Prin ceața plânsului târziu
pășesc prin ce-a fost ieri,
iar azi e praful din pustiu
căzut prin pânza multor veri…
Te văd în fiece copac din cale,
în raze lungi de soare prăbușit,
când amintirile o iau la vale
și-n ele nu ești de găsit…
E proba anilor cei lungi și orbi,
ce te-au furat bucată cu bucată,
din care nu ai mai putut să sorbi
când cordul tău s-a frânt deodată…
E plaja goală prin lăsatul serii
și azi mi-e dor, cum nu mi-a fost de mult,
să râdem plin, gălăgios, la malul verii
și-apoi, până în zori, să te ascult…
Te clatini printre umbrele luminii,
un semn îmi dai să știu că ești,
să scap de piatra mare-a vinii
și-apoi, pe malul alb, îmi spui povești…
Tresare ceața prăfuită când și când
prin valul cenușiu de la ferești,
aud bătaia calmă-a ultimului gând
în sticla timpului pierdut…Tu ești?…
—————————-
Laura OPARIUC
4 iunie 2019