Păsări migratoare, anii…
Păsări migratoare, clipele se duc
din ramul timpului. Frunza din nuc
a înflori de-atât de multe ori
că nu mai știu, în mine azi sunt ploi,
sunt ierni geroase, veri dogoritoare,
sau primăveri, cu aripi către soare?
Răspântia la care mă găsesc
înseamnă că îmbătrânesc?
Ca fumul, amintirile se duc
și îngândurate, zilele se scurg
din ochii mei, din tâmpla mea albită,
din inima ce-a fost cândva iubită.
Miroase-a stele. Oare e aproape
granița ce de viață mă desparte?
Alunec noaptea într-un vis ciudat,
Parcă mă striga timpul. Ce să fac?
Să plec? Să mai aștept? La mine-n gând
tot primăvară a înflorit prin timp!
Aprind o lumânare timpului să vadă
că-n trupul meu, viața e tot întreagă!
Miroase-a stele. Cred că vor să-mi spună,
că sunt frumoasă, nu că sunt bătrână!
27.01.2021
Când o mamă plânge…
Când o mamă plânge,
Trimite Dumnezeu în lume iarnă, și-atunci ninge…
Destul, să spele sufletul de mamă, de răni atât de plin,
Din care viața a mușcat și-a pus în loc pelin.
Când o mamă plânge,
Tot cerul sângerează și-n iarnă-apoi se frânge
Și cade în fluturi de argint spre-a mângâia
Sufletul mamei, ochii ei, ce nu mai pot vedea.
Și peste lacrima din ochiul mamei, înghețat,
Așază Dumnezeu inima Lui, ce cadențat,
Bate în pieptul mamei care plânge, să aline
Durerea ochilor ce-n lacrimi a trecut prin lume.
Livezi de argint s-au așternut de-atâta plâns
Din ochii mamei și vor crește în curând,
Spre cerul alb ca lacrima de mamă,
Atâtea vămi pe care-n plâns, le tot plătește-o mamă!
Când o mamă plânge,
Se uită Dumnezeu la ea și sufletu-I se strânge,
Că nu-i pe lume lacrimă să doară,
Mai aprig ca aceea ce-a căzut din ochi de mamă!
Când plânge o mamă,
Dumnezeu din lacrimile ei face icoană
Și-n ramele cu răni împodobite,
Stau ochii mamei ce în iarnă încă plânge…
Când o mamă plânge
Din cerul Domnului și-al iernii, ninge…
Și-n ochii mamei plânși, lacrimi crestează
Până în sufletul ce-n albul timpului tot sângerează
19.01.2021
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL