Poem
Acest poem e-o rugă pentru tine
bunica mea, medalie să-ți fie!
S-a așternut tăcerea și e noapte
și mi-este dor de tine! Lutul arde
și-n pieptul lutului, un vis s-a stins
și lacrimi cad din stele. Cine a plâns?
Cad șoaptele dea valma dinspre cer.
Parcă e glasul tău, sau mă înșel?
Și nu mai știu și nu mai văd nimic,
stau și te aștept, biet suflet osândit
Iar așteptarea asta mă ucide.
Azi nici în vis nu te mai pot ajunge.
Ești prea departe, prea de neajuns,
Te-ai dus bunica mea, în rai, prin munți!
Mă reîntorc cu gândul către cer,
știu că-ai rămas pe undeva, stingher.
Nu te înduri să pleci definitiv,
ți-a mai rămas în lume puiul mic!
Eu, puiul tău nevindecat
de dor și de durere. M-ai lăsat,
te-ai dus și peste umbra lunii se revarsă
lacrima cerului, sărată, arsă.
Și vin de-a valma gânduri, sentimente, rugi
și lacrimi…Multe lacrimi…Și tu plângi?
Amestec, trist condei, în călimară
și mii și mii de gânduri mă împresoară.
Ce faci, pe unde ești, te odihnești
așa de obosită de lumești
cruci grele peste prea fragile brațe?
Mă vezi din cerul tău? Ce ții în brațe?
Că tu numai pe mine mă țineai,
Doar chipul meu aproape îl doreai!
Ce faci ? Aș vrea să știu exact!
Să te visez, bunico, cum să fac?
Mi-e dor, un dor aprins în rug,
un dor de necuprins! În suflet plâng
și strig sperând într-o minune!
Încă o zi, o clipă, eu cu tine!
M-așez în pat și închid ochii strâns
dar nu te văd și iar cobor în plâns
și iar te chem și iar nu îmi răspunzi!
Ce dor nebun, ce dor de necuprins!
Dar știi că te iubesc! Știi că te port
în gând și-n piept! Odorul meu de preț!
Și m-am gândit…Cu mâna mea umilă
să încerc să-ți fac din litere cunună.
Să-ți fac medalie din slove plânse
și să le leg cu panglică din sânge
și peste vânt să le arunc spre cer.
Să știi, că pe pământ e frig, e ger
de când te-ai dus și noaptea s-a lăsat,
lumina nu mai vrea să se aprindă în prag
iar peste pasul tău a înflorit pământul
florile dorului și le ud eu cu plânsul…
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
22 noiembrie 2019