Rugă lui Dumnezeu
Lume păgână, lume păgână, ce ești un pumn de țărână,
Ești de durată lungă – scurtă, te rogi, visezi pe vreme apusă.
Coboară Doamne pe pământ și iartă sufletul păgân,
Ce mușcă cu gura flămândă și paralizează frică.
Vino să alini durerea , junghiul sufletelor vii,
Ce-s ca săbii și cangrene, în trupurile , pământene.
Coboară , te rog, pe pământ și dă flămândului spic de grâu,
Stomacul lui urlă de foame, înghițand bule de aer.
Iartă- le , Doamne, păcatul, soților ce-nseala patul,
Corabia căsniciei, n-o blestema pe vecie.
Pulsul lor zvâcnește în palmă, tremurând înăbușiți,
Patosul le este lavă, în vena lor cea păcătoasă.
Curăță Doamne, rugina, de pe suflet ce n-are mila
Alungă de sub pielea lui, mucegaiul mort, pustiu.
Vino să ne-atingi pe umăr, ținând catargul vieții în mână,
Să înclinăm clepsidra- n vânt, cântându – ne ceasul zâmbind.
Vrem Doamne să îndrăznim, să- nchidem țipetele plumburii,
Sfâșiată e lumea fragilă, ce sângerează și caută lumină.
Nu fii Doamne mâniat, morfina lumii ne-a drogat,
Ajută-ne ! Si șterge semnul, ochiului Diavolului negru.
Salvează sufletul păgân,
Unde Diavolul toarnă venin,
Nu lăsa ca el să invoce,
Întunecatele lui forțe!
O iubire îngropată
Sufletul îmi este negru și în el, o pasăre zboară,
Țipă strigăte de mort , ce mă biciuie în ochi.
Cu tâmplele transpirate, alerg pe cărări neumblate ,
Lianele îmi leagă corpul, când caut fericirii scopul .
Trădare mi-ai bătut în piept, pionul hipnozei cu un zâmbet,
Oglindindu – mi în apus iubirea toxică cu rugi.
Ai spulberat tot ce-i frumos, priviri gingașe cu ador,
Ai ars farmecul iubirii ce ne-mbata pe malul mării.
Ai trădat si-ai – njughiat , sărutul lui Iuda mi-ai dat,
M-ai mânjit dându- mi să gust , delirul amar si-ntristat .
Cu plâns și chin m-ai îmbrăcat, pucioasă în ochi mi-ai turnat,
M-ai scufundat în nămol să nu găsesc vreun antidot.
In jurul meu te-ai încolăcit , lăsându-ti veninul simțit,
Te desfătai , gustând iubirea , ce-i moartă acum si-are mâhnirea.
E o iubire îngropată, sub o cruce indecedată,
Cu kilogramele de lanț, încătușată și astupată.
Te împletesc în uitare și te blestem fără frisoane,
Te îngrop pe veșnicie în bezna plină de ruine.
Ciulini și spini ți-am pus pe drum, de vrei cumva să mă ajungi,
Înțepături să ai la călcâie și rănile în carne vie.
Luptătoarea
În ținuturi întunecate aerul morții paște,
fiorii singurătății injectează în vene ace,
cu trupul firav de țărână stau ghemuită pe-un colț de Lună,
ascunsă de testament în roba ei mă învelesc.
Cântă clopote de foc cu imnul Zeilor la un loc,
mintea mea îmi dezertează, chiar de ochii îmi sunt de piatră.
Iadul Morții vrea să inunde Pacea lumii ce ne cuprinde ,
confuză cer mântuire, posedată de iubire.
Îngerii își închid pleoapa, să nu vadă lacrima Moartea ,
totul devine o tortură și lupii afară a doliu urlă.
Vuiesc oceanele în noapte, aruncându-ne grăunte de Pace,
pescuiesc a lor speranțe chiar de visele-s departe.
Mă agăț de steaua credinței și de oceanul dintre astre
printr-un nebunesc avânt, blestemul ce mi-e dat îl arunc.
Tiuitul de proroci întind armele de foc ,
întâmpinând destinul vieții și al morții la un loc .
Totul parcă-i un coșmar așteptând Pacea în dar ,
pe tortura ce valsez încerc să mă evadez.
Nu-s decât o luptătoare în viața asta muritoare ,
cu șapte aripi crescute-n spate, eu mă lupt să găsesc Pace
IADUL IUBIRII
Pășesc în locuri neumblate si caut să mă regăsesc,
Rătăcită și pierdută, încerc să dau vietii un sens.
Afundată adânc în gânduri, tăcerea stapana imi este,
Vederea imi este oarbă , inima mi-e ca și moartă .
Lanțuri groase ma-nconjoara, pântecul începe să doară,
Pașii ca o ceară fierbinte, îmi ard tălpile și-s roșii.
Rănile-s adânci și dor, mă simt ca un gol decor,
invelită si uitată, într-un colț de soartă înghețată.
Soarele m-a amăgit, ziua s-a înțepenit,
Ploaia mă biciuie întruna , noaptea mi-aduce furtuna.
Totul este înghețat, vântul iar palme mi-a dat,
Dintr-o iubire amară, totul e iad plin cu ocară.
UN RĂMAS BUN ȘI-O REÎNTÂLNIRE
Sufletul îmi devine vuiet, zâmbetul îmi este strigăt
Viața-i parcă piatră seacă, ce cuțitul vrea să nască.
Tu acolo, eu aici, viețile ne sunt uscate,
Ca o gară fără tren și pianul fără clape.
Pe patul alb și înghețat,
Scriu iubite, în jurnal
Bun rămas iau de la viață,
E timpul să vin la noua noastră casă.
Aud ecouri dintre nori,
Ce-mi spun că vom fi iarăși „noi’ ,
Zile fug din calendar,
Cu scrieri ce aleargă în jurnal.
Uite! Acum stau și beau cafea
La taifas cu soarta mea,
Fără îndoieli, regrete,
Moartea ne este pereche.
-Știi, iubite, nu fii trist!
Sunt pe drumul cel întins
Când am să vin și am să-ți recit,
Deschide-mi poarta scârțiind.
Mi-ai promis că ai să mă aștepți
Chiar și în locurile cele mai reci
Unde-i lemnul putrezit
Și de frunze părăsit.
Mi se golește acum clepsidra,
Îmi fuge aerul din piept,
Îngerii își schimbă paza,
Eu-s pregătită să plec .
——————————
Luminița BORCAEAS
14 martie 2019