Aripi frânte la margini de ape,
Când fluturii fac popasul final,
Lăsând amintirii, o filă de carte,
Scrisă în grabă, aproape banal.
Și ploaia revarsă petale de flori
Purtate în grabă de cai argintii,
Umplînd infinitul zeci de culori,
Iar lacrimi ascund, gene azurii.
Trist anotimp în tâmplă simt!
Zvâcnește atomi și celule,
Temându-se că, nu mai e timp,
Pentru frumos, pentru un mâine.
Aripi frânte plutesc pe un val
Când luna pe valuri se pierde,
Iar îngerii stau privind din astral,
Căci nimic nu pot a înțelege,
De ce tristețea amprenta a pus
Pe fluturi, pe flori și pe lume?
Întrebările sunt fără răspuns,
Cât nu se dorește un bine.
Ard Catedrale, plâng dimineți,
Credința-i lăsată la urmă,
Fără de ștrasuri sau epoleți,
Iar vorba-i banala minciună.
———————————-
Ioana CONDURARU
16 aprilie 2019