Poem de toamnã
Poetul un andante melancolic
jupuieşte ziua de smalțul ei
cu tãlpile inimii pe prispa gândului
scrie pe şoaptele buzelor
în cojile toamnei
în timp ce fuioare de frunze zboarã
în labirinturile minții
aşezate frumos în rânduri
Poetul un andante melancolic
îşi tatueazã toamna pe retinã
cu ceața ce se aşterne
în valuri cu sclipiri diamantine
peste crizanteme şi gherghine
Poetul scrie cele mai adânci emoții
scrie viața cu scrieri mãrunte
bucurii şi dureri pe soclul inimii
Poetul un andante melancolic
scrie pe şoaptele buzelor
îşi tatueazã toamna pe retinã
toamnã capricioasã
Voi poeții …
Voi poeți ce-n rime scrieți
Sub fulgerarea blândã a unei muze
Pentru întreaga gingãşie
Pânã şi îngerii în rai fac reverenţe .
Voi poeți ce-n rime scrieți
Sunteți luminã printre oameni
Cum e în toiul nopții luna
Şi la voi e învãţãtura .
Voi poeți ce-n rime scrieți
Stați rãpiți de vrajã şi sãgeți de jind
Cu mințile furate de visuri
Atunci frumosul astru se închinã zâmbind .
Voi minţi strãluminate
Sub degete cinci când scrieți
Asupra lumii curg rânduri
De glas ales şi poezie .
Şi astfel de drept veţi şi veți rãmâne
La ceasul judecãții luminã şi soare
În rândul celor binecuvântați cu slavã
Al celor mai de seamã scriitori cu falã .
Poetul
Ah,ce poet ! Se aseamãnã cu luna,
Cãci ca şi luna, parcã dinadins,
Sporeşte-n frumusețea lui întruna
Şi strãluceşte ca şi ea aprins .
Şi atâta strãlucire pe poet îl îmbracã
Încât pânã şi soarele apoi
Ia drept cununi la raza lui sãracã
Bujorii din obrajii amândoi .
Poetul este prințul frumuseții
Şi al desãvârşirii pe pãmânt !
Cãci nu are seamãn în cuprinsul vieții ,
Cum nici în vis nu are,nici în gând .
Şi poate frumusețile toate ;
Care se mai întâmplã-a fi la fel,
Câte-s în flori şi-n pajişti semãnate,
Au fost împrumutate de la el .
Poete,tu cu poezii m-ai acoperit ,
Ca un nor de ploaie dealul înverzit ,
Faptele -ți mãrețe de falã sunt pline
Poet,drag mie .
——————————-
Laura Cristina CRISTEA
21 octombrie, 2018