Fiori peste nemărginirea caldă a inimii de mamă
Șoptesc elogii, ce ademenesc cântări cerești,
Împărății visate în zile bune, rele, în astă viață , -nseamnă-
Potop de dragoste, care inundă și durerea-n zâmbete copilărești.
Dorind să spui , de ești, nimic nu ai a spune, de nu ai suferit,
Printre ale lor zile, ani, de nu te-ai dăruit, din piept nu a zvâcnit
Curajul, semănat de-ai tăi părinți, și l-ai păstrat, ca un instinct,
Matern, gigantic paradis, în lumea mult umilă, un zbor cu aripi, de neostenit.
Astfel de traiectoriu e pământul, în jurul soarelui Matern, ce încălzește
Și munți de bucurie, și lacuri înghețate, cu stele-n ne-speranță,
Pe toate le-ntronează în suflet pur, în el, și iarbă înverzește,
Și păsări stau la umbra-i, elogiind făptura, prin cânt miraculos, povața.
Vor fremăta, în adieri de primăveri, lăuntrice simțiri, cu violet de dor,
Vor tresări copilărești priviri în ochii mamei- acoperiți de împliniri,
Și prin sorginți de rugi, minuni din mareția eu-lui de Mamă , cel mult visător,
Malefice petale, întârziate, parcă, se vor desprinde -n vânt, din albii trandafiri.
———————————–
Lilia MANOLE
Bălți, Republica Moldova