Patriarhul Daniel a oficiat la jumătatea lui august în cartierul bucureștean Titan o slujba de târnosire a Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, alături de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul și un mare sobor de preoți și diaconi, cu toţii purtând mască. Patriarhul Daniel și toți preoții și diaconii au purtat măști de protecție, deși nici legea, nici regulile impuse de Sfântul Sinod, nu le-au cerut asta. Au făcut aceasta, ca să arate cât de solidari sunt cu credincioșii care sunt obligați să poarte mască, precum și pentru a demonstra că Biserica este întotdeauna alături de stat în eforturile sale de combatere a epidemiei de coronavirus, Patriarhul Daniel le-a cerut și celorlalți co-slujitori să poarte mască, asta chiar dacă slujba s-a desfășurat în public. A fost un semnal clar prin care toţi slujitorii sfântului altar din România au înţeles că trebuie să poarte mască, deşi nu este obligatoriu, în timpul slujbelor religioase. Mai mult, sunt preoţi care deja împărtăşesc credincioşii cu linguriţe de plastic de unică folosinţă, deşi nu este canonic, Sfântul Sinod al BOR a reiterat recent că împărtăşania se oferă cu o singură linguriţă, conform tradiţiei bizantine din secolul VIII. De aceea, au apărut destule cazuri de preoţi care împărtăşesc, cu masca pe faţă şi cu mănuşi, din linguriţe de unică folosinţă, pe lângă faptul că încalcă canoanele bisericeşti, pot sminti credincioşii ortodocşi practicanţi, care şi aşa s-au redus destul de mult cu prezenţa la slujbele religioase în urma pandemiei. Nici măcar autorităţile laice nu cer să se depăşească cerinţele şi acele restricţii normative, pe care unii preoţi le aplică cu un exces de zel neînţeles. Mireanul aflat la Liturghie în faţa altarului poate fi smintit, când vede preotul, care vine mascat şi înmănuşat cu teamă de Covid, nu cu dragoste şi frică de Hristos. „Turma mică şi fricoasă” ştie că Trupul Domnului din Potir este vindecare de boli, nu sursă de îmbolnăvire.
Preotul scriitor Ava Credo Glăţean are dreptate când scrie: „Eu mă așteptam ca în timpul ploii(pandemiei), să apară ciupercile otrăvitoare (sacerdoții cu metehne de cartier), să-L împărtășească pe Hristos oamenilor în lingurițe de unică folosință. Dacă vine o prigoană în Biserica Ortodoxă, ăștia trec sigur la reformați. Eu stau și mă gândesc: dacă sunt preoți cu experiență și mari teologi, unul chiar profesor de teologie, cum pot avea cuvenita evlavie să îl pună pe Hristos în plastic, într-o jalnică linguriță de plastic, probabil și un produs chinezesc? Cu siguranță o să vi se pară că iar emit judecăți nerușinate și îmi bag nasul unde nu îmi este treaba, dar eu în calitate de slujitor al altarului și al Bisericii strămoșești, cum aș putea îngădui o asemenea ticăloasă și demonică inovație, și mai ales în buricul capitalei? O să spuneți că e doar o formă de acomodare cu o practică pandemică de dragul ,,artei teologice” și pentru a fi în concordanță cu legile profane ale statului. Că nu e nimic grav. Bine că nu au folosit bețișoare chinezești pentru orez sau o linguriță pentru înghețată. Nu m-aș mira nici să îi văd că îl pun pe Hristos în pungi de nylon. Trist, enorm de trist. Cu asemenea preoți, mâine slujim mesa Catolică și citim Coranul, pentru că cei 900 de ani de tradiție Ortodoxă, în care s-a stabilit împărtășirea cu aceeași linguriță, sunt intrați în trecutul desuet al slujirii liturgice, iar lumea fiind dinamică și Biserica trebuie să simtă transformări dogmatice, canonice și liturgice după cutumele lumii. Genii ale demonicei transformări, găsim pe toate gardurile, cu atât mai mult, cu cât au slavă bisericească, cuvânt înălțător, iar evlavie cât pisicile în călduri. Ar trebui să le fie rușine pentru că Hristos nu s-a jertfit pentru omenire, ca omenirea să-L pună în scaun cu rotile și în lingurițe de plastic pentru babele credincioase de duminică. Parcă văd că de prinde la prostime o asemena practică liturgică, nu mai scapă Biserica de ea, numai cu un Sinod Ecumenic adevărat.” Ortodoxia înseamnă asumarea cu mare curaj a vieţii şi morţii.
Cei care cred în Înviere, nu se tem de moarte, cu atât mai puţin de o boală. Păcatul este boala în transcendenţă, nu virusul trecător. Dacă e să ne păstrăm nădejdea mântuirii, trebuie să fim curajoşi. Hristos a spus: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33). E distopic să vezi preoţi mascaţi şi înmănuşaţi, deşi nici măcar autorităţile nu cer acest lucru, care îl oferă speriaţi pe Hristos, izvorul Vieţii şi Temelia Lumii. E un semnal a unor preoţi că nu ar crede în puterea mântuitoare şi vindecătoare a Trupului Domnului. Aceste atitudini ne-creştine şi ne-canonice alungă mirenii de la slujbele religioase, care subliminal ajung să-şi piardă credinţa în puterea vindecătoare a lui Hristos, ajungând să se teamă doar de…Covid şi autorităţi. Biserica este mireasa lui Hristos, nu a ministrului sănătăţii. Biserica este formată din clerici şi mireni, o comunitate din cetatea lui Dumnezeu. „Dăm cezarului ce este al cezarului” dar nu-L vindem din nou, ca Iuda, pe Hristos. Creştinismul este curajul pe drumul metanoiei taborice şi mântuitoare, restul chiar nu are nicio relevanţă, frica vine de la cel rău, care sapă la temelia credinţei. Preotul trebuie să creadă în puterea lui Dumnezeu, nu în puterea trecătoare a omului politic. Credinţă şi putere hristică trebuie să transmită clerul enoriaşilor, nu frică şi teamă de autorităţi. Hristos este capul Bisericii, nu preşedintele sau guvernul. Dacă nu se reîntregeşte credinţa în mod canonic, numărul credincioşilor din BOR va scădea, la fel ca în Biserica catolică din occident. Fără credinţa adevărată, Biserica se va transforma în spectacol religios. Se goleşte conţinutul înveşnicirii şi mântuirii omului ca şi Chip al lui Dumnezeu. La altar, cu masca pe figură, riscăm să păţim ca fecioarele din pilda evenghelică. Comoditatea, frica și ignoranţa teologică vor afecta pe creștinii de formă în momentul final al slujirii lor. Au fost zece fecioare și toate au avut haină de nuntă, toate aveau candelă și ulei, toate așteptau pe Mirele și (culmea) toate au ațipit și au adormit. Venirea Mirelui va face diferența. Cea mai grea sentință posibilă este să-L auzi pe Domnul Iisus strigând: ”Nu vă cunosc!” (Matei 25:12). Iată de ce este extrem de grav să trăim viața de pocăință cu frică de viruși politizați şi nu pătrunşi de înfricoşătoarele Taine şi Dragostea fără sfârşit a lui Hristos.
––––––––
Ionuţ Ţene