Lacrima din abisul durerii
Peste abisul durerii, aripile Îngerului Negru s-au desfăcut.
Un singur trofeu ţi-a cerut, inima.
Vârtej înnegurat de gânduri, tu, suflet neliniştit,
orbit uiţi visul, trăirea, iubirea.
Rătăcitor, cu fiecare pas,
adânc calci şi-ntuneci lumina.
Amintiri, risipite în cioburi-vitralii le-mprăştii-n neant.
Luciri de ape învolburate ne-ndepărtează timpul,
tot mai străin te târăşti cu fiecare gând,
în urmă, răni, lacrimi, fum,
drumuri tot mai retrase în ceaţă,
în oglinda de ieri
priveşti cum trece umbra ta gârbovă.
Pribeag călător, prin întunericul nopţii bâjbâi!
Cu o mută strigare, tot mai singur în cercul durerii,
înalte ziduri ţi-apar în cale,
inutil destrami un alt cerc,
osândă ţi-e veghea în eternul pustiu.
O singură cheie va dezlega lanţul blestemului atras,
lacrima şi-ntoarcerea prin cercul de foc,
labirintul de ieri,
poarta spre Ochiul Luminii,
nemărginita iubire din inima pierdută.
Din casa-gândului,
fiecare unitate ne cere o nouă trinitate …
Barierele
Învelit de albastrul cerului,
visul nu are bariere.
Dincolo de albastrul cerului,
visul nu are bariere.
Şi-atunci barierele cine le-a trasat?
Frontiera
a împiedicat dorinţa călătorului.
Obstacolele
au împiedicat dorinţa de a se înălţa.
Exodul cuvintelor
Prin timp, orbit, omul aruncă, în lume, lanţuri grele.
Un zeu plin de temeri!
Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie
miasme, plăgi negre, în adâncuri,
în cer şi-n ape, în sânge şi în inimi,
în vis, iubiri, cuvinte.
Stâlpii şi uşile caselor cu sânge au fost însemnate,
cu sânge de albi porumbei
praguri de uşi au fost însemnate.
Tot mai pierdute, sleite, cuvintele pulsau
epilogul secundelor stinse.
O ultimă respiraţie,
un vuiet adânc, un geamăt prelung…
Şi totul durere, ocean de durere!
Sufocate, într-un salt disperat, cuvintele
au ţâşnit din cărţi, din inscripţii,
din gânduri, din lume,
spre Tabernacolul din Muntele Luminii,
lăsând o întindere albă, uitată-n pustiu.
Şi astfel, o lume albastră împietri, tăcută şi sumbră!
Doar zborul de păsări şi fluturi
luceau
vagi semne-n priviri,
Speranţa unei, cândva, viitoare lumini…
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
16 august, 2018