Rugă
vin plângândă şi supusă la acestă spovedire , în genunchi mă-ntorc în veacuri de a ta grea umilire şi nu-ncape-n mine dorul de un zid fără de patimi, dor ciudat de umbre- vise şi de azi-ul mâine, cade-mi! nu mă frânge „apoltronic” pe o platoşă de vânt, ia-mi fiinţa din cădere şi vocala din cuvânt , nu mă duce pe coansoana plânsului blestem de tine, m-ai orfelinat iubite, tu de eu şi eu de tine! du-mă iar pe coama lunii şi mă frânge cognitivă, pe o urmă fără sare, plănsă şi meditativă , pe a pragului fereastră saltă-mi zborul fără aripi, dă-mi un înger fără pene şi- o busolă fără patimi, dă-i lui Picasso penelul să mă facă imperfectă, ia-mi un ochi şi du-l în mână , smulge-mi gena mea defectă, hai, dansează-mă pe plaja unde am mâncat rapane, fă-mi o curte cu pampoane şi o alta fără toane , scrie-mi o poveste veche şi mi-o udă dimineaţa, ia-i sorbirea de pe lacrimi şi ridurilor mele, faţa…lasă-mă să fiu copila cu baloane transparente, dă-mi botine cu baretă şi o rochie de nalbă…pe a apelor cădere…colăcei, lumina, dalba!
——————————
Irina ALEXANDRESCU
13 martie 2019