Caii sălbatici
În soare străluceau de dor,
Mătasea coamelor de vis,
Mândri străjeri ai apelor,
Locuiau în paradis.
Minunați Regi peste păduri,
Parfumul nopților sorbeau
Și se-afundau în lacul pur,
Toată natura-nveseleau.
Pluteau măreți pe câmp virgin,
Copitele striveau pământul,
Sub corpul lor de farmec plin
Se înspăimânta atunci și vântul.
Căutăm anii de început
Când doina legăna pădurea!
În ce unghiere s-a pierdut,
Roibii ce-nveseleau câmpia!
Gingaș, sensibil și cu șarm,
Ne-a încânatat adeseori
În zilele fără de ham,
Un cal sălbatec de la noi.
Visez și-acum câmpia-ntinsă,
Caii îi zăresc prin amintiri
Frumoși, înalți cu coama ninsă,
Faima unei națiuni!
Dar ce păcat, totu-i trecut,
Caii au devenit poveste,
Pădurea urlă-a pustiit
Și-n inimă tristețe este.
———————————-
Ioana CONDURARU
31 ianuarie 2019
Imagine internet