Irina Lucia MIHALCA: Poesis

La sortie de labyrinthe

                               Traduction par: Gabriela Tudose

 

Des instants brûlent à la fondation des temples,

en ébranlant leurs dalles, on sent

la plainte des chaînes.

 

Plus loin du soleil,

l’île vierge émergée

de la mer

(on y pénètres avec des frissons).

 

J’ai embrassé le vent, en pensant que c’étaient tes yeux!

Comme un messager invisible,

le vent voyageur m’a donné le baiser.

 

Parfum léger, mystère parmi les étoiles,

Seules tes lèvres dans mes rêves!

Le mystère enveloppe

tes rêves,

un monde où peu de gens peuvent accéder.

 

Des pièges de pensées,

on les déploie vers demain,

on  avance

dans la flamme éteinte de la torche,

parmi des voix,

sa respiration brûle ton oxygène.

 

Deux moments les séparent –

tellement proche et tellement loin…

 

Bloqué parmi les ruines,

ses pas l’ont piétiné.

 

Elle doit asseoir de nouveau

le mosaïque des pièces,

en chuchotant un appel.

 

Des ailes lourdes

continuent leur vol

vers le zénith.

 

– lumière cueillie dans le cercle de l’amour –

 

Ieşirea din labirint

 

Ard clipe la temelia templelor,

urnind lespedea simţi

vaierul lanţurilor.

 

Mai departe de soare,

insula virgină

apărută din mare

( cu fiori pătrunzi în ea ).

 

Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,

vântul călător mi-a dăruit sărutul.

Parfum suav, mister printre stele,

doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie

visele tale,

o lume unde puţini au acces.

 

Capcane de gânduri

despleteşti spre mâine,

înaintezi

în flacăra stinsă a torţei,

printre voci,

respiraţia ei îţi arde oxigenul.

 

Două clipe-i separă

atât de aproape şi-atât de departe…

 

Blocat printre ruine,

paşii lui călcau peste el.

 

Ea trebuie să reaşeze

mozaicul pieselor,

şoptind o chemare.

 

Aripile grele

îşi continuă zborul

spre zenit.

 

lumină strânsă în cercul iubirii

 

Les pétales des fleurs d’iris 

                                Traduction par: Gabriela Tudose

 

Ton cœur tarit

lorsque l’instant ci-présent devient passé,

lorsque l’instant à venir ne s’accomplit pas.

 

Au-delà de l’horizon, on aperçoit

ce qu’on ne voit pas, à première vue,

un delta avec des nénuphars en fleurs.

 

Dans chaque château, sous chaque pierre,

si l’on écoute bien les chuchotements,

on entendra aussi une douleur.

 

Le facteur ne frappe pas du pied deux fois,

même au bout du monde, mais il réussit arriver

sur les ailes du vent, seulement

à l’écoute des chuchotements de l’âme.

 

Son sang à elle, écoulé à travers

le crépuscule de la steppe,

incrusté dans des chroniques en pierre,

dans le palais de rêves, t’a désigné

comme le messager des sons de la pluie.

 

Ses doigts

ont mis en bric-à-brac tes souvenirs.

 

Dans ton voyage –  tourbillon des mondes

dans d’autre mondes qui tournent –

on passe à travers la porte de la mort

et puis on ouvre un chemin de lumière.

 

– Je t’aime profondément, ma chérie,

et toujours plus profondément,

comme un chant sans fin et sans fonds,

qui transforme ton vide et ta mesure

en moi au moyen d’une spirale!

– lui as-tu dit en l’effleurant.

 

Ton baiser, les pétales des fleurs d’iris,

l’autodafé des deux âmes

par lequel les mondes

se sont rapprochés

jusqu’à leur complète fusion.

 

Petalele florilor de irişi

 

Inima ţi-e pustiită

când clipa prezentă devine trecut,

când clipa viitoare nu se-mplineşte.

 

Dincolo de orizont se vede

ceea ce nu zăreşti, la prima privire,

o deltă cu nuferii înfloriţi.

 

În  fiecare castel, sub fiecare piatră,

de-i asculţi şoaptele, vei auzi şi o durere.

 

Poştaşul nu bate pasul de două ori,

chiar şi la capătul lumii,

reuşeşte să ajungă, pe aripile vântului,

la auzul şoaptei sufletului.

 

Sângele ei,

trecut prin amurgul stepei,

scris în cronici de piatră,

în palatul de vise,

te-a desemnat

mesagerul sunetelor ploii.

 

Degetele ei

ţi-au răsfirat amintirile.

 

În călatoria ta, – vârtej de lumi

în alte lumi care se rotesc –

treci prin portalul morţii,

aşterni, apoi, o cale de lumină.

 

Te iubesc, iubito, adânc

şi mai adânc,

ca un cântec fără sfârşit,

insondabil în jos,

prin spirală transformă

vidul şi măsurarea ta,

în mine! – i-ai spus, atingând-o.

 

Sărutul tău, petalele florilor de irişi,

arderea a două suflete

prin care lumile

s-au apropiat până la contopire.

 

L’horloger du temps

                               Traduire par: Laura Lucia Găvan

 

Aujourd’hui, mardi, le matin, dans ma rue,

dans une boutique, un personnage sans âge parut,

une affiche à la main – ” Nous réparons, pour un jour, le temps des horloges,

comme coût, vos neuf dernières secondes! -„

(sur la table, quelques objets dispersés

brillaient dans les rayons du miroir)

 

Precipités, les gens passent, en continuant leur chemin, seulement quelques-uns

esquissent un court sourire: Hm, quel réparateur drole, quelle affiche insolite!

 

Dans son chemin vers l’école, un enfant s’arreta. Il regarda, en demandant courieux,

tout en étirant son montre reçu comme cadeau, il y a un jour auparavant:

– Pour un jour, quel est le temps que vous pouvez réparer?

– Ça depends, en fonction de ce que tu veux! Un temps saupoudré et surgelé,un temps différent, un temps orienté vers l’avenir, un temps vers le passé,un temps parallèle avec nos vies, une boucle de temps,des moitiés ou des quarts de temps, des fantômes du temps moulu?- Un temps en avance, dix ans plus tard!et, ainsi, peu à peu, une journée est disparue…

 

Les cheveux en air, une jeune dame souple passa devant nous.

En lisant, elle retourna, en se disant: „Mais pourquoi pas?!

– Je voudrais recevoir un temps différent!

elle étendra le montre-bracelet tout en entrant dans un autre temps…

 

Un vieux homme passa à côté de nous, et avec quelle difficulté il avait vécu,

en regardant, il mis sur la stalle le vieux montre

et, pendant des moitiés de temps, il courut pour une journée…

 

L’histoire a fait que, près de l’affiche étalée,

un homme seul est passé, les yeux errants. Vaguement, la pensée lui rongeait:

– Un temps, un temps parallele je desire recevoir!

L’horloger lui a souri, il pris le montre

et, ainsi,

entre la tristesse et le soleil,

a travers des rhytmes des marées, il a continué son chemin…

 

Au soir, il ramassa son affiche, la stalle avec les piéces du temps,

il savait sûrement, pour la prochaine journee,

qu’il recevra comme cadeau neuf secondes précieuses,

des cadranes pour les rêves, des images, fixées  soigneusement dans le temps…

 

Ceasornicarul timpului

 

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,

la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.

Purta o pancartă Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,

drept plată, ultimele nouă secunde!  

( pe masă diverse obiecte împrăştiate

străluceau în raza oglinzii )

 

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii

schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

 

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,

întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:

Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?

Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,

un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,

un timp paralel, o buclă de timp,

jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?

Un timp în avans cu zece ani!

şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse…

 

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.

Citind, se întoarse: De ce nu?!

Aş vrea să primesc un timp diferit!

întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră…

 

A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,

privind aşeză pe tarabă vechiul ceas

şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi…

 

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,

să treacă şi-un om singur,

cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:

Un timp, un timp paralel să primesc!

Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul

şi, astfel,

între tristeţe şi soare,

prin ritmuri mareice, omul trecuse…

 

…. spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,

ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,

în dar va primi nouă preţioase secunde,

cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp…

––––––––––-

Irina Lucia MIHALCA

București

2 mai, 2018

 

One thought on “Irina Lucia MIHALCA: Poesis

  1. Sunt poeme cu profunzimi lăuntrice și cu esențializări platonice, demne de abordat, la un moment pe care mi-l va hărăzi Providența, sper cât mai curând! Felicitări! G.A.S.
    Regret că cineva mi-a blocat pagina facebook și nu mai pot interacționa pe acest cite! Sper să găsesc o soluție. G.A.S.

Lasă un răspuns