Ioana CONDURARU: Nostalgia toamnei

Nostalgia toamnei

 

Mai simt mirosul proaspăt al turtelor făcute
Cum numai biată mamă știa să le dospească,
Când bruma se-așternea pe crestele cărunte,
Iar noi copii zburdalnici ne strângeam pe acasă.

Povești spuse cu tâlc lângă un felinar
În timp ce sobă-aprinsă sfârâia sporadic,
Iar noi năzbâtioși priveam în calendar
Așteptând Crăciunul cu marele lui farmec.

Ce lume minunată în minte-și spune dorul!
Eu stau la poarta toamnei dorind același vis
Din copilărie când mama cu fuiorul,
În nopțile prea lungi, doinea în paraclis.

Mai pot gusta din toate acele lucruri sfinte?
Mai pot reda o lume apusă-n zori de zi!
Mă-ncearcă lacrimi grele căzute în batistă.
Mă-ncearcă dorul vieții de când eram copil.

Șterg cu luare-aminte oglinda prăfuită
Privind cum nuferii la tâmplă sfioși au apărut,
Și las să-mi cadă mâna pe-o poză ruginită
În care dulcea mamă-mi zâmbește l-asfințit.

Ce pot gândi acum când toamna-n vămi se duce?
Doar nostalgii stau strânse în inimă plăpândă
Și poposesc adesea cu lacrimi lăngă-o cruce,
Vorbind așa-neștire cu mama mea bătrână.

———————————-

Ioana CONDURARU

24 octombrie  2019

Imagine internet

Lasă un răspuns