Culorile curcubeului
Pradă stărilor, emoțiilor, trăirilor țâșnesc
stoluri, stoluri de cuvinte,
ca într-o călătorie în necunoscut,
pulsează în noi continente,
purtate în buzunarul gândurilor,
se eliberează, apoi,
rostite sau scrise,
tălmăcite sau neînțelese,
pure sau încărcate,
liniștite sau impulsive,
nuanțate, vulnerabile, fragile,
când simple, provocatoare,
vii, vibrante,
de o frumusețe seducătoare,
pline de lumină, calde, muzicale,
jucăușe, temerare,
când triste, reci, stângace, încercănate,
grele, discrete, însingurate,
uitate, pierdute
sau regăsite-n noapte,
alină, vindecă ori rănesc,
din durere sau frică,
într-un vârtej de gânduri
ne ating, ne înalță
sau ne coboară până
la marea sărbătoare a inimilor.
Pe cer un curcubeu.
Adresa inimii tale este în inima mea.
În miezul lor
Cu ochii ei hărăziți din diamante negre
a venit de niciunde și de peste tot,
din visul tău de-o viață
întrupat în ființa ei.
Aproape ești.
Treci de zidul de ceață.
Enigma dragostei, dulce și amar.
În cădere liberă te lași,
tot ce trăiește
și tot ce moare
se extinde
și se restrânge.
Lumea se recompune,
linii și puncte,
puncte, puncte stranii,
ca notele valurilor portative
dintr-un manuscris mozartian.
Umbre mângâiate de vânt se leagănă ușor.
Te întrebi de ce te-a cucerit.
Știi că nu-i obsesie.
E zâmbetul ei poetic,
un pic copilăros,
ce-l poartă cu ea
ca un cristal pur,
o liniște cosmică în care
se-aude doar respirația ei calmă.
Cu inima bolnavă, ascunse în adâncuri,
cuvinte tăinuite, fragile, mistuite,
țâșnesc, coboară, zboară
și plutesc tăcute,
delicate ca o pasăre.
Cu dor și cu alean, ca o șoaptă în vânt,
pe-o creangă de mărgăritar
se sting prelung
în foșnetul așternuturilor.
Vântul se liniștește,
pădurea tace.
Tu și cu mine.
Față în față, goi.
În liniștea de aur priveai rătăcit
și aripi lungi de înger departe te purtau.
Lumea e numai sunet
și fiecare om
își are
propriul sunet divin.
Sunt aici lângă tine,
începem acolo unde sfârșim
și viața e darul divin pentru fiecare,
în simplitatea ei
o putem recunoaște.
Faci primii pași spre libertate.
La ce te vei gândi
înainte să se ridice cortina?
Vitraliile
Colorezi cu vântul hoinar
din zorii dimineţii
durerea plină
din picăturile sărate
ce-ţi picură pe faţă.
Colorezi în culori calde
lacrimile apărute
din greutăţile care par
a prinde rădăcini vii.
Colorezi cu răsărituri de soare
şi cântece de dor stinse
în rănile dragostei
preschimbată-n furie
şi furia în golul indiferenţei.
Colorezi cu sclipirea zăpezii
bumerangul gândurilor – abandonul,
tăcerea morţii
şi fluxul însingurării.
Colorezi cu incandescenţă vulcanică
râurile subterane ale angoasei
preschimbate
în tentacule sufocante.
Colorezi cu reflexe verzi-albăstrui
amarul dezamăgirii
din aşteptări neîmplinite
şi visele închise
sau prea mult timp amânate.
Colorezi cu irizări de emoţii
demonii din nisipul
călcat în picioare
răsfirat mai departe
de spirala centrifugii inimii.
Colorezi cu nuanţele iubirii
în cartea amintirilor,
ca-ntr-o matrice,
abisul dintre cuvinte,
laşi muzica să curgă
pe lângă tine
ca bulele mării ce se sparg
de rocile sfărâmate de timpuri.
Prin jocul oglinzilor
învăţăm unul de la altul,
slăbindu-ne
sau ascultându-ne sufletul,
dorind să vrem mai mult
şi mai mult,
liniştindu-ne mintea.
Prin fiecare spaţiu, scăldat
într-o energie dulce,
trăieşti când inima
şi sângele îţi arde,
cântă, râde şi dansează.
Hai, nu te-ngrijora,
ştii că niciodată
nu poţi pierde
nimic definitiv,
focurile interioare
se pot oricând aprinde,
miracolul iubirii
te poate aduce împreună!
Colorează, pictore, cu fior,
trăire şi zâmbet,
cu bucurie şi râs cristalin,
cu inima îndreptată spre cer,
toate provocările!
Fără aceste raze de lumini
viaţa ţi-ar fi pustie…
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
17 iulie, 2018