NU MAI E ALTA BASARABIA…
Culeg din cioburi adevăr,
Curat ca lacrima, de fier,
Strâng câte unul și disper-
Unirea are-un temnicer.
Și ochii mei se zguduiesc,
La frați de dincolo privesc.
Din lut, cuvinte scrijelesc,
Și sun-a plâns acest lumesc.
Că-n sparte frici au plâns, șiroi,
Mulțimea fricilor din noi,
Autonoma, mica țară,
Cu numele de „Moldovioară”,
A-nveșmântat nu crini, ci hoți,
Și i-a trimis l-a ‘tale sorți,
Cu chipuri lâncede, viclene,
Pe-acei subiecți, umflați în pene,
Și ți-au cerut Unire-n barbă,
Murindu-te, momindu-te, în grabă.
Ți-au scos inelul la mezat,
Și—n urma ta au șuierat
Autonomii și mancurții,
Frustrații oiștii, virtuții.
Iar vântu-mi s-a oprit în verb,
Să mă ascult și să mă-ntreb:
Chiar frații mei nu au văzut?
Cârligul vrea talant vândut.
Și, zugrăvind ce au tot dat,
Nu au pus la sfat, ce li s-a luat?
M-am prăbușit, mi-e albă glia,
Pe unde –i oare România?
Să nu mai bântuie urgia…
Din cioburi s- aprins o stea,
Căzută, s-a prelins, de ceară-
Nu mai e alta Basarabia,
Mânată, orb, într-o ocară.
În palme, mi-a încăput mereu,
Arzându-mi degetele, nu s-a stins,
Și –am respirat ca om din greu,
Lui Dumnezeu ceva i-am zis.
Pe loc s-a luminat în umbră,
În glas, venea Duhul Ceresc,
Durerea, singură și sumbră,
Chema un nou val de protest.
Și-am adunat în goană cioburi,
Iubită de –Adevăr, fiind –
Cu gâtu-mi, șfichiuit de noduri,
Ce nu voiam să le demit…
Aveau, muțind, statut de om,
Zăcând sub limbă, s-au temut,
De Dumnezeu, când a văzut,
La Prut părerea unui slut.
Și-am moștenit, să nu le –nghit,
Să beau cafea, când o să doară
Urechea lutului cel trist,
Și ochii, ce-mi văzură iară…
———————————–
Lilia MANOLE
Chișinău, Republica Moldova
10 iulie 2019