul adevărat și viabil de viețuire a Omului la parametri existențiali înalți, iară nu la cei caracterizați de frecvența joasă a nenumăratelor umilințe și a întunericului colectiv.
În altă ordine de idei, abordând problematica analizată din punct de vedere medical, trebuie dat, de la bun început, unul dintre exemplele concrete și consacrate, deja, din viața de cuplu, care spune aproape totul despre cum este necesar să se respecte femeia în cadrul vieții de familie. Aducem în discuție, așadar, cunoscutul cuplu Bibescu, o căsătorie în care Martha a intrat la vârsta de numai 15 ani. Problemele pe care le-a întâmpinat tânăra au fost menite să îi modifice definitiv comportamentul sexual viitor din cauza soțului needucat și infidel, dar și să îi nască în suflet sentimente negative, de repulsie, față de fetița abia născută, atunci când se gândea la același comportament agresiv al consortului. Mărturiile sale scrise sunt elocvente în acest sens, căci sclavia sexuală în interiorul unei căsătorii trebuie luată extrem de serios în considerare. De fapt, Martha a fost copilul cu copil, după spusele doctorului curant, doctor care i-a indicat, ulterior, doi ani de abstinență pentru vindecarea gravelor probleme medicale iscate. Despre viața de bordel nu mai are rost să discutăm aici, deoarece, în această privință, consecințele asupra sănătății morale și psihosomatice a femeii și a bărbatului, deopotrivă, sunt cu mult mai grave și de nevindecat vreodată pentru amândoi. Probabil, însă, că nici nu dorește nimeni să se mai vindece, sub aspectele anterior menționate, cele două ființe umane – sclavizate, fiecare în felul ei – pentru care ratarea (în viața personală, în cea de familie sau în cea de zi cu zi) semnifică singura lor amprentă definitorie, dar și baza unei alte industrii de produs bani pentru șacalii exploatatori – industria morții și a disperării de sine…
În ceea ce privește conștiința de sine a bărbatului și a femeii, ca individualități cu afect și rațiune, capabile de discernământ și de dalegeri asumate, noțiunile de viol și de proxenetism – ca acte de violență și de îngrădire a libertății unei ființe umane – nici nu ar fi trebuit să existe, vreodată, în vocabularul întregii omeniri și, mai cu seamă, al poporului român. Este, sub raport cultural-religios-filozofic, dacă vreți, o gravă inegalitate între faptul că, pe plaiul mioritic, s-a născut nu numai cel mai mare teolog al lumii din secolul XX – Părintele acad. prof. Dumitru Stăniloae, supranumit de către occidentali drept „teologul Iubirii” -, dar a existat și o pleiadă de mari spirite ale gândirii, culturii și monahismului național -, pentru ca, la ora actuală, în primul sfert de secol XXI, infracțiuni grave asupra omului, precum crima, violul, proxenetismul, să se desfășoare în voie, la un grad atât de ridicat. Explicația, în acest caz, stă în legătură tot cu factorul educațional – voit dus în sfera precarității lui formative, din toate punctele de vedere -, dar și cu deformările de ordin mentalist produse la nivelul rațiunii omenești, prin manipularea ghidată mediatic a maselor, răspândirea filmografiei pornografice, promovarea publică a elementelor umane decăzute moral, dezavuarea conduitei morale la nivel de societate și batjocorirea persoanelor care se supun acestei norme corecte de a trăi, educația deficitară a copiilor de către părinți privind respectarea libertății de sine a Celuilalt, crearea de modele umane negative în mass-media, ce au drept suport de dezvoltare a falsei lor ascensiuni sociale acțiuni complet ilegale etc.
Menținerea, actualmente, a ființei umane pe nivelul cel mai de jos al existenței sale, adică, nivelul murdar viciilor și al infracționalității, nu numai că produce degradarea extrem de rapidă, din punct de vedere psihosomatic, a Persoanei, însă, o transformă, deopotrivă, într-un individ cu structură depersonalizată, reductibil și, totodată, manipulabil exact pe dimensiunea nevoilor sale fiziologice exacerbate, patologice, care nu au absolut nicio conexiune cu cele rezultate din Iubirea propovăduită atât de frumos de către Părintele Stăniloae, zeci de ani la rând. Prin urmare, confuzia, intenționat creată, între manifestarea sexualității unui individ în afara afectivității și cea a legăturii profunde dintre doi oameni, legătură născută din sentimentul curat al iubirii, reprezintă una dintre laturile marii manipulări generale, pe care s-a mers la nivel național și global, tocmai pentru ca industria de trafic de persoane să poată înflori excesiv. De asemeni, minciuna răspândită în rândul comunităților umane în raport cu rolul retrograd, nicidecum asanator și totalmente eliberator, al religiei în societate a avut câștig de cauză în diverse medii, din cauza îndoctrinării repetate a maselor de către vectorul mediatic, dar și a lipsei lor de cultură a acestora, scopul fiind unul și același, anterior precizat: prosperarea industriei morții de sine a Persoanei…
„Când omul a căzut din libertatea sa suverană, este foarte greu pentru el să se întoarcă. E nevoie să se producă un mare șoc (…). Acestui mare șoc i se asociază puterea Duhului Sfânt. E nevoie, însă, și de o participare a voinței omului care poate să se și închidă în fața acestei alegeri. Alteori, o boală, anumite împrejurări ale vieții sunt cele care aduc omul la acceptare. (…) Păcătosul simte povara existenței sale monotone, plină de tot felul de greutăți. Fără niciun sens… Până în ziua în care strigă: „Cum voi putea ieși din această situație? Ce pot face?” Se simte pătruns, împuns în inima sa: „Nu mai pot continua astfel!” , spunea Părintele Dumitru Stăniloae, marele teolog al Iubirii din secolul XX. Ceea ce Omul ar trebui să conștientizeze numaidecât, acum, în târziul vieții sale și al lumii, este faptul că, prin aderarea la politica de sclavizare globală prin sex și vânzare de sine, și-a pierdut, completamente, libertatea de a fi, în orice împrejurare, el însuși…
––––––––
Magdalena ALBU
12 august 2019
București