O carte trebuie să fie un pericol pentru cititor, aproape un dezechilibru, generând efectul unei stări interioare explozive, străbătută de febră ori de mirare, dacă nu de o binecuvântată suferință. Căci, a scrie se constituie în provocare, în întrecere cu un Goliat care intimidează întotdeauna prin așteptări neștiute. De aceea, scriitorul este cel care îl înfruntă, cu destinul lui de luptător cu propria-i dramă, aspirant la unicitate, posedat de ritmurile tumultuoase ale iubirii sale.
M-au tulburat profund itinerariile spirituale ale Gabrielei Sonnenberg, relatate în cartea Bolero, considerații și reflecții ce ne amintesc de sensibilitatea unui poet adevărat, dar și de profunzimea ideilor unui gânditor cu o cultură vastă.
Este o radiografie sentimentală a Spaniei, cea de-a doua patrie a autoarei, țară de care și Cioran a fost fascinat: „Rând pe rând, am adorat și am urât numeroase popoare; dar niciodată nu mi-a trecut prin gând să reneg spaniolul, pe care mi-ar fi plăcut să-l fiu“. El, nihilistul de serviciu al lumii, a știut să descifreze sufletul spaniol, melancolia lui permanentă, rafinata suferință exprimată prin cunoscutul flamenco, măreția și decadența unui mare imperiu.
Aceleași gânduri și simțăminte nobile irigă volumul Gabrielei Sonnenberg, care ne dezvăluie o Spanie fascinantă, încărcată de istorie, de personaje celebre, de procesiuni religioase spumoase, de contrarii nebănuite, dar și de un spațiu spectaculos, cu peisaje frumoase și incitante.
De multă vreme n-am citit o carte atât de bine scrisă, cu penița unui Rafael Alberti și pensula lui Dali, volum generator de emoție și frumos, de dorința de a te identifica cu personajele acestor povești, care amintesc parcă de copilăria lumii.
Gabriela Sonnenberg are marele talent de a privi cu iubire oamenii și lucrurile, frumusețile ce o înconjoară, mărturiile materiale ale unei istorii germinative în evenimente, această ipostază amintind de Mundoka-Upanișad, de deosebirea dintre acțiune și contemplație: „Două păsări frumoase, prietene una cu cealaltă, locuiesc împreună în același copac. Una se hrănește cu boabele dulci de grăunțe, cealaltă, fără să mănânce, îmbrățișează totul cu privirea“.
De aceea, despre Gabriela Sonnenberg, după lecturarea cărții sale Bolero andaluz, avem dreptul să spunem: „Qué maravilla, qué pasada!“.
————————————
Prof. Univ. Ion DEACONESCU
Craiova, august 2017