Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (55)

Războiul pentru întregirea neamului (1916-1919)

În momentul în care se decidea mobilizarea, armata română dispunea de 15 divizii de infanterie, grupate în 5 corpuri de armată, 2 divizii de cavalerie şi de arme şi trupe constituite în comandamente speciale, artilerie grea,.avioane, trupe de comunicaţie, grăniceri, jandarmerie şi marină militară. În total, armata română dispunea de 163 240 militari, iar forţa combatantă cuprindea 180 batalioane, 98 escadroane şi 260 baterii. Dar efectivele reale ale acestor unităţi erau foarte reduse. Totuşi, armata română reuşise să păstreze în teritoriul neocupat din Moldova o cantitate suficientă de armament şi muniţii: 160 baterii de câmp (75 mm), 65 baterii obuziere (105 şi 120 mm), 31 baterii grele (tunuri de 120, 150 şi 155 mm, obuziere de 210 mm), 100 mortiere de tranşee (58 mm), 15 baterii de munte, mitraliere (franceze engleze şi ruseşti), puşti-mitraliere, muniţie suficientă. Dar subzistenţele şi echipamentul erau precare, la fel serviciul sanitar, lipseau medicii militari.

Remobilizarea armatei s-a făcut prin depăşirea unor numeroase greutăţi, armamentul şi muniţiile s-au păstrat, dar lipseau caii, necesari unităţilor de cavalerie şi artilerie, ca şi coloanelor de muniţii şi aprovizionare. Cea mai mare parte a efectivelor demobilizate, ofiţeri, oameni, cai, erau dincolo, în teritoriul ocupat, magaziile erau goale, soldaţii nu aveau uniforme şi hrană.  Cu eforturi foarte mari, au putut fi mobilizaţi în total aprox. 90 000 de oameni, care dispuneau însă de puţine baterii de tunuri şi de obuziere, fiind gata de acţiune în noiembrie 1918 .  În momentul decretării remobilizării, la 28 octombrie/10 noiembrie 1918, conform Ordinului Marelui Cartier General român, trupele noastre aveau misiunea să treacă simultan în Transilvania, Muntenia şi Dobrogea . Operaţia a început în noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie-29 octombrie/11 noiembrie. Cele dintâi unităţi mobilizate au fost diviziile 7 şi 8 infanterie şi divizia 1 vânători, care alcătuiau Corpul IV armată, cu garnizoana în Moldova. Diviziile din Muntenia şi Oltenia au putut fi mobilizate mai târziu, soldaţii lor, demobilizaţi, fiind trimişi la vetrele lor. Divizia 8 infanterie avea să opereze în Bucovina, iar celelalte două divizii urmau să treacă Carpaţii, în Transilvania. Aceste divizii aveau efective slabe, un regiment de infanterie avea în jur de 1300 soldaţi, iar unul de vânători avea 600-800 de soldaţi, ele dispuneau numai de două baterii de tunuri şi una de obuziere, iar unităţile de vânători aveau şi o baterie de munte.

Pătrunderea armatei române în Transilvania, în toamna târzie a anului 1918, a fost determinată de faptul că, după ruperea tratativelor româno-ungare de la Arad, la 15 noiembrie, tensiunea politică în Transilvania şi celelalte provincii româneşti a crescut simţitor, iar actele de violenţă s-au înmulţit. Apelurile repetate ale C.N.R.C. şi ale unor consilii locale solicitau intervenţia rapidă a trupelor române, ceea ce provoca îngrijorarea guvernului şi armatei române. În acelaşi timp, încă înainte de tratative, prin armistiţiul de la Belgrad, din 13 noiembrie, semnat de Ungaria, pe cursul Mureşului se stabilise linia demarcaţională, care separa forţele ungare de cele române. Deşi provizorie şi cu destinaţie strict militară, linia demarcaţională, arăta Iuliu Maniu într-un memoriu din 28 noiembrie, ,,împarte naţiunea română din Transilvania şi Ungaria în două părţi, ceea ce agravează dificultăţile…” . În acest context, conducerea armatei române începea acţiunea de eliberare a teritoriilor româneşti intracarpatice. Încă de la 5/18 noiembrie, Marele Cartier General ordonase ca deplasarea trupelor pe aliniamentul demarcaţional de pe cursul Mureşului să fie grăbită.  

Singurele mari unităţi care puteau interveni imediat, fiind gata de luptă, erau numai diviziile 7 infanterie şi 1 vânători. La 7/20 noiembrie, când începea deplasarea elementelor avansate ale celor două unităţi, generalul Const. Prezan, şeful M.C.G., adresa următoarea Proclamaţie: ,,Români! Din înaltul ordin al regelui Ferdinand I, în urma chemării Comitetului National  Român, armata română a trecut Carpaţii pentru a desfiinţa hotarele care se ridicau între noi, rupând în două trupul aceluiaşi neam. Păşind cu dragoste frăţească pe pământul Transilvaniei, oştirea română vine, în numele unor sfinte drepturi naţionale şi umane, pentru a garanta libertatea deplină a tuturora. Însufleţiţi de aceste gânduri, asigurăm pe toţi locuitorii pământului românesc, până la Tisa şi Dunăre, fără deosebire de neam şi lege, că vom păzi cu credinţă viaţa şi avutul tuturora”.

Trupele Diviziei 7 infanterie, concentrate la Piatra-Neamţ, sub comanda generalului Traian Moşoiu, care aveau să opereze în estul Transilvaniei, au fost precedate de un pluton de grăniceri, care a trecut graniţa Carpaţilor, la 16 noiembrie (st.n.), şi a ocupat Borsec. Apoi, un detaşament de avangardă al acestei divizii, alcătuit dintr-un batalion din Regimentul 15 Războieni, un escadron de cavalerie şi o baterie de artilerie, a trecut munţii prin pasul Prisăcani, la 20 noiembrie  (st.n.), şi a pătruns în Tulgheş, înaintând apoi prin Borsec, Topliţa şi Ditrău. În acelaşi timp, avangarda Diviziei 1 vânători, concentrată la Comăneşti şi Asău, în valea Trotuşului, a trecut Carpaţii prin trecătoarea Ghimeş-Palanca, şi a ocupat Miercurea Ciuc. Sub protecţia  avangărzilor, care ocupaseră poziţiile-cheie, grosul celor două divizii a continuat traversarea munţilor şi a pus stăpânire pe văile superioare (izvoarele) ale Mureşului şi Oltului, cu însemnata cale ferată de-a lungul lor. Unităţile române s-au conformat literei armistiţiului, semnat între Antanta şi Ungaria, şi s-au oprit la Mureş. Obiectivul urmărit, constituirea unui aliniament operativ de acoperire pe cursul Mureşului, pentru eliminarea posibilelor ameninţări dinspre nord şi est asupra oraşului Alba Iulia, a fost atins până la 1 decembrie.  

În condiţii grele de iarnă, cu drumurile acoperite de zăpadă mare (înaltă), când soldaţii erau ,,rău îmbrăcaţi, slab aprovizionaţi şi aproape desculţi” (Kirit.), trupele române au continuat înaintarea, Divizia 7 a ocupat Reghinul Săsesc, la 17/30 noiembrie. În aceeaşi vreme, înaintând spre sud-vest, Divizia 1 vânători se apropia de Braşov, întâlnind avangărzile armatei lui Mackensen în retragere, iar la 24 noiembrie/7 decembrie, Regimentul 6 vânători ocupa Braşovul. Trupele române au continuat să înainteze rapid, fiind primite cu bucurie de locuitorii români, în timp ce gărzile româneşti ardelene s-au pus la dispoziţia lor, iar cele ungureşti s-au menţinut în rezervă, pentru a evita incidentele.

Pentru a face faţă unor eventuale evenimente şi operaţiilor militare viitoare, Marele cartier român a decis să fie trimise în Transilvania încă două divizii, la 16/29 noiembrie, Divizia 6 infanterie, care a pătruns pe calea ferată dincolo de munţi, pe la sud de Palanca, iar ulterior Divizia 2 vânători, comandată de generalul Gh. Dabija, care a pătruns pe la Predeal. Divizia 6 a rămas în zona Braşov, iar Divizia 2 a fost trimisă în zona Sibiu-Sebeş-Simeria-Petroşani. La 2 decembrie, Brigada col. Gherescu ocupa Târgu Mureş, iar la 4 decembrie, armata română pătrundea în Bistriţa şi Năsăud. Pentru coordonarea acţiunii celor patru divizii, aflate acum la nord de munţi, s-a înfiinţat un comandament unic al trupelor române din Transilvania, condus de generalul Traian Moşoiu, originar din Bran, cu reşedinţa în Sibiu, unde se afla şi sediul Consiliului Dirigent. La 24 decembrie 1918, generalul Traian Moşoiu, împreună cu statul său major, intra în Sibiu, fiind primit ca un erou de Consiliul Dirigent.

La sfârşitul lui noiembrie 1918, în înaintarea lor, coloanele diviziilor române au ajuns pe aliniamentul Bistriţa-Braşov, apropiindu-se astfel de linia Mureşului, unde se afla, conform armistiţiului de la Belgrad, ,,linia de demarcaţie” între zona ocupată de armatele aliate şi aceea aparţinând armatei ungare. Această linie de pe cursul Mureşului, arbitrară în fond, fusese fixată în numele armatelor aliate de generalul Franchet d Esperey, în necunoştinţă a stărilor de lucruri din Transilvania. În toamna târzie a anului 1918, la nord de Mureş, ungurii încep agitaţii naţionaliste, concentrează forţe dincolo de râu, şi adoptă o atitudine tot mai ameninţătoare faţă de locuitorii români şi mai ales faţă de gărzile româneşti. Sufletul acestor acţiuni era profesorul Apathy, rectorul universităţii maghiare din Cluj, un savant renumit, dar şi un naţionalist inflexibil. El iniţiase constituirea unui guvern naţional maghiar, la Cluj, pe care îl conducea, dar care nu era recunoscut de nimeni.

Trupele române nu puteau, din proprie iniţiativă, să încalce linia de demarcaţie, stabilită prin armistiţiu, dar, în urma unor negocieri îndelungate cu generalul d Esperey, care s-a aflat la Bucureşti, în decembrie 1918, şi a sprijinului acordat de Berthelot, armata română a obţinut permisiunea de trecere a Mureşului, pentru a ocupa zona Cluj-Gherla-Dej. Pentru a neutraliza o eventuală tentativă de împotrivire a trupelor ungureşti, Divizia 7 a înaintat direct spre Cluj, iar Divizia 1 vânători a deplasat forţe numeroase în direcţia Alba Iulia-Teiuş-Aiud. Armata română a ocupat pe rând Sighişoara, la 15 decembrie, Blajul şi Mediaşul, la 16 decembrie, Alba Iulia, la 19 decembrie, Dejul, pe 21, Turda, pe 22, Gherla, pe 23. În acelaşi timp, partea română s-a adresat comandantului militar ungur din Cluj să evacueze zona respectivă, pentru a preveni un conflict armat nedorit. Ungurii au fost nevoiţi să se retragă, iar la 24 decembrie 1918, trupele române ale Diviziei 7, comandate de generalul Const. Neculcea, au intrat în Cluj, întâmpinate de locuitori români din împrejurimi. La sfârşitul lui decembrie 1918, cea mai mare parte a Transilvaniei se afla sub controlul trupelor române.  

După ocuparea principalelor oraşe (puncte) ale Transilvaniei, autorităţile militare române au trecut la desfiinţarea gărzilor naţionale, ieşite din revoluţie, ungureşti, săseşti şi româneşti, ultimele fiind transformate în unităţi de poliţie şi jandarmerie regulate. În paralel, s-au constituit două divizii noi, alcătuite din foşti soldaţi români ai armatei austro-ungare, şi anume diviziile 16 şi 18. Au fost cumpăraţi numeroşi cai de la armata germană în retragere, care se scurgea prin Transilvania în Germania, şi de la armata franceză a lui Berthelot. Lunile de iarnă 1918-1919 au fost întrebuinţate pentru instrucţia trupelor, iar în primăvară, armata din Transilvania, cuprinzând şase divizii, era bine antrenată fizic, iar moralul ei era foarte ridicat.  

 

—————————————–

Prof. Ioan POPOIU

17 iunie 2019

Lasă un răspuns