Călătorie printre sensuri
În mijlocul vieții, în rătăcire, plutești pe o suprafață,
realitatea te doare, oglinzi multidimensionale
îți reflectă
spațiile interioare.
Cât poți rezista? – te-ntrebi, cu răbdare.
Prăbușit, întins pe o piatră a altarului,
ți-e frică să te ridici în picioare,
ți-e frică de măreția ta,
același pământ ne ține,
același cer curge în noi efervescent.
Asculți realitatea, imaginile zilei îți defilează-n priviri
și înțelegi – cu inima deschisă, prin noi
se creează lumea,
prin noi o schimbăm, relevând-o.
Prin perdeaua de lacrimi privești un alt vis,
la capătul lui, prin pori, cuvintele
se estompează,
îndepărtându-se.
Intri în zorii unei zile, eliberezi separarea,
mergi dincolo de frică, prin torent
și înțelegi – lumea se schimbă,
lucrurile se desfac singure,
pe-aceeași parte a timpului,
să-ți calmeze neliniștea.
Vezi firul de iarbă, o mierla cântă,
în aer plutește parfumul caprifoiului.
Ca niște copii, acum știi când să te-oprești,
acum știi când
să te bucuri, când să-nfloresti.
Oriunde ești în urme vizibile – înăuntru și în afară.
Un strop de culoare, puțin elan,
ceva mister și frumusețea o regăsești în armonie,
ca și cum viața ar fi
mătasea luminii din muzica veșniciei.
————————————
Irina Lucia MIHALCA
București
14 februarie 2019