Irina Lucia MIHALCA: Călătorie printre sensuri

Călătorie printre sensuri

 

În mijlocul vieții, în rătăcire, plutești pe o suprafață,

realitatea te doare, oglinzi multidimensionale

îți reflectă

spațiile interioare.

Cât poți rezista? – te-ntrebi, cu răbdare.

 

Prăbușit, întins pe o piatră a altarului,

ți-e frică să te ridici în picioare,

ți-e frică de măreția ta,

același pământ ne ține,

același cer curge în noi efervescent.

 

Asculți realitatea, imaginile zilei îți defilează-n priviri

și înțelegi – cu inima deschisă, prin noi

se creează lumea,

prin noi o schimbăm, relevând-o.

 

Prin perdeaua de lacrimi privești un alt vis,

la capătul lui, prin pori, cuvintele

se estompează,

îndepărtându-se.

 

Intri în zorii unei zile, eliberezi separarea,

mergi dincolo de frică, prin torent

și înțelegi – lumea se schimbă,

lucrurile se desfac singure,

pe-aceeași parte a timpului,

să-ți calmeze neliniștea.

Vezi firul de iarbă, o mierla cântă,

în aer plutește parfumul caprifoiului.

 

Ca niște copii, acum știi când să te-oprești,

acum știi când

să te bucuri, când să-nfloresti.

Oriunde ești în urme vizibile – înăuntru și în afară.

 

Un strop de culoare, puțin elan,

ceva mister și frumusețea o regăsești în armonie,

ca și cum viața ar fi

mătasea luminii din muzica veșniciei.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

14 februarie 2019

 

Lasă un răspuns