Povestea nu se opreşte aici
Fermecătoare atingere, ai rămas în cântecul meu,
uluitoare şi caldă poveste dintr-o lună mai.
Cel mai profund poem nu a fost încă scris,
stiloul tău e plin, dar într-un fel
nu poţi elibera cerneala,
e într-o picătură de rouă, în timp ce,
ferită de uitare şi de timp,
în piept îţi simţi fiorii, încet cobori privirea,
trecând de părul despletit, de frunte
şi de pleoape,
de ochii aprinşi ca două stele,
de rodiile buzelor şi gâtul arcuit.
Traseul tainic dezvăluit te înalţă,
te prăbuşeşte – zăpadă şi foc ceresc -,
simţi că odată doborât devii
din nou puternic,
îmbrăţişări şi dezmierdări trezesc
şi aprind noi simţuri,
îmbătătoare forme ne înveşmântă
spre ţărmuri, spre poieni tăcute
şi munţi ce duc în cer,
spre solitare văi şi graţioase culmi.
Să rupem tăcerea nopţii! O, glas eliberat!
O, dulce moarte ce înfloreşti în viaţă!
Suspinul durerii te-apasă, respiri adânc,
o iarnă arde-n flăcări,
totul trece de noi, e ultima noapte
şi cel din ultim ceas,
umbre întemniţate vor dispărea
aşa cum toate îşi au sfârşit,
din ceaţa unor vremuri demult apuse
va răsări miracolul luminii
în care, acum, te mistui.
Asculţi cum inima îmi bate
ca o explozie solară?
În sfere nepătrunse eşti aruncat,
mâini, inimi, izvor de sânge,
misterul ţi se pare o carte deschisă,
un drum văzut în noaptea lumii
în care divinul Soare ne intră-n carne,
dând viaţă şi mişcare.
Dacă lumea este atât de frumoasă
de ce nu o privim cu ochii ei?
Prin barierele timpului
Noapte de noapte treci
prin pădurea de vise-pastel
cum ţi-am trecut
prin barierele timpului,
noapte de noapte mă respiri
ca pe un tainic mister
în care legământul inimilor
dăinuie pentru eternitate.
Pâlpâitoare umbre la lumina focului,
imaginile dansează pe tavan
înainte de a se pierde,
în căldura noptii, în mătăsuri delicate,
în speranţa unui vis uitat.
Imprevizibilă este dragostea,
un cântec îţi adie în suflet,
sărutul nostru contopeşte
planeta cu o nouă planetă.
Revii în soarele inimii tale,
o călătorie pe care o faci
pentru a fi cu mine
în toate dorinţele tale secrete,
acele clipe de cer pe care
le aşezi
peste pământul trupului meu,
un paradis ai găsit aici, în acest calm,
cu fiecare vis împlinit,
absorbi puterea constantă a iubirii.
Mă simţi profund, o flacără care
îţi trece prin fiecare celulă,
inimile tăcute rămân neclintite,
aşteaptă un semn,
în fiecare mişcare de dragoste,
o catedrală a iubirii
îţi urmează inima
care pulsează buimacă,
în timp ce
ultimul ecou al muzicii
dispare între pereţii singuri,
prin noaptea din vise,
pentru a rezista unei noi zile.
Zorii zilei au crescut
cu întunericul care oftează şi dispare,
în mâna stângă
păstrezi cald visul
presat printre frunzele sângerii
şi o durere acută îţi strânge inima.
Miresme stranii de flori sălbatice
persistă prin amprentele pernei,
răspândite într-o armonie perfectă.
Te-am găsit, te-am regăsit şi te mai vreau
Te privesc şi mor în fiecare clipă,
mă vei ucide prin cuvinte răscolitoare,
asta simţi acum,
în călătoria spre nicăieri mergi singur,
înţelegi, nu poate fi altfel în căutările tale,
te-ai zdrobit în tine,
n-ai simţit ce era acolo,
mereu ai mers înspre ceva,
de nu mă întâlneai căutai, încă, himere.
– Dacă nu am trăit o emoţie cândva,
o trăiesc acum, o tot căutam undeva.
Când treci de-o vamă,
pe un tărâm necunoscut,
aştepţi să vezi un alt teritoriu.
Întinde mâinile să-ţi dau
căldura palmelor,
un vis de vise, dacă îl coborâm
e posibil să ne-mpotmolim!
Ai grijă la foc! Sub roua frunzelor tăcerii
o fată de petale uşor s-a ascuns.
Chiar dacă nu ştim drumul,
până vom descifra mesajul
şi după aceea,
lumina ne veghează
să ne-împlinim misiunea.
Rămân o efigie,
acolo, în interiorul tău,
aşa ai să mă găseşti, deschide palma!
Ai înţeles. Nu ai ce să cauţi,
doar să trăieşti,
nimic nu trebuie descoperit,
totul există, e-al tău,
ştii că eşti totul,
parte din tine-i în tot şi-n toate!
Prinsă în timp, o uşă
s-a deschis o singură dată,
trebuie să intri
pentru a căuta fiorul vieţii.
Cuvântul îşi începe tăcerea.
Pline de pasiune şi sensibilitate,
tremurânde, buzele sângerii
se topesc într-un sărut.
Zborul fluturelui,
încă, nu a străbătut drumul vieţii.
Lasă valul să strige,
în fiecare clipă suntem o altă identitate!
De golit complet unde,
în cine, în ce şi cum?
– Imaginea mea
rămâne pe retina sufletului tău,
nu putem renunţa la vise,
împreună vom fi mereu.
Pe un tărâm necunoscut
te-am găsit,
te-am regăsit şi te mai vreau!
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
6 octombrie, 2018