Fata morgana
Îmi lipseşti
în fiecare zi
şi-n fiecare noapte
visul meu cristalin
ca un cer albastru
unde eşti iubire
din depărtări
în ce tărâm să te caut
iartă-mă sunt vinovat că
nu te-am aflat mai curând
eşti speranţă şi iluzie
tăcută şi enigmatică
cu neputinţă de cuprins
te pierd şi te găsesc mereu
ca un vis întrupat
iubita mea de neatins
Noaptea de banchet
Sună telefonul
în zi de vară
şi mă caută
o amintire scumpă venită de departe
vocea ta în noapte
în Grădina Publică
profilul tău
pe banca singuratică
fumul care se prelinge uşor
din ţigară
vorbele tale calde
străpung întunericul
buzele tale roşii
precis desenate
rostesc cuvinte numai
de tine înţelese
eşti numai candoare şi frumuseţe
ca o privelişte neatinsă
ce-ţi cade prima oară sub ochi
de pe tărâmul amintirii
încerc în zadar
să te-aduc în prezent
Siluetă
Frumuseţe
din zări purpurii
apariţie fulgurantă
ondină ce păşeşti
pe malurile apelor
cum să străbat până la tine
nălucă de noapte
din poienile tăcute ale pădurii
tu iubita mea pierdută
vino din lumea ta nepătrunsă
lumină-mi eşti şi-ntuneric
iubire-ndurerată
vino şi umple-mi tristeţea
silueta ta de liceancă
fragilă ca o trestie
unduită pe câmpie
paşii tăi pierduţi
pe urmele mele
Tu
Ziua aceea de toamnă
frumoasă şi caldă
ca o zi de vară
te caut nerăbdător
în săli şi coridoare
ai venit în sfârşit
grăbită şi zâmbitoare
din trecut tinereţea năvăleşte
peste noi devastator
suntem pulverizaţi
mă priveşti ca şi când
abia ne-am fi despărţit
şi te-ascult
vorbind despre tine
o viaţă cu valuri mari
uriaşe gata să te-nghită
îmi spui resemnată
acum sunt singură de tot
sfâşietor de tristă
te-ntorci spre mine
o altă istorie stă acum să-nceapă
Liceul de marină
Despre ce
să-ţi vorbesc iubire
ce irumpi neaşteptat în viaţa-mi
aparent calmă şi senină
îţi spun puţine cuvinte
întâmplări şi înfrângeri
vorbim despre noi
ca şi când ar fi vorba
despre alte persoane
nu nai aud cuvintele
celor din jur
te văd doar pe tine
şi cât sunt de doritor
să regăsesc pe liceanca
neverosimilă de nouăsprezece ani
clipe nepreţuite
aş dori ca ziua să nu se mai sfârşească
şi de la înălţimea ei
aş dori să plonjez
în tinereţea mea de
palid şi trist adolescent
Epilog
S-au stins luminile
întâlnirea a luat sfârşit
peste scena revederii noastre
a căzut cortina
ne-ntrebăm cu priviri pierdute
unde ne vor purta de-acum paşii
stau lângă tine în maşină
şi simt cum mă cuprinde agonia
durerea de a fi lipsit de tine
acum că te-am regăsit cu
ce fel de îmbrăţişare să te cuprind ca
să nu mai pleci de lângă mine
stăm cuminţi unul lângă altul
ce rezonabili suntem ne
vom întoarce trişti în
vieţile noastre goale
fără speranţă şi fără viitor
ce mă-mpiedică să vin
să păşesc lângă tine
ce demon se joacă cu vieţile noastre
şi vrea să sfâşie brutal
intimitatea abia regăsită
Melancolie
Ce albastru e cerul
şi cât de sfâşietoare par toate
priveşti în gol
la tinereţea pierdută
clipele acelea unice
se derulează cuminţi ca
într-un film de epocă
pagini ale unei vieţi
acum ca şi epuizate
pe ce filă a trecutului
vrei să-ntârzii unde crezi că
ai trăit mai adevărat
ce să selectezi de-aici
ce alegere să mai faci acum
când zilele par inutile şi triste
vieţi stoarse de sevă
cadavre ce plutesc în vid
ce salt nebunesc să poţi face
ca să regăseşti trăirile acelea
ce ne păreau magice
ce demon se joacă cu vieţile noastre
nu reuşeşti să cuprinzi decât învelişul lucrurilor
în timp ce lacrimile picură calde
pe gresia rece
Reverie
Cât poţi să prelungeşti
frumuseţea unei secvenţe
ce se-ntâmplă cu vieţile noastre ce
parc-atârnă neputincioase
separat de noi precum
hainele vechi şi uzate
vino iubire năvalnică şi
sfărâmă carcasa goală
a unei vieţi eşuate
întoarce clipele de aur
schimbă sensul toarcerii lucrurilor
ajută-ne s-o luăm de la început
să ne regăsim în visele fericite
alungă pustiul din suflet
trezeşte dorul după tot ce e viu
clipă bucurie vrajă freamăt
opreşte scurgerea timpului spre moarte
Melancolie
Te regăsesc în
zilele de toamnă
pustii şi reci
stare răsărită în mine dintr-o absenţă
pe care încerc disperat s-o acopăr
clipele acelea lungi fericite
nu pot umple golul lăsat de
amprenta ta în suflet şi
inima ce te caută fără odihnă
să prindă ceva din fiinţa ta
brusc depărtată dar curând
vocea ta timid-speriată
îmi aduce ceva din nevinovăţia ta
eşantion pe care încerc să-l ocrotesc
ca pe un fragment nepământesc
să vii tot mai aproape din
depărtarea lăsată între noi
ca o pedeapsă
Clinica de oncologie
Surpriza
de a te afla într-un loc ca acela
alături de fiinţe dragi
atât de devotată celor apropiaţi
lovită în ceea ce iubeşti
mai mult de-unde acest eroism
vetust atât de străin de vacarmul cotidian
derizoriu şi zborul tău neaşteptat
pe verticală gesturi neverosimile
uitate în lumi demult trecute
cum stai tu anonimă şi nesfârşit de tristă
încercând să încălzeşti cu dragostea ta
tot ce ai mai drag pe lume
să uiţi de tine pentru ceva
aflat mai presus de lume
şi aşa treci cu
dezinvoltură şi stoicism
păşind mai departe
Vocea ta
Vocea ta
şi ziua îmi răsună în inimă
ca în plină noapte
ne afundăm împreună
în amintiri din alte timpuri
descoperim uimiţi
ceea ce ştiam demult
despre vieţile noastre
zilele acelea fericite
când toate erau sau
păreau posibile
trecut decantat
prin trăire şi suferinţă
amestec de real şi de vis
ca o umbră dulce-tristă
unde eşti tu
tinereţe nemuritoare
când n-aveam nimic
dar credeam că am totul
Confesiune
Vorbeşte-mi despre tine
şoaptele tale fierbinţi
te aştept mereu cu o
nesfârşită dorire
aievea eşti şi amăgire
îmbrăţişez imaginea ta
ca o fantomă în oglindă
iubita mea ireală
cât de mult aş dori să te apropii
să simt respiraţia ta fierbinte
eşti pasiune şi suferinţă
iubirea mea necuprinsă
Nopţi de octombrie
Te aud în întuneric
ca şi când mi-ai vorbi
cuvintele tale par acum
să-mi spună altceva despre
ceea ce credeam că ştiu
păşesc astfel pe tărâmul sufletului tău
şi-l descopăr mereu altul
necunoscut şi nedefinit
încercăm să înnodăm firul vieţii
noastre de tot ce-a fost
frumuseţe nesfârşită atunci
în illo tempore
speranţă iubire şi vis
cu neputinţă să ştiu de ce
destinul vrea să se joace cu
vieţile noastre unde am greşit
de ne este impusă o viaţă
ce ne pare străină povară
ce atârnă asupra capului nostru
gata în orice clipă să ne strivească
Absenţă
Cum reuşeşti tu
să te insinuezi în cele din preajmă
dă-mi iubire aripi
să ajung la tine
lasă-mă să-ţi fiu aproape
să te cuprind într-o singură îmbrăţişare
unde să te aflu dacă nu în
iluzii speranţe şi vise
tu cea atât de vie şi de nematerială
dorinţă şi amăgire
ce-ţi apropii paşii pe tăcute
cea care te rosteşti în şoapte
destin îmi eşti şi călăuză
lumină în zi şi candelă în noapte
Profil
De ce mă chemi
ca să întâlnesc o iluzie
caută-mă unde nu
ajunge gândul tău
te-ai ascuns în tăcere
şi departele te-a cuprins
nu răspunzi şi nu
te dezvălui
aicea eşti şi nicăieri
nu te aflu
în zile egale fără sfârşit
tu ce vrei să pari anonimă
dar nu ştii să-ţi ascunzi
strălucirea ta venită
din lumi apuse depărtate
ce vor să te răpească privirii
atentă la chemări
neştiute ca să aprinzi
în tine o flacără ce
arde tăcută
numai de tine văzută
——————————
IOAN POPOIU
12 aprilie, 2018