Niciodată un singur răspuns
Frumuseţea este în noi,
chiar dacă nu vedem asta.
Oamenii vând doar iluzii,
noi şi noi iluzii, îndatorându-se,
nu realizează esenţa vieţii,
acel pur şi simplu, dar încă
mai putem avea momente de uimire!
Esenţa este separarea de materie.
Ai găsit ce căutai? – atingerea viselor –
Aminteşte-ţi, mereu aminteşte-ţi!
Niciodată nu este un singur răspuns,
niciodată nu vei găsi singur răspunsul!
Orice obiect luminos lasă o umbră,
un lup este în tine,
un lup ce poate devora mielul
în orice moment
– o viitoare gaură neagră –
o ordine care satură haosul
de aştri şi de ceruri reproduse.
Doar dansul îi menţine-n echilibru,
asemeni viorii în care
sunt închise
cântecele ce-şi aşteaptă trezirea.
Omul şi-a terminat zborul!
Dureros, şi totuşi,
de om depinde
reînvăţarea zborului!
Acolo unde timpul s-a oprit,
mereu un izvor va trudi din greu,
mereu un copil va visa lumea,
un cer dintr-un nor,
un munte dintr-o piatră,
o mare dintr-un ochi de apă,
grădini de aur dintr-o floare.
Prin fire invizibile, adevărul
ne leagă pe toţi
şi-o imensă suferinţă din iubire.
Să căutăm vapoarele înnămolite la mal
ce-şi aşteaptă ploile uitării noastre
spre-a reveni în larg
sau să aducem marea mai aproape de ele?
O lacrimă ce se deschide dulce-n noapte
Totul se şterge prin balansul timpurilor.
Ce e în noi tainic, iubitule, în tine, în mine?
Adevărul nu-l ştie nimeni – un adevăr cenzurat –
în noi este atât cât ni s-a-ngăduit,
singurul adevăr:
ştim că ne naştem şi ştim că vom muri,
rădăcinile sunt trecutul şi prezentul meu.
În adevărul unei iluzii, căci ce e viaţa sau clipa ei?
În sufletul lui. Viaţa, ca şi clipa, este un ideal,
o clipă cât o viaţă este un superlativ.
Da, momentul Acum,
esenţa vieţii mult dorită de om!
Accept neadevărul trăirilor impuse,
închid ochii şi merg înainte.
Omul doreşte să-şi găsească
întâmplarea care să-i uşureze sufletul,
dar fericirea înseamnă atât de puţin,
o pot atinge – o regăsire -,
aş vrea să dureze. Este un vis!
Un vis, iubirea mea, un vis ce te-nsoţeşte
în veşnicie, în căutarea sufletului!
– Te-am simţit în vis. Nâ lacrima
ţzi dişhiclidi dulţzi tu noapti eşhţzâ! *
Desprinderea de mine o simţi
ca pe o pierdere, ceva ce nu va reveni.
Scufundă-te în visul nostru şi-mi dăruie
trăirea nemuririi şi noua viaţă!
Dincolo de pleoapele închise-n noi,
comtemplăm o lume şi infinitu-l admirăm.
Să stăm în taina nopţii,
o stea îmi vei culege, dragul meu!
Inimile noastre îmbrăţişate
– ca doi copii – ar vrea s-adoarmă,
iar buzele, sărutul fierbinte şi-l doresc.
E-a ta sau e a mea bătaia inimii unite?
Să stăm în taina nopţii,
nu vom cunoaşte moartea de ne iubim acum!
– Lucrurile deosebite nu vin atunci când vrem noi,
vin ca ploile, când vor ele. Să nu uiţi să distingi
ploile de vară de restul ploilor, iubito!
Fiecare ploaie îşi are farmecul ei,
doar ploile tăcute, din suflet, ne rănesc
ca şi durerea mugurilor înfloriţi.
___________________________
O lacrimă ce se deschide dulce-n noapte eşti!
(traducere din armână)
Un sabot în drumul visului
La marginea unei poieni,
care coboară-ntr-o pantă lină,
mişună căprioarele cu puii.
Doi tei imenşi străjuie întinderea
– un sentiment puternic de contopire cu teii persistă -,
prin formele senzuale ale dealurilor,
parfumul florilor de tei urcă, imaterial, prin ceaţă.
O ciocârlie cântul spre soare-şi înalţă,
orbită de-apropierea lui prea tare,
îşi continuă drumul spre soare chiar dacă
nu va mai vedea nimic, căzând ranită.
Visezi la iubire, ca soarele ce scaldă
cu razele lui câmpul fundaţiei din care
se va naşte o vie pasiune.
O iubire liberă asemeni unui vânt nepotolit!
Un sabot în drumul visului e raţiunea,
Ne punem sufletele alături şi le învelim cu noi.
În noi surprindem ceea ce ascund ceilalţi,
în ceilalţi regăsim ceea ce ne ascundem nouă înşine.
În oglindă ne uităm – nu pentru
a ne vedea imperfecţiunile – ca să ne vedem perfecţi.
În oceanul de gânduri înotăm
– undeva, acolo, adânc e cuibărită lacrima –
Zămislit din speranţă şi neuitare,
o ridici spre-naltul gândului fierbinte.
Acolo sufletul se reîntregeşte din jumătăţile perfecte!
În vis, în clipe, atingem culmi,
alergăm, zburăm, murim, înviem. Aici, pe pământ,
de câte clipe ai nevoie să spui:
“ Da, asta am vrut: să zbor, să alerg, să mor şi să învii
acolo unde am visat – în visul meu!”
Prin imensitatea cerului călătorim printre stele,
Modelăm visul în realitate, căldura
topeşte zăpada. O primavară e-n suflet!
Să ştii că cineva te-aşteaptă dincolo de întuneric,
cineva te ia de mână
să descoperi lumea şi lumina iubirii,
cineva trăieşte
dorindu-şi a te întâlni, traversând totul…
– două suflete unite în eternitate –
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
22 septembrie, 2018