Valsul redundant al morţii
Şapte mii de cruci duc astăzi pe un umăr fără nume
Şi mă-nnec de-a lor povară în căzute cimitire,
Nu mai am dureri la poartă, las fanfara să mai sune
Valsul redundant al morţii, teatrul meu cu mii de fire.
Într-o viaţă ca o scenă am fost saltimbanc pe-o aţă,
Foc am „înghiţit” şi săbii şi un clovn cu suflet plâns.
Din „Cunoaşte-te pe sine”, sorţii i-am durat prefaţă,
Dar m-au otrăvit mişeii, eu am plâns cât ei n-au râs.
Ce vă puneţi steag la poartă, care doliu, ce valtrapuri?
Când veneam la masa voastră cerşetor de visuri sute
Ce acoperiţi azi caii, le pictaţi copite-n trapuri?
Mi-aţi frânt mâinile în cruce şi genunchi durerii mute!
Ce vă perindaţi prin faţă-mi şi vă tot uitaţi la hoit,
Nu-l ştiaţi dansând prin cârciumi şi ţipând „alandelună”?
Azi veniţi cu flori din plastic şi îi puneţi pânzei roit,
Daţi mai bine demn capacul, cimentaţi-i o falună!
Eu mi-am asumat o viaţă şi-am băut-o pân’ la sânge,
Nu mai am dureri şi patimi şi nu plec din lume-nvins ,
Ce veniţi la pomenire, epitaf ingrat pe-o cruce?
Plec din anotimp de toamnă în pământul negru nins!
——————————
Irina ALEXANDRESCU
3 martie 2019