Drumul Crucii
Cine ești tu? Cine sunt eu?
Mă întreb lăsând un leu
Lângă icoana lui Iisus
Și lacrimi curg către abis,
Apoi revăd același drum
Plin de zgură și de fum.
E drumul care duce încet
Acolo sus, la Domnul Drept
Căci nimeni veșnic nu va fi
Chiar dacă Biserici va zidi.
Din lut suntem făcuți la fel
Nu-i important că-i plin de El
Și unu-i mai bogat ca toți!
Suntem destine, stăm la porți
Așteptând acel final
Când pe un catafalc, moral
Toți vom fi duși fără onor
Având în mână un ban ,,chior.”
Prelați și Regi, nu-i important
Cât ești de ,, ștab” sau rang înalt,
Din lut făcuți cu toți suntem
Și tot așa pe rând plecăm.
De ce crezi că fiind mândru
Vei moșteni întreg pământul?
O, te înșeli! Ești mai credul
Pe deasupra și fudul
Fără a gândi un pic,
Că aici nu reprezinți nimic
Decât un om mai important,
Din al tău punct…neinteresant.
Privesc tăcută cum se duc,
Atâtea suflete pe drug
Și închidându-mă străbung,
Al vieții anotimp defunct.
Redă-mi
Redă-mi încrederea în mine,
Redă-mi încrederea în noi
Pășind sfioși spre fericire,
Să împărțim iarăși la doi,
Același vis de altă dată,
Aceeași clipă de demult
Amintind că-i mai curată,
Iubirea care ne-a zâmbit.
Eu sunt o rază-n devenire,
Tu îmi ești roua de pe flori
Și coborând sfios la tine,
Te iau cu mine-n aurori.
Mirajul anilor trecuți
Să-i regăsim într-o privire,
Tu cu iubire să mă minți,
Eu să te mângâi în neștire.
Vezi cum pe nori se duc cocorii?
Așa și anii toți se pierd
Și nu-mi doresc să dăm uitării,
Ce-a fost frumos în decalog.
Redă-mi surâsul inocent
Prin floarea inimii perene,
Că nu te vreau să-mi fii absent,
La anii ce se duc alene.
Nu cred în falsitate
Doar falsitate și mândrie
Văd cum la rang de frumusețe
Se etaleze și își spune:
-,,Lasă, mai bine mergi și dă binețe,
Celor bogați că ei ca mâine,
Conduc un tren și n-ai să ai,
Un loc al tău căci pentru tine,
Se închid ușile la rai.”
Mă înspăimânt de vorba goală
Spusă la un pahar de vin!
Cum poți pune o rânduială,
Când doar Iisus este divin
Și poate da din Sfânta slavă
Savoare și eternitate
Acelor ce cred că iubirea,
Există chiar și după moarte?
Nu cred că tu redai speranța
Prin simple gesturi, sărăcite
Punând pe seamă dragostea.
Dar unde-i Ea? Doar în morminte!
Tu ești un neică, doar bravezi
Crezând că totul se cuvinte
Trunchiind din adevăr un crez
Ce e stindardul pentru mâine.
Nu cred în falsitatea vorbei
Și nici în gestul desuet,
Mai bine lasă să îl scrie
Un simplu suflet de poet.
El îți va arăta grandoarea
Iubirilor de altădată,
Când mai credea că miorița,
E o poveste adevărată
C-un Moldovan de fapte bune
Și-un ungurean mult prea corect
Împărțind aceeași pâine,
Cu-acel vrâncean din neamul drept.
Dar regret pierzând speranța
Că voi gusta din mirul clipe
Și las să-mi plângă fericirea,
La ceasul meu de ma înainte.
———————————-
Ioana CONDURARU
Octombrie 2019