Înainte de a desprinde alte file din carnetul de damnat al poetului, credem că este necesar să redăm scrisoarea lui Rimbaud către Paul Demeny, din 15 mai 1871, pe când poetul avea doar 17 ani: ,,(…) Primul studiu al celui ce vrea să fie poet este cunoaşterea de sine, integrală, el îşi caută sufletul, îl iscodeşte, îl încearcă, îl învaţă. Din clipa în care şi-l află, el trebuie să-l cultive! Pare simplu, atâţia egoişti se proclamă autori! Dar nu este vorba decât să-ţi faci sufletul monstruos (dincolo de bine şi de rău-n.n.), ca acei comprachicos, la urma urmei!
Zic că trebuie să fii vizionar, să devii vizionar. Poetul devine vizionar printr-o îndelungată, imensă şi lucidă dereglare a tuturor simţurilor. Toate formele de dragoste, de suferinţă, de nebunie; el caută în el însuşi, consumă într-nsul toate otrăvurile, pentru a nu rămâne decât cu chintesenţele. Inefabilă tortură pentru care are nevoie de toată credinţa, de toată forţa supraomenească, prin care devine între toţi marele bolnav, marele criminal, marele blestemat şi Savantul suprem! Căci atinge necunoscutul! Pentru că şi-a cultivat sufletul, şi aşa mai bogat ca nici unul. El atinge necunoscutul, şi când, înnebunit, va sfârşi prin a pierde puterea de înţelegere a propriilor viziuni, le va fi văzut! Să moară, asta e, în saltul lui printre lucrurile nemaiauzite şi de nedescris! Vor veni la rând alţi căutători îngrozitori, ei vor începe cu orizonturile la care celălalt s-a prăbuşit (…).
Poetul este cel care fură focul din cer!
El poartă răspunderea omenirii, ba chiar a animalelor, el va trebui să-şi facă simţite, palpate, ascultate invenţiile (poetice). Dacă acel ceva cu care se întoarce de acolo are formă, el îi dă formă, dacă este inform, îl redă inform. A găsi o limbă; dealtfel, orice cuvânt find idee, va veni şi vremea unui limbaj universal. Această limbă va fi limba sufletului pentru suflet, rezumând totul, miresme, sunete, culori, gândire captând gândirea şi trăgând de ea. Poetul ar defini cantitatea de necunoscut, ce se trezeşte în vremea sa, în sufletul universal. El ar da astfel mai mult decât formula gândirii sale, enormitate devenită normă absorbită de toţi, el ar fi într-adevăr un multiplicator de Progres! Poezia nu va mai ritma acţiunea, ea o va devansa! Alături poet, femeia-poetă va afla ceva din acel necunoscut. Ea va afla lucruri stranii, insondabile, dezagreabile, fermecătoare, pe care noi le vom prelua, le vom înţelege.
Până atunci, să cerem poetului să aducă ceva nou, idei, forme, înţelesuri, viziuni”.
——————————-
Ioan POPOIU
1 august, 2018