Pocalul vieții
Toarnă-mi viață șansa împlinirii pentru a ieși din labirintul cu ziduri,
să-mi regăsesc identitatea ce mi-o consideră personalitatea.
Înțelepciunea s-o am în pahar ca băutură ce am consumat,
să depășesc desăratăciunea ce-i provocare și distruge trăirea.
Aruncă-mi consoartă grăunte-noroc să nu-mi lipsească din pahar de e gol,
vizibil măcar pentru un minut nonșalant să iasă din fluxul pierdut.
Să trec secundele umane ce bat pe refren de gânduri cu vis îmbrăcat,
să-mi pot constitui idealul aspirat, fără a fi de viruși plouat.
Pune-mi în pahar un strop de iubire s-o simt agitată și profundă în vene,
fără sfidări sau remușcări să-mi îmbete corpul cu deliciul ei ser.
Prelinge -mi te rog cu ochii închiși amorul cu patimi nu te zgârci ,
să-i simt fiorul ce mă cuprinde în țesutul dorinței fără a se stinge.
Varsă-mi în pahar febra de viață s-o văd cum crește și s-așterne pe straturi,
cu boabe de sticlă pe ramura de cristal, să mă simt Cleopatra cu al ei tipar.
Decorează-mi paharul cu ram de cireș dragostea păstrând aură de mister,
ca un paradox îndrăgostiți oasele măduvei să aibă focul mocnit.
Picura-mi soartă speranța-n pocal, să-mi fie argument pe freamătul val,
să mă ridice și să-mi reflecte conceptul vieții s-ascult că-mi vorbește.
Aruncă în groapa plină cu praf virusul „chin ” ce vieții nu-i plac,
înăbușă frustrarea și întristarea, chiar de sunt legi și norme de viață.
Umple-mi paharul cu ploi de amintiri fiind tărâmul și zarea nemuririi,
cu clipe rănite sau buze fierbinți, ele doinesc amurguri în univers.
Ascunde-mi în el bucăți de cer sa văd loviturile, scânteile fulger,
pe fire de emoții în subconștient, să se piardă norii înnorați în deșert.
Vino ursito cu al tău pocal plin de parfumul legendei cu gând răsfirat,
să mă pierd în imensitate căci Timpul însoțește Moartea de-aproape.
La colț de Moarte pierdută departe, bătălia descarcă dureri și lacrimi,
mă scurg pe obrazul Destinului viu , călcând pe nori umezi în pustiu , în paradis.
——————————
Luminița BORCAEAS