Ploaia rece
se sparge de frunte
de pe alte creste,
mult mai de sus
decât în poveste…
S-au eliberat ape negre
și cenușii peste chip,
peste umerii mei,
pe sufletul meu,
cumplit-apăsare
ce-atârnă greu,
în multa vărsare…
Cu plumb, cu gheață,
plouă-ndesat și aspru,
prin spărtura norilor
cerul se golește
de-albastru,
pustiit de viață,
căzând în bucăți
pe pământ,
rând pe rând,
cumplită povară…
Unde ești, vară?
Noaptea întârzie mult,
mult prea mult,
zorii sunt și ei cenușii,
cerul tot cade fâșii
și pare că nici azi
potopul nu va sfârși…
Sunt tot aici,
sub cerul de plumb,
sub ploaia fâșii,
tot aici sunt,
aici voi mai fi…
Unde să fug?
Unde să plec?
Până la urmă,
în alb-negru
ori în culori
toate curg,
toate trec…
—————————-
Laura OPARIUC
13 mai 2019
Foto: Irina Opariuc