Soresciană
păşeşti cu toamna la braţ
prin pădurea clipelor,
cu tălpile-mi săruţi
firul de lumină
ce a plâns în hohote de verde.
îmi legi privirea
c-un batic de lacrimi înfrunzite
atingându-mă cu degete albastre.
simt că sunt pasăre ce măsoară cerul,
am atâtea visuri,
încât îmi cresc aripile
să pot atinge stelele
le vom privim în ochi,
poate ne vor împrumuta lumina
fără dobândă,
să ne dea o rază,
noi să le dăm un vis
să echilibrăm bugetul inimii.
voi ipoteca toamna
să-i pot plăti sufletului
înc-o primăvară.