La sortie de labyrinthe
Traduction par: Gabriela Tudose
Des instants brûlent à la fondation des temples,
en ébranlant leurs dalles, on sent
la plainte des chaînes.
Plus loin du soleil,
l’île vierge émergée
de la mer
(on y pénètres avec des frissons).
J’ai embrassé le vent, en pensant que c’étaient tes yeux!
Comme un messager invisible,
le vent voyageur m’a donné le baiser.
Parfum léger, mystère parmi les étoiles,
Seules tes lèvres dans mes rêves!
Le mystère enveloppe
tes rêves,
un monde où peu de gens peuvent accéder.
Des pièges de pensées,
on les déploie vers demain,
on avance
dans la flamme éteinte de la torche,
parmi des voix,
sa respiration brûle ton oxygène.
Deux moments les séparent –
tellement proche et tellement loin…
Bloqué parmi les ruines,
ses pas l’ont piétiné.
Elle doit asseoir de nouveau
le mosaïque des pièces,
en chuchotant un appel.
Des ailes lourdes
continuent leur vol
vers le zénith.
– lumière cueillie dans le cercle de l’amour –
Ieşirea din labirint
Ard clipe la temelia templelor,
urnind lespedea simţi
vaierul lanţurilor.
Mai departe de soare,
insula virgină
apărută din mare
( cu fiori pătrunzi în ea ).
Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,
vântul călător mi-a dăruit sărutul.
Parfum suav, mister printre stele,
doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie
visele tale,
o lume unde puţini au acces.
Capcane de gânduri
despleteşti spre mâine,
înaintezi
în flacăra stinsă a torţei,
printre voci,
respiraţia ei îţi arde oxigenul.
Două clipe-i separă –
atât de aproape şi-atât de departe…
Blocat printre ruine,
paşii lui călcau peste el.
Ea trebuie să reaşeze
mozaicul pieselor,
şoptind o chemare.
Aripile grele
îşi continuă zborul
spre zenit.
– lumină strânsă în cercul iubirii –
Les pétales des fleurs d’iris
Traduction par: Gabriela Tudose
Ton cœur tarit
lorsque l’instant ci-présent devient passé,
lorsque l’instant à venir ne s’accomplit pas.
Au-delà de l’horizon, on aperçoit
ce qu’on ne voit pas, à première vue,
un delta avec des nénuphars en fleurs.
Dans chaque château, sous chaque pierre,
si l’on écoute bien les chuchotements,
on entendra aussi une douleur.
Le facteur ne frappe pas du pied deux fois,
même au bout du monde, mais il réussit arriver
sur les ailes du vent, seulement
à l’écoute des chuchotements de l’âme.
Son sang à elle, écoulé à travers
le crépuscule de la steppe,
incrusté dans des chroniques en pierre,
dans le palais de rêves, t’a désigné
comme le messager des sons de la pluie.
Ses doigts
ont mis en bric-à-brac tes souvenirs.
Dans ton voyage – tourbillon des mondes
dans d’autre mondes qui tournent –
on passe à travers la porte de la mort
et puis on ouvre un chemin de lumière.
– Je t’aime profondément, ma chérie,
et toujours plus profondément,
comme un chant sans fin et sans fonds,
qui transforme ton vide et ta mesure
en moi au moyen d’une spirale!
– lui as-tu dit en l’effleurant.
Ton baiser, les pétales des fleurs d’iris,
l’autodafé des deux âmes
par lequel les mondes
se sont rapprochés
jusqu’à leur complète fusion.
Petalele florilor de irişi
Inima ţi-e pustiită
când clipa prezentă devine trecut,
când clipa viitoare nu se-mplineşte.
Dincolo de orizont se vede
ceea ce nu zăreşti, la prima privire,
o deltă cu nuferii înfloriţi.
În fiecare castel, sub fiecare piatră,
de-i asculţi şoaptele, vei auzi şi o durere.
Poştaşul nu bate pasul de două ori,
chiar şi la capătul lumii,
reuşeşte să ajungă, pe aripile vântului,
la auzul şoaptei sufletului.
Sângele ei,
trecut prin amurgul stepei,
scris în cronici de piatră,
în palatul de vise,
te-a desemnat
mesagerul sunetelor ploii.
Degetele ei
ţi-au răsfirat amintirile.
În călatoria ta, – vârtej de lumi
în alte lumi care se rotesc –
treci prin portalul morţii,
aşterni, apoi, o cale de lumină.
– Te iubesc, iubito, adânc
şi mai adânc,
ca un cântec fără sfârşit,
insondabil în jos,
prin spirală transformă
vidul şi măsurarea ta,
în mine! – i-ai spus, atingând-o.
Sărutul tău, petalele florilor de irişi,
arderea a două suflete
prin care lumile
s-au apropiat până la contopire.
L’horloger du temps
Traduire par: Laura Lucia Găvan
Aujourd’hui, mardi, le matin, dans ma rue,
dans une boutique, un personnage sans âge parut,
une affiche à la main – ” Nous réparons, pour un jour, le temps des horloges,
comme coût, vos neuf dernières secondes! -„
(sur la table, quelques objets dispersés
brillaient dans les rayons du miroir)
Precipités, les gens passent, en continuant leur chemin, seulement quelques-uns
esquissent un court sourire: Hm, quel réparateur drole, quelle affiche insolite!
Dans son chemin vers l’école, un enfant s’arreta. Il regarda, en demandant courieux,
tout en étirant son montre reçu comme cadeau, il y a un jour auparavant:
– Pour un jour, quel est le temps que vous pouvez réparer?
– Ça depends, en fonction de ce que tu veux! Un temps saupoudré et surgelé,un temps différent, un temps orienté vers l’avenir, un temps vers le passé,un temps parallèle avec nos vies, une boucle de temps,des moitiés ou des quarts de temps, des fantômes du temps moulu?- Un temps en avance, dix ans plus tard!et, ainsi, peu à peu, une journée est disparue…
Les cheveux en air, une jeune dame souple passa devant nous.
En lisant, elle retourna, en se disant: „Mais pourquoi pas?!
– Je voudrais recevoir un temps différent!
elle étendra le montre-bracelet tout en entrant dans un autre temps…
Un vieux homme passa à côté de nous, et avec quelle difficulté il avait vécu,
en regardant, il mis sur la stalle le vieux montre
et, pendant des moitiés de temps, il courut pour une journée…
L’histoire a fait que, près de l’affiche étalée,
un homme seul est passé, les yeux errants. Vaguement, la pensée lui rongeait:
– Un temps, un temps parallele je desire recevoir!
L’horloger lui a souri, il pris le montre
et, ainsi,
entre la tristesse et le soleil,
a travers des rhytmes des marées, il a continué son chemin…
Au soir, il ramassa son affiche, la stalle avec les piéces du temps,
il savait sûrement, pour la prochaine journee,
qu’il recevra comme cadeau neuf secondes précieuses,
des cadranes pour les rêves, des images, fixées soigneusement dans le temps…
Ceasornicarul timpului
Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,
la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.
Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,
drept plată, ultimele nouă secunde! –
( pe masă diverse obiecte împrăştiate
străluceau în raza oglinzii )
Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii
schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!
În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,
întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:
– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?
– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,
un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,
un timp paralel, o buclă de timp,
jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?
– Un timp în avans cu zece ani!
şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse…
Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.
Citind, se întoarse: De ce nu?!
– Aş vrea să primesc un timp diferit!
întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră…
A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,
privind aşeză pe tarabă vechiul ceas
şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi…
Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,
să treacă şi-un om singur,
cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:
– Un timp, un timp paralel să primesc!
Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul
şi, astfel,
între tristeţe şi soare,
prin ritmuri mareice, omul trecuse…
…. spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,
ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,
în dar va primi nouă preţioase secunde,
cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp…
––––––––––-
Irina Lucia MIHALCA
București
2 mai, 2018
Sunt poeme cu profunzimi lăuntrice și cu esențializări platonice, demne de abordat, la un moment pe care mi-l va hărăzi Providența, sper cât mai curând! Felicitări! G.A.S.
Regret că cineva mi-a blocat pagina facebook și nu mai pot interacționa pe acest cite! Sper să găsesc o soluție. G.A.S.