Tudor Gheorghe este maestrul scenei pe care o domină, reuşind, prin genialitatea-i interpretativă, să capteze valori, să incendieze conştiinţe cu mesaje nobile. Tudor Gheorghe este fără corespondent! Este un exponent demn şi onest, un năvalnic şi năucitor pelerin pe tărâmul culturii, un simbol pentru atâtea generaţii, un bun de patrimoniu naţional, truditorul și în același timp managerul Instituției de Cultură ,,Tudor Gheorghe”.
Artist polivalent (actor, interpret, compozitor, poet, prozator), maestrul Tudor Gheorghe are unicitatea pe care o râvneşte orice artist, orice iniţiat care zămisleşte arta, din glorificate inspiraţii, căci a fi unic este cea mai împovărătoare misie pe care existenţa ţi-o conferă, având responsabilitatea de a fi în permanenţă altfel, încercând să păstrezi demnitatea şi esenţa mesajului artistic.
În tumultul cotidian, discursul său artistic transformă rana în lumină, înmărmurind și salcâmii, fiind pur și simplu salvator, reprezentând o aristocrație a spiritului, expresie vie a unui ideal de frumusețe artistică atemporală.
De câte ori l-am întâlnit, m-a cuprins un fel de sfială ciudată, stângace, ivită din impresia că am în fața mea un nepământean care coboară spre muritori, ca să dea mâna cu ei. Trecerea lui prin lume este titanică, intrând în legendă – un miracol singular, născut anume să ne uluiască.
Duminica sfioasă dintr-o nouă primăvară pe vechile dureri, ce ne curtează să respirăm înflorire, ne-a găsit savurând aroma ceaiului pe terasa inundată de verde crud de la ,,Curtea veche”, locul moldav de refugiu al artistului. Prin amabilitatea maestrului Horațiu Mălăele (,,cel mai talentat actor dintre caricaturiști și cel mai talentat caricaturist dintre actori”), i-am adus în dar portretul realizat cu mult har de domnia sa, care îl redă în complexitatea și tensiunea sa lăuntrică, autorul reușind să-i surprindă zâmbetul (zgârcit și ironic) de sub mustața-i ninsă.
Am însoțit ,,graficatura”, nu întâmplător, de volumul ,,Horațiu despre Mălăele”, provocându-l pe maestru la un dialog (un interviu atipic), care a debutat cu presupozițiile lui Andrei Pleșu pe care se întemeiază orice interviu:
,,1.Coincidența de interese dintre cel care întreabă și cel întrebat. Idealmente, primul, cel care întreabă, ar trebui să pună exact acele întrebări pe care și le pune neîncetat cel de-al doilea.
- Autoritatea celui întrebat: el trebuie să fie o persoană relevantă, interesantă. Cu alte cuvinte, el trebuie luat, în principiu, drept un ,,știutor”, un om care trăiește în inflația răspunsurilor, având pe deasupra, dacă se poate, spontaneitate și farmec.
- Sinceritatea absolută a fiecăruia din eroii interviului. Nicio întrebare să nu fie convențională și niciun răspuns conjunctural. Interviul trebuie să găsească justa proporție între autenticitate și discreție, ca și între introspecție și extravertire.”
Ne-am așezat apoi la taină (ce privilegiu!), să tăinuim mult, mult, pentru a afla o mulțime de lucruri, ca atunci când stai de vorbă cu o ,,statuie vie”, să trăiesc imensa bucurie de a asculta și a întreba, de a întreba și a asculta…
Lili Bobu
Maestre, mă tem că nu suntem în situația de a respecta toate regulile enunțate și-atunci vă propun un joc inedit, construit aidoma volumului lui Horațiu Mălăele (pe care știu cât îl prețuiți), schimbând doar personajul – ,,Gheorghe despre Tudor”, o versiune pe aceleași coordonate, nedumeriri, axiome, sentințe… întregind astfel portretele unor doi mari artiști cu o structură polivalentă, care se reinventează neîncetat, capabili să se exprime în diferite moduri dinamice, actori-spectacol, născuți (în prima zi a lui gustar) dintr-o mirabilă sămânță de creativitate care poate rodi în toate direcțiile în care e chemat harul lor, fără de care viața noastră ar fi fost mult mai neînsemnată și mai tristă.
,,În mine este un ocean de interogativitate. Am cel puțin la fel de multe întrebări ca și dumneavoastră și o egală sete de răspunsuri”, deși este foarte greu să adresezi întrebări unui fenomen… să te apropii de el cu vorbele și gesturile unui om obișnuit. Și totuși îndrăznesc să o fac, printr-o radiografie a confesiunilor artistului ,,de cinci stele” Horațiu Mălăele… o aventură…
,,Amintindu-vă oricât de mult despre oricât de puțin”, încercați să-l identificați pe Tudor Gheorghe (în Grecia Antică: Tudor – un dar al zeilor; Gheorghe – nume sfânt, truditor al pământului).
Care este autobiografia ideii pe care ați slujit-o?
Tudor Gheorghe
……………………..
Lili Bobu
Ați văzut lumina reflectoarelor într-un loc numit ,,Casandra” (Studioul de Teatru al U.N.A.T.C. ,,Ion Luca Caragiale”, București, sub mecenatul distinsei profesoare Eugenia Popovici), ,,Casandra bucuriilor tulburătoare și unice. Casandra pătimirii… locul revelației.” De la primul contact cu lumea teatrului în satul copilăriei, cu reprezentațiile păpușilor Măriuța și Vasilache, la primul spectacol vizionat la Teatrul din Craiova (orașul de pe lângă satul natal Podari), la primul rol Rică Venturiano (,,O noapte furtunoasă”), la Școala Populară de Artă, sub îndrumarea profesoarei Florica Niculescu, la spectacolele de producție ,,Mielul turbat” (Aurel Baranga) și ,,Privește înapoi cu mânie” (James Osborne), ați descoperit că ,,Spectacolul de Teatru, această imensă efemeridă, este, de fapt, unitatea ce vă măsoară viața… Într-o lume cutremurată de sisteme politice, canceroase convulsii interetnice, revendicări și reașezări teritoriale, într-o lume hăituită de foame, mizerie și bestialitate, nimic nu poate fi mai tămăduitor decât lumina teatrului și, prin ea, lumina spiritului.”
Pe cine ați luat în bagajul dumneavoastră ca reper (model) în Arta Spectacolului?
Tudor Gheorghe
………………………
Lili Bobu
De atunci sunteți ,,chiriaș în Casa Teatrului, descoperind cu fiecare rol ambiții și slăbiciuni, norociri și nenorociri – o dezlănțuire policromă: bun și rău, înșelat și sperjur, violent și candid, demonic și sfânt. De fiecare dată altfel și la fiecare spectacol altul, mereu constant în genialitatea dumneavoastră.” Marele talent a țâșnit din obișnuit odată cu debutul pe scena Teatrului Național din Craiova în anul absolvirii Institutului, 1966, în rolul paznicului tânăr din ,,Cocoșul negru” (Victor Eftimiu), în regia lui Ion Olteanu. Anii au trecut și harul dumneavoastră fecund s-a îmbogățit cu tot atâtea nestemate, construind prin multă dăruire și abnegație cariera unuia dintre cei mai apreciați actori români. Titanic și impunător, trist și rătăcit, purtați pe umeri povara unor roluri (copiii dumneavoastră legitimi) remarcabile de comedie sau dramă în piese ca: ,,Visul unei nopți de iarnă” (Tudor Mușatescu), ,,D-ale carnavalului”, ,,O scrisoare pierdută”, ,,Năpasta” (Ion Luca Caragiale), ,,Nunta însângerată” (Federico Garcia Lorca), ,,Un lup mâncat de oaie” (George Ciprian), ,,Radu, cronicar de țară” (Alexandru Firescu), ,,Seara de taină” (Ion Desideriu Sîrbu), ,,Patetica” (Mihnea Gheorghiu”) ,,Doamna nevăzută” (Pedro Calderon de la Barca), ,,Mitică Popescu” (Camil Petrescu), ,,Filfizonul pedepsit” (John Vanbrugh), ,,Richard al II-lea” (William Shakespeare), ,,Unchiul Vanea” (Anton Pavlovici Cehov), ,,Piticul din grădina de vară”, ,,Acești îngeri triști” (Dumitru Radu Popescu), ,,Vărul Shakespeare”, ,,A treia țeapă” (Marin Sorescu), ,,Ubu Rex cu scene din Macbeth”, (după Alfred Jaryy și William Shakespeare), ,,Omul din La Mancha” (Dale Wasserman)- spectacol muzical inspirat din romanul ,,Don Quijote” (Miguel de Cervantes). Parafrazând un teoretician al teatrului ,,ați iubit arta din dumneavoastră și nu pe dumneavoastră în artă.” Lipsește din acest portofoliu elitist un rol care sălășluiește încă între copertele prăfuite ale unui scenariu?
Ce titlu ați da textului dramatic inspirat de personalitatea lui Tudor Gheorghe?
Tudor Gheorghe
……………………..
Lili Bobu
Scena este spațiul unde se propagă idei, stări și emoții. Horațiu Mălăele mărturisea că ar vrea să fie o scenă (,,de necuprins, multicoloră ca viața, care ne cheamă să-i descoperim misterul, povestea de-a râsuꞌ plânsuꞌ”) sau un gong la ,,Royal Shakespeare Company”, confirmând astfel cât de mult iubește poezia: ,,Iubesc fragilitatea unei poezii in care viețuieste o mică idee. Ceva, un mecanism pe care nu-l vezi bine, dar știi ca el există undeva, tumultuos. Iubesc mult Poezia, în special poezia lui Sorescu, poezia lui Nichita, oameni pe care i-am cunoscut și i-am iubit. Iubesc poezia lui Emil Brumaru. Il iubesc pe Blaga, îl iubesc pe Eminescu. Sunt un romantic declarat.” Și pentru dumneavoastră ,,poezia este ceva plăpând, înaripat și sacru” (Platon), o existență întru poezie, fiind prieten cu cele mai înalte spirite ale vremii: Ioan Alexandru, Ana Blandiana, Cezar Ivănescu, Alexandru Macedonski, Mircea Micu, Fănuș Neagu, Gheorghe Pituț, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Tudor Arghezi, Grigore Vieru, Romulus Vulpescu și cu Adrian Păunescu, cu care ați avut o relație specială.
V-ați caracterizat a fi un bun tălmăcitor al poeziei române, un actor care a găsit o altă modalitate decât confrații lui, de a rosti versurile, un amplificator foarte bun al muzicii incifrate a poeziei, unii având capacitatea s-o audă, dar nu și să o exteriorizeze. De aceea v-ați zbătut în permanență să găsiți formule ca să arătați acestei generații debusolate cât de frumoasă este poezia, aducând-o la forma sa primară, la poezia-cântec care nu are vârstă. Prin varietatea tematică, prin perfecțiunea stilistică, prin frumusețea exprimării atâtor sentimente umane, poezia română n-are nevoie de artificii, spre a fi pusă în valoare în toată splendoarea ei. Dar într-o vreme când e citită din ce în ce mai puțin, v-ați gândit s-o îmbrăcați într-o haină de gală și s-o oferiți spre admirație la cât mai mulți degustători de frumos.
La un moment dat ați simțit un freamăt interior aparte, pe care nu reușeați să-l definiți. Ați privit în jur, la tot ce se cânta pe atunci în România. Parcă lipsea ceva. Dar nimeni nu știa ce. Într-o zi ați pus mâna pe-o chitară, îngânând fel și fel de versuri, realizând că știți aproape toată poezia românească. Și atunci, ca în Federico Garcia Lorca, ,,s-au spart cupele arborilor/ pline cu dimineața/ și a început plânsul chitarei”, rotunjind un cântec și o lume.
Ați ieșit la rampă, în anul 1969, cu primul dumneavoastră recital, emblematic pentru acele vremuri, ,,Menestrel la curțile dorului”, pe versurile poeților Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu. Succesul a fost nemăsurat. Pentru prima dată în România, un om, o chitară, farmecul și poezia țintuiau în sală sute de spectatori pentru un timp record: două ore fără pauză. Prezentat în cadrul Festivalului Național de Teatru, spectacolul obține Marele Premiu.
Cu pământul patriei adânc înfipt în crăpătura picioarelor, ați pus ochii pe o cobză și toate păsările copilăriei fericite și fascinante (de pe malul Jiului, unde dealurile Podarilor și Bucovățului se întâlnesc cu cerul, la Pelidava dacică) v-au șoptit muzica neamului de dinainte și de după Barbu Lăutaru. După doi ani de studii aprofundate la Institutul de Folclor din București ați realizat (susținut și de marele dumneavoastră prieten, scriitorul Dumitru Radu Popescu), în anul 1971, un al doilea spectacol de folclor intitulat ,,Șapte balade”- în căutarea rădăcinilor: reconstituirea a șapte mituri importante ale poeziei epice românești, ale baladei.
De atunci a început marea dumneavoastră carieră împlinită și în arta recitalurilor, iradiind o frumusețe lirică indincibilă, trăind demnitatea libertății de a crea, actorul și menestrelul coexistând întotdeauna nestrămutat, recreând lumea, dăruindu-ne nu numai conținuturi și învățături, dar mai ales stări de spirit.
-,,Singur la rampă”, spectacol de muzică și poezie din stagiunea 1970 a Teatrului ,,Lucia Sturdza Bulandra” (director Liviu Ciulei), regizat împreună cu Valeriu Moisescu;
-,,O seară la muzeu” (I și II), în 1971 și 1972, recitaluri realizate la Muzeul Literaturii Române;
-,,Meditație la frunzele toamnei”, un original spectacol de televiziune, realizat împreună cu poetul Romulus Vulpescu, în 1978;
-,,Pe-un franc poet”, pe versuri de Ion Luca Caragiale, în 1979, interzis de autorități, imediat după premieră, ca de altfel și alte proiecte cenzurate și apoi interzise (,,Nopțile poetului”, ,,Rădăcinile de dor”, ,,Acolo unde-s ꞌnalți stejari”, ,,Tudore, deschide poarta!”).
În pofida opreliștilor, înțelegând că biruitor poți fi doar învățând zborul pe sub pământ, ați clădit o carieră prolifică și impresionantă, realizând peste 40 de proiecte de muzică și poezie, atât în țară, cât și în străinătate, un brand românesc edificat în ani de muncă și devotament, față de arta dumneavoastră, lecții de limba română, de profund patriotism , de poezie pură, inoculând semenilor bucuria de a fi român.
-,,Cântece cu gura închisă”, primul spectacol după revoluție, în anul 1994;
-,,Petrecerea” (cântece cu zgoande și poeme de Marin Sorescu), în 1999. Afișul concertului a fost realizat după un desen de Ion Barbu.
În anul 1999, după o perioadă de 30 de ani în care ați fost unicul protagonist al recitalurilor, ați realizat pentru prima dată un spectacol cu orchestră simfonică și cor academic. A fost debutul colaborării cu talentatul dirijor, orchestrator și compozitor Marius Leonard Hristescu. Provenind dintr-o familie de muzicieni, emeritul dirijor s-a dovedit a fi un virtuos în manevrarea sunetelor ce completează atât de armonios actul artistic al ,,cameleonului sublim”.
Cu o bogată activitate componistică, cât și interpretativă, Marius Hristescu a conferit substanță partiturilor prin acordurile provenite parcă din alte emisfere, reușind astfel, de mai bine de 17 ani, să realizeze împreună cu dumneavoastră spectacole unice, un timp sonor (variații, arhitecturi, tăceri) dominat de trăiri înalte, emoție și rafinament:
-,,Anotimpurile poeziei românești: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna” – poeme vocal-simfonice de un răsunător succes, evenimente artistice cu o încărcătură emoțională aparte, reprezentații uimitoare care au marcat deschiderea unui nou ciclu din cariera dumneavoastră, cel mai pasionant fenomen al timpului muzical, pornind de la exploatarea unor dimensiuni sonore noi, până la cercetarea neobosită a sonorităților inconfundabile, specifice stilului dumneavoastră unic, atât de greu de descris în cuvinte și de încadrat în limitele unui tipar, făcând dovada că iubirea există în orice anotimp, că timpul există în noi și noi îi dăm valoare. Proiectul a culminat cu regalul memorabil ,,Anotimpurile mele”, în colaborare cu Asociația Culturală REGAL D’ART, spectacol-eveniment, o simfonie a anotimpurilor, un remember cu cele mai frumoase partituri, înnobilat de prezența profesioniștilor Corului Național de Cameră ,,Madrigal – Marin Constantin” și ai Orchestrei Naționale Radio, într-o revelație a lucrurilor invizibile, dominată de trăiri înalte, emoție și rafinament.
-,,Calvarul unei inime pribegi”, ,,Parfumul nebunelor dorințe”, ,,Adio, doamnă!” – ferestre către lumea romantică a citadinului interbelic, care reconstituie tabloul muzical veritabil al Bucureștilor de altădată. Simplitatea și dulceața acestor cântece mai trebuie gustate. În timp ce noi le-am uitat, ele se cântă la Viena și la Paris. Concertele n-au fost doar o înșiruire de ,,refrene eterne” prin frumusețea lor, ci o frescă care reprezenta rafinamentul în exprimare și comportament al românului acelor ani: un stil de viață elevat, elegant, lipsit de orice umbră de mitocănie.
-,,Vremea nemâniei”, ,,Al cincilea anotimp – femeia”, ,,Pelerin din țara nimănui” – regaluri ale muzicii și poeziei din genialitatea a doi mari făuritori ai emoției Grigore Vieru și Mircea Micu, care transpun în cuvânt dorul și lumina, uimirea și înțelepciunea.
-,,Nu se poate cu de toate” – spectacol omagial în amintirea și în spiritul lui Nea Iancu, construit sub semnul ironiei, a satirei și a criticii mentalităților, comportamentului și politicii românești.
-,,Diligența cu păpuși”, dedicat copilăriei din noi, în colaborare cu copiii Liceului de Artă ,,Marin Sorescu”, o invitație la regăsirea inocenței, la frumusețea copilăriei, la nevoia de puritate, un spectacol plin de umor și voioșie, plin de Tudor Arghezi, Grigore Vieru, Constanța Buzea, Daniela Crăsnaru și Elena Farago, Lucian Blaga, George Coșbuc, Șt. O. Iosif.
-,,Lecția”, ,,Taina cuvintelor”, ,,Chemarea păsării de acasă”, ,,Cavalerii felinarelor târzii”, ,,Degeaba” – lecții de demnitate națională, de istorie, de educație civică, respect față de limba română și valorile culturii române. Un mecenat asumat, încercând să ne faceți să nu uităm care ne sunt rădăcinile, cine suntem și încotro ne îndreptăm.
După ce în perioada studiului la Institutul de Folclor ați avut acces la toate colecțiile majore ale marilor etnomuzicologi români (Constantin Brăiloiu, Dumitru Gusti, Mihai Pop, Tiberiu Alexandru, Emilia Comișel etc), precum și la excepționala culegere de folclor a lui Alexandru Mica, v-ați hotărât să reconstituiți admirabil folclorul românesc, incluzând și muzica lăutărească veritabilă, decantată de impurități sonore, într-un periplu muzical prin principalele regiuni etnografice ale țării, fiind însoțit de multe ori de un taraf autentic: ,,În căutarea dorului pierdut”, ,,Petrecere cu taraf”, ,,La margine de imperii”, ,,Între rapsod și lăutar”, ,, Mahalaua… mon amour”, ,,The best of taraf”, ,,Între răsuri și trandafiri”( sonorități ale unui taraf tradițional, prelucrate și rafinat înălțate de orchestră și cor academic). Succesele repurtate v-au determinat să declarați că ,,lângă taraful tradițional mă înalț, lângă el mă simt mângâiat de Guguianu și Brâncuși și îi aud pe Enescu și Zamfir, care îmi șoptesc cum trebuie să rămân. Să rămânem!”
,,Mă-mpiedic de-o lacrimă și cad”, nici nu s-ar putea altfel, după vizionarea spectacolului ,,Declarație de dragoste”, construit pe poezia de dragoste a excepționalului poet contemporan Adrian Păunescu, marele dumneavoastră prieten de suflet și de cugetare. După sonoritățile barbare ale tarafului tradițional, după cele stilate ale orchestrei de cameră și după cele rafinate ale orchestrei simfonice, v-ați întors la sonoritățile simple ale chitării. Din nou, singur cu chitara, în lemnul căreia murim și înviem noi, muritorii!
,,Declarație de dragoste” v-a inspirat pentru următorul proiect de succes, ,,Îndrăgostiți fără noroc”. Trei cuvinte care, la prima vedere, ar induce ideea unei povești triste, nostalgice, făr’de speranță. Când însă cele trei cuvinte poartă semnătura dumneavoastră, iar poeme de o rară frumusețe sunt transpuse într-un sound inedit, modern, povestea devine cu adevărat fascinantă, spectacolul fiind plin de viață, de forță și de speranță.
Actorul Tudor Gheorghe a izvorât continuu și s-a căutat permanent, cuceritor, contagios, incurabil, rătăcitor prin poezie, înregistrând astfel succes după succes – concerte în care săli arhipline au răspuns cu entuziasm provocărilor artistului, respirând în același moment cu acesta, râzând și plângând deopotrivă, sentimentele și emoțiile dezlănțuindu-se în cel mai natural mod, aplauzele fiind refulări ale unei atmosfere copleșitoare de dramatism sau, dimpotrivă, bucurie.
Energia cărei poezii mari n-ați reușit încă s-o zăgăduiți? Care este teritoriul pe care neobositul pelerin jinduiește să-l străbată întru înălțarea mai sus de sine, prin virtuțile orfice ale cântului, dăruindu-ne astfel forța interioară aptă să învingă melancoliile și neliniștile, să transforme o țară de oameni nefericiți, de oameni care nu surâd, o țară lipsită de spirit, în România cea veche (pe care ați admirat-o atât), reamintindu-ne de valorile pe care aceasta a fost construită?
Tudor Gheorghe
……………………..
Lili Bobu
Talentul, munca și dăruirea v-au fost răsplătite de-a lungul anilor cu numeroase premii, titluri onorifice, distincții:
Ordinul Național ,,Steaua României” în grad de cavaler (2002);
Premiul ,,Omnia” pentru întreaga activitate acordat de revista ,,Mozaic”(2007);
Premiul ,,Muzică și poezie” pentru arta actorului în slujba muzicii în cadrul Premiilor Revistei ,,Actualitatea muzicală” (2008);
,,Ordinul Republicii” cea mai înaltă distincție a Republicii Moldova (2010);
Titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova, în semn de recunoaștere a contribuției și dedicării dumneavoastră în domeniul culturii românești (2011);
Premiul ,,Arta populară” la Gala Superlativelor VIP (2011);
Premiul pentru o viață dedicată poeziei autentice în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Galei Premiilor UNITER (2013);
Premiul ,,Marin Sorescu” acordat pentru contribuția excepțională în interpretarea poeziei lui Marin Sorescu și pentru întreaga creație artistică (2013);
Laureat al Galei Premiilor ,,Constantin Brâncoveanu” pentru contribuția la istoria și cultura noastră (2014);
Doctor Honoris Causa al Universității ,,Constantin Brîncuși” din Târgu-Jiu (2014);
,,Premianții fără premii” – pentru un om, un artist, un reper, o bucată din sufletul românesc (Deva, 2015);
Titlul de Ambasador CNMR al tradițiilor și identității naționale pentru întreaga activitate desfășurată în slujba României și al românilor, 2017;
Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, 2017
Sunteți Cetățean de Onoare al orașelor Craiova și Chișinău, Casa de Cultură din Izbiceni (județul Olt) vă poartă numele, ca și o stradă importantă din Chișinău, iar spectatorii v-au conferit titlul de necontestat de Cetățean de Onoare al României.
Cred că lipsesc din această panoplie două premii importante: al Ministerului Culturii și al Ministerului Afacerilor Externe pentru marele ambasador al culturii române… dar mai cred că ele sunt recompensate de fabulosul premiu oferit de către Consiliul Județean Argeș, copacul cu rădăcinile adânc înfipte în pământul patriei și în istoria ei.
Tudor Gheorghe
………………………
Lili Bobu
Răsfoim împreună încă un pasaj din volumul lui Horațiu:
În noaptea nedumeririi sale, stând cu lumânarea stinsă și căutând lumina într-un cântec de Arghezi (,,Și-am voit atuncea să sui, și-n pisc să fiu/ O stea lucea pe ceruri: În cer era târziu.”), și-a adus aminte mai clar ca niciodată și aparent fără niciun fel de legătură… ,,de criticul Nicolae Manolescu dintr-o «Românie literară» dispărută, de un cenaclu literar, de Florin Iaru, de Mircea Cărtărescu cu a lui «Femeie, femeie, femeie», de «Cronica» seniorului criticii române, cum aveau să-l numească un prieten pe Valentin Silvestru, de «frumosul nebun al marilor orașe», Fănuș Neagu, de marele actor Victor Rebengiuc, fiul demonizat al «Lungului drum al zilei către noapte» sau chiriașul apocaliptic al «Azilului» lui Maxim Gorki, de jurnalul înțeleptului Gabriel Liiceanu cu și despre Constantin Noica – «înainte-mergătorul», unde am aflat, cu cartea pe genunchi și de-mprumut, cine au fost și ce-au mai făcut Andrei Pleșu și Radu Bogdan, Emil Cioran și Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt și cu Mircea Eliade; poezia fragilă a tunarului Adrian Păunescu, poezia șotioasă, cu tâlc, scrisă de geniul bufonului slobozit în București, Mircea Dinescu, Horia Lovinescu, din stirpea marilor boieri luând masa la «Capșa» cu Feodor Dostoieski, prea blânda Ana Blandiana sădind arpagicul în curtea damnată a singurului nostru mare tiran, Corneliu-Vadim Tudor – istoriologul, plimbându-ne orgoliul prin spațiul carpato-danubiano-pontic, romantismul actorului-poet Emil Botta, figură crepusculară și nepereche, de «Leonce și Lena» de la Teatrul Bulandra, dintr-o zodie binecuvântată, când Virgil Ogășanu și Ion Caramitru dădeau lecții de actorie și prietenie, iar noi ne uitam chiorâș la Marin Moraru, la Toma Cragiu și la meșterul Octavian Cotescu, la George Constantin, marele dispărut…”
Maestre, ați strâns atâtea lumi sub tâmple… ce oameni frumoși, ,,ca umbra unei idei”, s-au închis în dumneavoastră? Dacă ar fi să ștergeți praful de pe sentimente, care sunt efigiile pe care le purtați în suflet?
Tudor Gheorghe
………………………
Lili Bobu
Mărturiseați într-un interviu că sufletul creatorului trebuie antrenat. Maturitatea spirituală de o interiorizare până la meditație, acea pace necesară marilor creații pentru a zidi ce ai de zidit, ați găsit-o în refugiul de a așterne pe hârtie viața dumneavoastră pasionată și pasionantă. Și așa s-a născut ,,Vă dau un an din viața mea”, primul volum de proză ce vă poartă semnătura, cu accentuată tandrețe și generozitate, dăruindu-ne un an din viața dumneavoastră, un roman memorialistic și un jurnal de călătorie scris cu sentimente, apărut la Editura ,,Scrisul românesc”.
Tudor Gheorghe
………………………
Lili Bobu
Arta a surprins clipa când suferința a devenit cântec, sublimul găsindu-și loc printre noi prin muzica dumneavoastră, purtând imperii de lumină în aripi, o curgere, un cântec, un destin… Ființa spirituală s-a vrut destin, destinul – devenire, devenirea – împlinire. Ați cunoscut negația, avântul steril, odele bucuriei și disperării, ce-aveți a mai cunoaște?
Tudor Gheorghe
……………………..
Lili Bobu
Într-o zi a risipitorilor de frumuseți, am optat, în loc de ,,Chestionarul” lui Proust, pentru ,,Decalogul” lui Horațiu Mălăele, provocându-vă la dezvăluirea filozofiei proprii, a dinastiei Tudorilor.
Nu îți crea o imagine falsă. Este incomodă, greu de întreținut și ușor de depistat.
Tudor Gheorghe
……………………..
Fii prietenul dușmanilor tăi. Un proverb islamic spune că ,,numai iubindu-i poți să-i distrugi”.
Tudor Gheorghe
………………………
Rămâi modest. Dar fă în așa fel ca lucrul ăsta să se știe. Trebuie să ai orgoliul modestiei tale.
Tudor Gheorghe
…………………….
Dacă pierzi teren lasă impresia că ai făcut-o intenționat. Impune un principiu: am dat doi pași înapoi, ca să-mi pot lua avânt.
Tudor Gheorghe
……………………..
Nu fura pe nimeni. Dacă o faci totuși, schimbă obiectul într-o altă podoabă.
Tudor Gheorghe
………………………
Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a rămâne sus îți trebuie unanimitate.
Tudor Gheorghe
………………………
Nu-ți explica greșelile. Învăluie-le în mister și abstracțiune. Nu schimbă mare lucru, dar derutează.
Tudor Gheorghe
………………………
Nu te întinde prea tare. Riști să-ți pierzi controlul granițelor.
Tudor Gheorghe
………………………
Nu lupta împotriva cabalelor întemeiate pe ambiție și frustrare. Îți pierzi vremea, iar lor le creezi scop.
Tudor Gheorghe
……………………….
Dacă nu reușești, modelează-ți existența după principiul: ,,Nu se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple.” Este o dură, dar relaxantă fatalitate.
Tudor Gheorghe
Degeaba!!! Tot degeaba…
***
EPILOG
,,Artistului în arta de a trăi cultura”, artistului-conștiință, profesorului de limbă română, care a definit conceptul de muzică și poezie în alăturare, într-o poveste armonioasă, care prin talentul creator, făuritor de bucurie, și-a câștigat posteritatea, slujind cu credință, demnitate și onoare scena românească, îi datorăm cu toții o reverență, pentru că există fenomenul cultural Tudor Gheorghe!
Căci
,, … e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat.”
––––-
Lili BOBU
Asociația Culturală REGAL D`ART
01.08.2018