La uși închise cât să ne ivim,
Cu bunătatea ce ne amărăște?
Decât un colț de cer să părăsim,
La foc să ne-adunăm, cât mai mocnește.
Pe cât de buni suntem și fragezi,
Pe atât sunt încercările mai grele,
Ispitele ca forme și dovezi-
A- inimilor noastre ce vor mângâiere.
Și-atunci când în lumină ardem,
Și-n foc ne aruncăm …ca-ntr-un destin,
Mai buni decât am fost nu suntem,
Ca oameni, ne ucidem, în vise, ne urâm.
Iar visele dețin în noi o stare,
Poate altminteri azi să o privim,
Să nu găsim răspuns la ce ne doare,
Ci să așternem viața în foi de pelerini.
O, mare -nțelepciune, și-o singură putere,
La porțile deschise de nalții heruvimi,
Cu tainele cunoașterii și cupa cea de miere,
Pe toate dintr-odată atunci să le găsim.
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova
18 martie 2019