Pentru cine mai credea că RP China altceva de la Deng Xiaoping, decât un regim distopic comunist şi totalitar, s-a înşelat amarnic. Asistăm la sfârşitul iluziilor despre China comunistă. A rămas un stat dictatorial construit după imaginea însângerată a lui Mao Zedong, care a dus mai departe utopia comunistă după căderea URSS. În ultimii 30 de ani, RP Chineză a reuşit să păcălească SUA, UE şi, în general, democraţiile lumii, că este o ţară care se reformează, care aplică un sistem autoritar, dar totuşi deschis colaborării economice şi culturale cu lumea. În realitate, Chia comunistă s-a folosit de lipsa de vigilenţă a Occidentului edulcorat de propaganda egalitaristă pentru a controla institutţii internaţionale, ca OMS sau ONU, şi de implementa agenda comunistă în Africa, America de sud şi Asia. Odată cu pandemia de Covid 19 s-a dovedit că Chia a minţit şi a fost acoperită de agenţii ei din fruntea OMS, care au blocat o lume întreagă pentru a slăbi economic, politic, cultural şi militar lumea democrată. Din păcate şi Uniunea Europeană a devenit prea flexibilă cu regimul de la Beijing, în ulimii 15 ani nicio critică din partea Bruxellului faţă de încălcările îngrozitoare ale drepturilor şi libertăţilor omului din China. Mai mult, Comisia Europeană a devenit un instrument în mâna Chinei comuniste de a implementa marxismul în Europa şi de a construi statuile lui Karl Marx şi VI Lenin în Germania. Odată cu pandemia de coronavirus SUA a developat mecanismul de control comunist a lumii şi instituţiilor globale de către China. Virusul chinez a fost de fapt mai degrabă unul ideologic, decât biologic. La Wuhan s-a minţit şi a suferit o lume întreagă prin carantinare, un viitor model de societate distopică chinezo-comunistă. China a îngenunchiat moral lumea liberă, iar pe fondul acesta şi-a dat arama pe faţă încălcând tratatul istoric privind Hong Kong-ul şi introducerea controlului asupra fostei colonii britanice.
În 1997 teritoriul cu 7 milioane de locuitori a fost retrocedat guvernului de la Beijing. Această regiune beneficiază de autonomie politică, durând 50 de ani, în baza „Legii fundamentale a regiunii administrative speciale Hong Kong”, adoptată în 1997, în urma semnării unui tratat sino-britanic din 1984. Zilele trecute, regimul chinez dur condus de preşedintele XI Jiping, urmaşul lui Mao, a preluat autoritatea totală asupra regiunii autonome Hong Kong, care a funcţionat pe sistemul „o ţară, două sisteme”. Congresul Naţional al Poporului, organul legislativ din China, a adoptat joi legea securităţii naţionale pentru Hong Kong. China preia practic controlul total asupra teritoriului. Legea chineză are precădere faţă de legislaţia internă din Hong Kong în privinţa acţiunilor apreciate drept ameninţări la adresa securităţii naţionale şi acţiuni de subminare a puterii de stat în teritoriul semiautonom Hong Kong. Potrivit CNN, adoptarea acestei legi este cea mai mare lovitură pe care o primește Hong Kong de la preluarea de teritoriului de către China, în 1997, de sub suveranitatea marii Britanii. Presa de stat chineză a anunţat că legea a fost adoptată în cadrul sesiunii parlamentare anuale. CNP are un rol în bună măsură formal, iar deciziile politice în China sunt luate de conducerea Partidului Comunist. Reglementarea a declanşat noi proteste în Hong Kong şi a provocat reacţii critice din partea Statelor Unite, care consideră că Beijingul afectează astfel statutul de centru financiar internaţional al fostei colonii britanice. RP Chineză nu a mai aşteptat anul 2042 ca să expire tratatul bilateral sino-britanic şi a preluat Hong Kong-ul încălcând grav autonomia şi normele internaţionale. RP China vrea să devină noul URSS în problema implementării comunismului pe plan mondial şi să devină prima putere politică şi economică a lumii, înlăturând SUA. Nu întâmplător, China comunistă construieşte insule artificiale în marea Chinei de sud şi vrea să preia cu forţa Taiwanul recunoscut ca Republica China şi care continuă tradiţia democrată interbelică a lui Sun Yat Sen. Investiţiile chineze în Europa sunt profund ideologice şi urmăresc subordonarea Bruxellului intereselor Beijingului. În acest context, U.E. Şi România trebuie să-şi repoziţioneze interesele faţă de un stat care doreşte o dictatură comunistă globală, un regim totalitar distopic care încalcă cele mai elementare drepturi şi libertăţi ale omului. RP China este singura ţară din lume recunoscută care dărâmă cu buldozerul bisericile după modelul leninist. Nu întâmplător, stângiştii din întreaga lume văd în modelul chinez idealul bolşevic.
———————————–
Ionuţ ŢENE