Cântec răgușit
Sunt un aed cu glasul răgușit
Umilă mă aplec pe coală-în stih,
Sunt ultima din tagma ce încântă
În altar, muza ce îmi este sfântă.
Ca într-o liturghie mă închin
Cuvintelor născute din pelin
Și din dulceața versului renasc
În inimă poeme când se nasc.
În noapte se topește lumânarea,
În scrisul ilizibil, plâng chemarea
Ce nu mă lasă versul să-l închid
În colivia celor fără vis.
Mă doare acest cântec răgușit
Așa cum doare cuiul din Isus!
Îl port cu mine, cruce peste filă
Și îmi plâng cântecul rănit de hulă.
Sunt un aed cu glasul răgușit,
Mi-e mâna dor, privirea îmi este vis
Și-aș vrea pe liră strunele să pot,
vibrând să aprind emoția în toți!
Cărarea către muză-i presărată
Cu mărăcini ce-mi sângerează în talpă,
Mi-e glasul răgușit, inima strânsă
Și-între aezi, din toți, sunt cea din urmă!
În lanul meu cândva de-or înflorii
Din rana tălpilor maci sângeri,
Dacă vă plac, să-i puneți în fereastră,
De aedul răgușit să v-amintească!
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
27 aprilie 2020